A”U” smuls egalul în ultimele secunde

Foto: Dan Bodea

Echipa feminină de handbal Universitatea Cluj a terminat la egalitate, scor 21-21, meciul disputat în deplasare cu SCM Craiova, în cadrul etapei a XI-a, ultima a anului 2016 în Liga Națională. Ambele echipe au început acest meci după câte o victorie importantă în etapa precedentă. Gazdele s-au impus pe terenul Coronei Brașov, în vreme ce elevele lui Florin Pera au administrat primul eșec stagional Dunării Brăila.

La Craiova meciul a fost extrem de echilibrat, cu un plus mic de partea clujencelor care au reușit să intre la cabine la scorul de 11-12. Gazdele, altfel una dintre echipele bune ale campionatului feminin de handbal, au plusat la capitolul inițiativă, în repriza a doua și au reușit să preia controlul meciului, dar Universitatea a stat excelent în apărare și, chiar dacă nu a mai marcat la fel de mult precum în prima repriză, au reușit să obțină un rezultat de egalitate, cu atât mai valoros, cu cât golul de 21-21 a venit în ultimele secunde ale jocului.

Cristina Laslo și-a asumat executarea unei lovituri de la 7 metri, a marcat și a stabilit scorul final. Cu șapte goluri marcate Florina Chintoan a fost cea mai bună marcatoarea a echipei lui Pera, iar ”U” termină anul 2016 pe locul 10 al clasamentului, cu 11 puncte. Liga Națională de handbal feminin se va relua abia la începutul anului viitor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu