BASCHET/ Vara marilor schimbări

Mihai Paul (foto, stânga) și Derek Wright au părăsit în această vară echipa/ Foto: Dan Bodea

Fosta campioană a României la baschet masculin, ”U” Mobitelco Cluj, astăzi într-o formulă interesantă, grație schimbărilor majore suferite în lot. Cu o bancă tehnică formată din Dorin Pintea, Paul Chetreanu și Milorad Perovic, dar și cu o serie de jucători noi, formația clujeană își propune să revină în elita campionatului intern, după ce anul trecut a avut cea mai slabă clasare din ultimul deceniu.

La vremuri noi, tot ei
Poate cea mai importantă ”mutare” a acestei veri a fost numirea lui Dorin Pintea în funcția de antrenor principal, după ce fostul mare jucător al Universității a stat ani la rând în umbra altor tehnicieni. Învestirea sa vine însă, după un campionat, cel precedent, în care ”U” Mobitelco a reușit contra-performanța de a încheia sezonul pe locul 7, neobișnuit pentru fanii echipei și pentru ambițiile finanțatorului Valentin Nica. Alături de Bobo Pintea, pe banca tehnică va sta și Paul Chetreanu, ”uns” secund la începutul acestei săptămâni. Lor li se va alătura în curând și Milorad Perovic, tehnician care a mai colaborat cu gruparea baschetbalistică în campionatul 2010-2011, când a fost coordonatorul echipelor de copii şi juniori ale „alb-negrilor”. Practic toate aceste schimbări nu aduc nimic nou, fiind în definitiv oameni vechi în club.

Nume noi pe parchet
Patru jucători noi a transferat ”U” Mobitelco în această vară, la care se adaugă revenirile lui Branko Cuic și Miljan Medvedj. Cel mai important nume din lista noilor veniți este cel al lui Boris Lalovic, un pivot cu mare experiență, de la care se așteaptă multe realizări în campionatul care va începe la toamnă. Ivan Kuburovic nu are un CV impresionant, dar este un jucător care poate acoperi pozițiile 3 și 4 din echipă, o extremă interesantă, care ar putea fi surpriza plăcută a noului campionat. A venit și Darius Hardgrove, un american de la care toată lumea așteaptă să fie principalul marcator, dar un sportiv cu un trecut ciudat. A fost suspendat pentru că a consumat substanțe interzise și mai are în palmares și o ”concediere” din lotul campioanei CSU Ploiești. În sfârșit, Josh Sparks este la prima experiență peste ocean. A jucat doar la nivel universitar în SUA, iar ”U” este primul club care i-a oferit un contract de profesionist.

Club de utilitate publică
”’U Mobitelco” Cluj-Napoca a obţinut în această vară statutul de club de utilitate publică, printr-o hotărâre de Guvern. Prin această decizie este recunoscută activitatea acestuia în dezvoltarea baschetului, precum şi impactul social deosebit al acţiunilor sale. Preşedintele executiv, Mircea Cristescu a declarat că în prezent sunt legitimaţi 500 de copii şi că sezonul acesta au avut 16 echipe înscrise în campionatul naţional de juniori, plus 4 echipe la babybaschet şi 5 la minibaschet. În ultimii 5 ani ”U” Mobitelco a obţinut 18 medalii, dintre care 8 de aur, trei de argint şi şapte de bronz, la nivel de copii și jiniori. Mircea Cristescu a precizat că acest statut va face ca clubul să obţină mai uşor finanţare din partea ministerului şi să poată accesa fonduri europene. Sezonul 2013-2014 va porni la drum în data de 21 septembrie, cu primele jocuri din faza optimilor de finală a Cupei României, unde Universitatea va întâlni pe SCM Craiova. De altfel oltenii vor fi și primul adversar din Divizia A, etapa inaugurală fiind programată în 28 septembrie.

6 transferuri a efectuat ”U” Mobitelco în această pauză competițională

 


Publicitate

Postaţi un comentariu