Atletism / Nou record la Internaţionalele de Atletism ale României

Campionatele Internaţionale de Atletism ale României, ediţia a 59-a, au fost găzduite, vineri, de Cluj Arena / Foto: Dan Bodea

Vineri, Cluj Arena a găzduit cea de a 59-a ediţie a Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României, una dintre cele mai vechi întreceri de acest fel din Europa. Vedeta reuniunii a fost sportivul din Bulgaria Gheorghi Ivanov, în proba de aruncarea greutăţii.

Atletul din ţara vecină a stabilit la Cluj-Napoca un nou record al competiţiei, cu 20, 34 metri, depăşind performanţa lui Gheorghe Guşet (20, 18 metri), care data din 2000. Între cei 26 de câştigători ai întrecerilor s-au numărat şi doi sportivi clujeni, Bianca Răzor (în prezent legitimată la Steaua Bucureşti) la 400 metri plat, care a oprit cronometrul la 53 de secunde şi 20 de sutimi, respectiv aruncătorul Toma Pop care s-a impus în proba de suliţă cu o performanţă de 74, 42 metri.

Cea mai mare surpriză s-a înregistrat la triplusalt, probă în care s-a aliniat la start şi fostul vicecampion olimpic Marian Oprea. Românul a fost învins de cubanezul Alexis Copello, care a reuşit să sare 17, 05 metri, faţă de numai 16, 68 m, cel mai bun rezultat al lui Oprea. Conform rezultatelor oferite de organizatori, câştigătorii celei de a 59-a ediţii a Internaţionalelor de Atletism ale României a fost:

Feminin
aruncarea discului: Sanda Sorescu (CSM Craiova) – 49.92
400m garduri: Angela Moroșanu (CS Politehnica Iași) – 56″58
200m: Angela Moroșanu (CS Politehnica Iași) – 54″10
100m: Andreea Ogrăzeanu (Farul) – 11″44
100 m garduri: Anamaria Nesteriuc (Steaua București) – 13″73
săritura în înălțime: Burcu Yuksel (Turcia) – 1.85 m
800 m: Mirela Lavric (CSM Onești) – 2’03″62
săritură în lungime: Alina Rotaru (Steaua) – 6.71 m
triplusalt: Andreea Panțuroiu (Muscelul Câmpulung Muscel) – 14.20m
400 m: Bianca Răzor (Steaua) – 53″20
3.000 m obstacole: Cristina Casandra (CSM Suceava) – 10’05″36
1500 m: Ioana Doagă (CSM Craiova) – 4’14″63

Masculin
săritura în înălțime: Mihai Donisan (Rapid) – 2.28
triplusalt: Alexis Copello (Cuba) – 17.05
110 m garduri: Cosmin Dumitrache (CSM Timișoara) – 14″47
săritură în lungime: Adrian Vasile (CSM București) – 7.96 m
aruncarea suliţei: Toma Pop (CSU Cluj-Napoca) – 74.42 m
greutate: Gheorghi Ivanov (Bulgaria) – 20.24m
400 m garduri: Vladimir Antmanis (Rusia) – 50″81
100 m: Cătălin Câmpeanu (CSM Călărași) – 10″34
800 m: Iulian Ganciu (CSM Sf. Gheorghe) – 1’51″00
săritura cu prăjina: Bogdan Popa (Rapid) – 5 m
1.500 m: Cristian Vorovenci (CSM Bacău) – 3’44″38
400 m: Florin Purcea (CSM Sf. Gheorghe) – 47″80
200 m: Cătălin Câmpeanu (CSM Călărași) – 21″24
aruncarea discului: Ercument Olgundeniz (Turcia) – 59.77 m

Premiile oferite performerilor reuniunii au fost în valoare totală de 28.000 de euro. În plus organizatorii au oferit şi câteva premii speciale, între care trofeele „Lia Manoliu”, în proba de aruncarea discului feminin ş trofeul „Maria Cioncan”, în proba de 1.500 metri plat feminin.


Publicitate

Postaţi un comentariu