BASCHET/ “U” BT Mobitelco, imbatabilă acasă, după 90-72 cu BC Timişoara

Darius Hargrove a fost unul dintre cei mai buni oameni ai clujenilor (FOTO: Radu Hângănuț)

“U” Mobitelco BT a reuşit o nouă victorie în Liga Naţională de Baschet Masculin, după 90-72 cu BC Timişoara, consemnându-se astfel cea de-a patra victorie consecutivă pe teren propriu pentru ardeleni, neînvinşi în acest sezon în Sala Sporturilor “Horia Demian”.

Pentru prima dată în acest sezon competiţional, antrenorul clujenilor, Dorin Pintea, a început cu Josh Sparks în “primul 5”, americanul continuând seria meciurilor bune. Jucătorul de peste ocean a reuşit 17 puncte şi 7 recuperări.

Ardelenii au dominat meciul chiar dacă în prima jumătate nu au fost constanţi în evoluţie, irosind avantajul de 10 puncte avut la mijlocul sfertului 2 şi terminând repriza cu un avantaj de doar 2 puncte, (38-36).

Sfertul 3 a început mult mai bine pentru gazde, care au reuşit o serie de faze care au ridicat sala în picioare. Clujenii s-au desprins la 20 de puncte şi “Bobo” Pintea şi-a permis ca pe final să introducă tinerii echipei.

“Sunt foarte mulţumit de prestaţia echipei. Ţin să felicit toată echipa pentru efortul depus atât în apărare cât şi în atac. Ne-am făcut jocul mai uşor decât  am crezut. Ne-am pregătit toată săptămâna şi am abordat foarte bine acest meci. Sperăm ca la Mureş, Cătălin Baciu să poată juca”, a spus Dorin Pintea.

“Am început foarte bine chiar dacă la pauză erau doar 2 puncte. După pauză am jucat iar foarte bine, am fost constanţi în apărare şi în atac, am jucat bine împreună şi am reuşit să câştigăm. Urmează două meciuri grele pentru noi, va fi interesant pentru mine să merg la Ploieşti”, a declarat Darius Hargrove după meci.

Principalii Marcatori ai Clujului au fost Silvăşan (19 puncte), Hargrove (16 puncte) şi Sparks (17 puncte), în timp ce pentru timişoreni lider a fost conducătorul de joc, Z. Jovanivic (17 puncte).

Mai jos puteți viziona o galerie foto realizată de Radu Hângănuț.

[nggallery id=303]

Distribuie:

Postaţi un comentariu