BASCHET/ Branko Cuic a revenit la Cluj cu motoarele turate

Branko Cuic va fi una dintre cele mai importante arme ale Clujului în acest sezon/ Foto: Dan Bodea

Baschetbalistul Branko Cuic a revenit în forță la ”U” BT Mobitelco, echipa care l-a adus pentru prima dată în campionatul din România . În primul meci meci oficial din sezonul 2013-2014, disputat în fața propriilor suporteri, sârbul a avut o prestație solidă, acesta punându-și serios amprenta la victoria echipei clujene împotriva celor de la SCM Craiova, scor 83-70.

Pe lângă calitățile sportive foarte bune, sârbul de 35 de ani, compensează prin determinare, luciditate și altruism. De asemenea, Branko i-a obișnuit pe iubitorii sportului cu mingea la coș cu numeroasele sale ieșiri nervoase la adresa oficialilor sau îmbrânceli cu adversarii din teren, însă, din aceste puncte de vedere este un jucător și mai interesant de urmărit.

În partida de joi seara jucată împotriva oltenilor, Cuic a oferit o adevărată lecție de baschet. În cele 35 de minute petrecute a izbutit un double-double, contabilizând 16 puncte și 10 recuperări. În același timp, sportivul a distribuit nouă pase decisive, lipsind doar una pentru a înregistra primul triple-double al sezonului competițional 2013-2014.

Din punct de vedere statistic, Branko s-a evidențiat la majoritatea capitolelor. La aruncările de două puncte a marcat trei din cele patru încercări, iar la libere a avut procentaj de 88% cu șapte marcate din opt. Zece mingi a recuperat sportivul din țara vecină, dintre care trei în ofensivă și șapte în defensivă, acestora adăungându-se nouă pase decisive și trei intercepții pentru un total de 25 la eficiență.

Punctele slabe ale lui Branko au fost aruncările de trei puncte, unde a avut un procentaj de 20% cu o singură reușită din cinci încercări, respectiv cele șapte mingi pierdute, cele mai multe dintre toți jucătorii celor două echipe prezenți pe parchet.

„O victorie extrem de importantă pentru o echipă nou construită, e presiune mare, a fost primul joc oficial, fiecare jucător a vrut să arate tot ce știe. Avem de lucru mai mult, să corectăm niște greșeli, eu zic că sunt greșeli copilărești cele pe care le-am făcut. A fost un meci foarte bun și foarte important pentru noi. Apărarea a funcționat în afară de ultimul minut din sfertul doi, dar și Craiova are o echipă experimentată și s-a adaptat la apărarea noastră, dar suntem mulțumiți”, a declarat baschetbalistul la finalul partidei cu SCM Craiova.

Săptămâna trecută, în partida tur din cadrul primei faze a Cupei României, conducătorul de joc al Clujului a jucat 37 de minute, timp în care a marcat 15 puncte, a izbutit cinci recuperări, cinci pase decisive pentru un indice de 18 la eficiență, cel mai bun din tabăra ardelenilor.

Următorul joc al Cuic&Co va avea loc miercuri, 2 octombrie, la Oradea, într-un meci din cadrul primei etape a Ligii Naționale de Baschet Masculin, împotriva CSM-ului din localitate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu