Begu și-a stilizat manichiura

Foto: Dan Bodea

Atmosfera din sânul echipei de tenis a României este una destinsă înaintea confruntării cu Germania, de la sfârșitul acestei săptămâni. În așteptarea duelurilor cu Angelique Kerber, a doua jucătoare din lotul ”tricolor”, Irina Begu și-a stilizat manichiura. Sportiva și-a vopsit unghiile în culorile drapelului național. Begu este ultima jucătoare care s-a alăturat echipei României, aceasta sosind la Cluj abia marți, iar miercuri a efectuat primul antrenament pe suprafața de zgură din Sala Polivalentă Cluj-Napoca.

Irina Begu vede partida cu Germania ca pe un moment prielnic pentru a se revanșa în fața numărului 3 mondial, Angelique Kerber. Nemțoaica a învins-o pe Begu săptămâna trecută în cadrul turneului de la Charleston, scor 6-2, 6-3. ”Nu simt nicio presiune. Dimpotrivă, având publicul de partea noastră chiar îmi doresc să o întâlnesc pe Angelique Kerber, în fața căreia am o revansă de luat. Este o jucătoare foarte puternică, greu de bătut, dar niciun meci nu se aseamănă cu celălalt.

Mă simt foarte bine la Cluj. Aici publicul a fost mereu alături de echipa României. Din păcate am ratat meciul precedent cu Cehia, dar am vorbit cu fetele și mi-au spus ce atmosferă frumoasă a fost în tribune”, a declarat Irina Begu. Meciul dintre România şi Germania se joacă la sfârşitul acestei săptămâni, în zilele de 16 şi 17 aprilie şi contează pentru menţinerea în Grupa Mondială 1 a FED Cup.

Distribuie:

Postaţi un comentariu