Baschet / 4 X 4 înfrângeri pentru ”U”

Patru înfrângeri în tot atâtea meciuri disputate în actualul campionat au contabilizat baschetbalistele de la "U" Cluj

Baschetbalistele de la Universitatea Cluj au înregistrat al patrulea eşec din tot atâtea meciuri disputate în Liga naţională de Baschet Feminin. Sportivele pregătire de Florin Covaciu au fost învinse în deplasare, miercuri, cu scorul de 68-17, de formaţia CSU Oradea, pentru gazde acesta fiind primul succes stagional în noua ediţie de campionat.

După un început greoi, în care orădencele şi-au impus jocul şi au intrat la cabine la scorul de 38-30, clujencele au dat semne de revenire în partea a doua a meciului. Şi-au adjudecat sfertul al treilea cu scorul de 14-11 şi cu 24-22 pe cel de al patrulea. A fost însă, insuficient pentru a obţine prima victorie.

Fila Smith a fost cea mai importantă marcatoare a gazdelor cu cele 25 de puncte înscrise, din tabăra studentelor remarcându-se Kristina King cu 18 puncte, respectiv Annie Kassongo autoare a 14 puncte. Următorul meci pentru ”U” Cluj este programat tot în deplasare la Bucureşti, în compania formaţiei CS Rapid. Meciul se va disputa sâmbătă, 18 octombrie 2014, de la ora 13:00.


Publicitate

Postaţi un comentariu