Avem modele printre noi. Trebuie doar să le recunoaștem

La 14 ani și jumătate evolua deja în primul eșalon al voleiului național. Deși era doar o adolescentă, Cristina Pîrv se impunea ca jucătoare de bază în cea mai titrată echipă de volei feminin, Dinamo București. Clujeanca nu doar că este cea mai valoroasă voleibalistă română a tuturor timpurilor, ci și una dintre sportivele care au dat strălucire voleiului mondial. A avut Brazilia la picioare, a câștigat titlurile cele mai râvnite, a ținut prima pagină a ziarelor și revistelor, a fermecat o lume întreagă. Au trecut aproape 40 de ani de la momentul în care Cristina a făcut cunoștință cu mingea de volei. Azi nu mai joacă, dar nici nu poate sta deoparte de sportul care a transformat-o într-o stea a sportului mondial.

„Voleiul mi-a dat totul, mi-a format caracterul de învingător, de lider”
S-a născut la Turda și a început să practice voleiul la vârsta de 8 ani, în paralel cu atletismul. La un moment dat a trebuit să aleagă între cele două discipline. Nu a fost greu. Destinul îi fusese deja pecetluit. A trecut ceva vreme de când Cristina Pîrv a decis să se întoarcă acasă. Aici, la Cluj, vrea să pună bazele unei academii de volei, să dăruiască copiilor ceea ce sportul i-a dăruit ei.

”Voleiul este și va fi viața mea. Aș dori să mă implic mai mult în acest sport, pentru creșterea lui valorică. Voleiul mi-a dat totul, mi-a format caracterul de învingător, de lider, de perseverență, de trecere a barierelor. Mi-a adus o situație economică bună, mulți prieteni și, nu în ultimul rând, cei doi copii ai mei. Dacă ei nu practică voleiul m-am gândit să dau o mână de ajutor altor copii. Să-i învăț tot ce am învățat și eu”, își începe povestea Cristina.

Academie românească, pe model brazilian
Deși a evoluat în toate campionatele puternice ale lumii, Cristina mărturisește că perioada petrecută în Brazilia a fost cea mai frumoasă. Acolo, în țara în care fotbalul este la putere, Cristina a devenit voleibalista perfectă. I se spunea ”Principesa”. Modelul brazilian este cel pe care îl va implementa în propria academie de volei. ”Transferul meu în Brazilia a fost cea mai bună alegere, din punct de vedere profesional.

Totul era diferit, oamenii, clubul şi stilul de joc. In Italia se punea mare accent pe jocul meu numai în atac, pe punctele pe care le realizam. În Brazilia, nu. Am avut norocul să merg la cel mai bun club de acolo, Minas Tennis Club din Belo Horizonte şi să am un excelent tehnician, pe Chico Santos, care m-a făcut să înţeleg şi să cresc în toate zonele careului, nu numai în atac.

Eu întotdeauna am fost o jucătoare completă, dar gândul meu era doar la atac. Consideram că doar punctele realizate rămân pe tabelă. Antrenorul Santos a fost fundamental în progresul şi perfecţionarea mea ca jucătoare. Voleiul a fost viaţa mea şi eu am tratat totul extrem de profesionist, prin muncă, dăruire şi multe renunţări. Acum este momentul să dau mai departe ceea ce eu am experimentat ca sportivă, e timpul să împărtășesc acele experiențe. Și cu cine le poți împărtăși cel mai ușor dacă nu cu copiii? Un sportiv se perfecționează toată viață, dar primii pași, în orice sport, sunt cei mai importanți”, spune Cristina.

Știe și unde se greșește în educația viitorilor sportivi. ”Poate părea o obsesie că amintesc mereu de Brazilia, dar nu este. Brazilia are un campionat foarte puternic, unul dintre cele mai puternice din lume, cu multe valori locale și cu puține jucătoare din afara țării. Se pune mare bază pe copii și juniori, pentru ca tot timpul să existe generații noi. La noi, această atitudine lipsește total. Nu se mai face sport în România cum se făcea pe vremuri. De aceea performanțele sunt tot mai puține”, explică Cristina.

Compromisurile sunt pentru cei slabi
Cristina Pîrv face parte din galeria sportivilor români apreciați mai mult printre străini decât în propria țară. Sunt prea puțini cei care știu măcar că cea mai valoroasă jucătoare română de volei a tuturor timpurilor s-a întors acasă. Însă, Cristina e puternică. Nu avea încă buletin când știa deja foarte bine ce vrea să facă. Așa a ajuns la Dinamo. Nu a acceptat niciodată să fie pe locul 2.

I-a plăcut să strălucească și a înțeles că pentru acest lucru trebuie să muncească, să facă sacrificii. Cu echipa națională a României a câștigat medalia de aur universitară în 1993, cea de bronz la Campionatul European din 1988, fiind declarată cea mai bună jucătoare din Europa în 1990. La jumătatea anilor ’90 a renunțat să mai joace pentru România. „Din păcate, noi, românii, ne mulțumim întotdeauna cu puțin. Naționala de volei fete, de pildă, se califica la Mondiale sau la Europene. Și era suficient. Aceasta a fost mentalitatea noastră în ultimii 25-30 de ani.

Valori avem, dar ne lipsește profesionalismul și mentalitatea de a nu ne mulțumi cu puțin”, mărturisește Cristina, care a adăugat cu amărăciune: „Am avut de multe ori senzația, uneori chiar convingerea, că sunt mai apreciată afară decât în țară. Nu puteam să admit să mai vin la lot, să merg la Campionate Europene sau Campionate Mondiale și să fim ciuca bătăilor. În toate campionatele în care am jucat am fost cea mai buna voleibalistă, dar când veneam la națională intram în anonimat.

La lot nu se făcea nimic. Eu îmi realizam pregătirea fizică, îmi aduceam programul urmărit la club, iar la națională eram întrebată ironic <<dacă merg cumva la Europenele de atletism sau de haltere>>. Nu erau niciun fel de logică și profesionalism în pregătirea efectuată la lot. Mă luptam mereu pentru schimbarea pregătirii, a antrenamentului tactic și tehnic, dar demersurile mele n-au avut niciun ecou. În 1999, mi s-a propus de către Bernardinho (antrenorul naționalei Braziliei – n.a.) să mă naturalizez, să particip la Jocurile Olimpice pentru Brazilia, dar am refuzat. A fost în joc mândria mea de româncă și nu am acceptat”, încheie Cristina.

„Am avut de multe ori senzația, uneori chiar convingerea, că sunt mai apreciată afară decât în țară”, Cristina Pîrv, cea mai valoroasă jucătoare română de volei a tuturor timpurilor

Palmares impresionant
Cluburi la care a evoluat: Dinamo București, San Lazzaro (Italia), Fano (Italia), Reggio Calabria (Italia), Minas Belo Horizonte (Brazilia), Novara (Italia), RC Cannes (Franţa)
Câștigătoare Cupa CEV: 2003 (cea mai bună jucătoare)
Câștigătoare Top Teams Cup: 2006
Campionatul României: 1988-1989
Campionatul Italiei: 2000-2001
Supercupa Italiei: 2000, 2003, 2005
Campionatul Braziliei: 2002 (cea mai bună jucătoare)
Campionatul Franţei: 2005
Cupa Franţei: 2005
Cupa Italiei: 2001, 2004
Campioană mondială universitară: 1993
Medaliată cu bronz la CE: 1988
Cea mai bună jucătoare a Europei: 1990