Bianca Răzor, argint la CE de atletism pentru juniori

Bianca Răzor/ Foto: Dan Bodea

Clujeanca Bianca Răzor a cucerit, vineri seară, medalia de argint la Campionatele Europene de atletism pentru juniori mari, competiţie aflată în plină desfăşurare la Rietti (Italia). Bianca Răzor a trecut a doua linia de sosire în cursa de 400 metri plat, în 51.82 secunde, timp ce reprezintă un record personal pentru atleta legitimată la CSS “Viitorul” Cluj, club unde este antrenată de prof. Ana Ille.

Pentru Bianca Răzor, argintul cucerit în această seară este a cincea medalie  câştigată la o competiţie internaţională oficială, fiind în acest moment, cea mai medaliată atletă din Cluj după Revoluţie. Cu o medalie de aur, două de argint şi două de bronz în palmares, Bianca Răzor ocupă primul loc într-un top efectuat după numărul de medalii câştigate de atleţii clujeni la CE şi CM după 1990.

Bianca Răzor mai are în palmares o medalie de aur la CE de juniori de la Tallin din 2010 (400 metri), una de argint la Jocurile Olimpice pentru juniori de la Singapore din 2011 (tot în proba de 400 metri plat) şi două de bronz – una la JO pentru juniori, cu ştafeta României şi una la Campionatele Mondiale de juniori din Canada din 2010 (la 400 metri plat).

După 1990, atletismul clujean are în palmares 17 medalii  (2 de aur, 7 de argint, 8 de bronz) la CE, CM şi JO, toate câştigate de fete, cu precizarea că s-au luat în calcul doar medaliile cucerite în probele olimpice (n.red – nu au fost luate în considerare medalii câştigate la CE de cros sau CM de semimaraton).

După Bianca Răzor (5 medalii), urmează în top Eva Miklos cu 4 medalii – 2 de argint şi 2 de bronz, cucerite în anii 1997 şi 1999, la CE juniori şi CE tineret.


Publicitate

Postaţi un comentariu