Baschet / Dragan Petricevic e noul antrenor al echipei “U” Cluj

Dragan Petricevic revine după 19 ani la Cluj-Napoca / Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de baschet a Clubului Sportiv Universitatea Cluj va fi pregătită în următorii trei ani şi jumătate de Dragan Petricevic, unul dintre cei mai titraţi antrenori care au activat în ultimii 20 de ani în România. Acesta a semnat, la sfârşitul săptămânii trecute un contract valabil pentru trei sezoane şi jumătate cu Universitatea. Petricevic revine astfel, la Cluj, după ce în 1996 a cucerit titlul naţional cu echipa masculină de baschet a Universităţii.

„Mă bucur şi sunt onorat că în următorii trei ani şi jumătate voi fi antrenorul unui club care are cea mai titrată echipă din istoria baschetului feminin românesc. <<U>> Cluj şi suporterii săi sunt pentru mine mult mai mult decât numele unui club care m-a ofertat şi niste oameni care susţin echipa lor. Am venit în urmă cu aproape 20 de ani în România şi <<U>> Cluj şi clujenii au devenit o parte din mine, deja de la primul sezon.

Chiar dacă de atunci şi până acum nicioadată nu am mai lucrat ca antrenor la Cluj, s-a păstrat o legătură foarte strânsă între mine şi Clujul acesta extraordinar unde niciodată nu am fost primit ca un adversar, ci ca un prieten. Acest aspect a contat foarte mult”, a declarat Dragan Petricevic. Noul tehnician va debuta pe banca echipei clujene de baschet feminin la sfârşitul lunii octombrie, atunci când Universitatea va juca la Alba-Iulia.


Publicitate

Postaţi un comentariu