Aproape de un „coșmar”, Marișca a învins și regulamentele

Bogdan Marișca, campion național 217/ Dan Bodea

Bogdan Marișca a triumfat alături de Carmen Poenaru, în Campionatul Național de Raliuri al României, la 12 ani distanță de la primul său titlu național. Pilotul clujean a triumfat în trei din cele șapte etape: acasă la Cluj, apoi la Arad și Harghita. Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, vicecampionii țării au obținut victorii în ultimele două raliuri, la Iași și Sibiu, clasându-se la doar 5 puncte în urma noilor regi ai șoselelor. Campionul precedentelor două ediții (2015 și 2016), Simone Tempestini a câștigat etapele de la Brașov și Bacău, însă problemele cu care s-a confruntat la Cluj și Arad, precum și absența din finala de la Sibiu l-au îndepărtat de vârful ierarhiei și i-a asigurat lui Valentin Porcișteanu poziția a treia la general, la revenirea sa în campionat. Marișca a detaliat pentru Transilvania Reporter povestea celui de al doilea titlul din palmares.   

Împotriva tuturor, chiar și a regulamentelor

Campionatul Național de Raliuri al României, ediția 2017, a pornit la drum pe 30 martie cu etapa de la Brașov câștigată de clujeanul Simone Tempestini. Campionul ultimilor doi ani și-a confirmat statutul de favorit și a triumfat în fața colegului de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marișca. Au urmat două victorii consecutive pentru echipajul Marișca / Poenaru și primele semnale că ”veteranul” clujean este decis să facă un sezon excelent. O nouă victorie clujeană în Raliul Moldovei, la Bacău, prin Simone Tempestini și apoi al treilea succes de etapă pentru Marișca, în Raliul Harghitei. Dacă în clasamentul pe echipe Napoca Rally Academy nu a avut nici de această dată adversar, la individual Bogdan Marișca era la doar un podium distanță  de cel de al doilea titlu de campion absolut.

Bogdan Marișca a triumfat alături de Carmen Poenaru, în Campionatul Național de Raliuri al României,

La Iași competiția a fost câștigată de Simone Tempestini, dar lucrurile s-au schimbat radical după ce Dan Gîrtofan a obținut anularea unei penalizării de 10 secunde luată în prima zi. ”Odată revocată acea penalitate lucrurile s-au schimbat în clasament. Dar este un episod pe care nu vreau să-l mai comentez. Nu cred că federația a procedat corect în acel moment. Pot să înțeleg dorința oficialilor de a vedea <<sânge>>, cu ghilimelele de rigoare. Și-au zis ei: <<hai să vedem finala campionatului la Sibiu>>. Regulamentele sunt clare, dar pot fi aplicate circumstanțial. În fine, a fost o poveste întreagă. Cert este că la Iași (penultima etapă a Campionatului Național de Raliuri, n.a.) puteam să fim campioni, dar la Iași nu s-a dorit a fi noi campioni și am ajuns la Sibiu”, își începe povestea Bogdan Marișca.

Sibiu, o etapă controversată

După revocarea penalității Dan Gîrtofan a câștigat Raliul Iașului și spera într-un abandon al lui Marișca la Sibiu. Clujeanul și copilotul său, Carmen Poenaru, era deja virtual campion, dar sistemul complicat de calcul al punctelor bonus puteau răsturna situația din clasamentul general. Marișca avea nevoie la Sibiu de un loc doi, pe etapă specială, iar la următoarele clasări mai avem nevoie de minim un loc 3, și le-a obținut câștigând al doilea titlu de campion din carieră.

”Nu mi-a plăcut deloc la Sibiu. Era un raliu în care noi trebuia să mergem tactic, iar din punct de vedere organizatoric Sibiul a lăsat cumva ușa deschisă la niște probe speciale care în mod normal nu ar trebui să fie în Campionatul Național de Raliuri, pentru că erau probe de viteză mult prea mare. Gândiți-vă că viteza maximă admisă este undeva la 130-133 de kilometri pe oră, iar noi am avut la Sibiu probe de 140-145 chiar și 155 de kilometri pe oră, viteza medie! Asta înseamnă că a trebuit să rulăm peste limita impusă de federația internațională, ceea ce a dus la situații foarte periculoase.

Dacă o mașină iese în decor, la această viteză, șansa echipajului de a păți ceva crește exponențial. Mai mult, la Sibiu a plouat, traseul a fost murdar, iar noi trebuia să facem o cursă tactică, nu trebuia să mergem să atacăm, trebuia să mergem doar pentru puncte. N-am fost deloc încântați de aceste circumstanțe, dar pe de altă parte toți piloții au mers pe același traseu, chiar dacă unii dintre ei au contestat, mai mult sau mai puțin vocal, vitezele medii ridicate de care vorbeam mai înainte”, rememorează campionul țării.

A retrăit „coșmarul” din 2007

Orice alt rezultat decât cel obținut la Sibiu, locul în clasamentul general al competiției, putea redirecționa titlul de campion către rivalul din acest sezon al lui Bogdan Marișca, Dan Gîrtofan. O situație similară, dar atunci cu un final nefericit pentru pilotul clujean, a avut loc în urmă cu exact 10 ani.

„2007 a fost un an foarte bun până la un punct după care am știut să ne dăm cu stângul în dreptul foarte tare. Îmi amintesc că atunci mai aveam nevoie, în ultimele două etape de campionat, de un loc 5, undeva, la Cluj, sau la Iași. Asta în condițiile în care principalul nostru contracandidat ar fi câștigat ambele raliuri, noi am fi avut nevoie de un loc 5. Numai că adversarul nostru a știut să câștige ambele raliuri, iar noi am știut să abandonăm în ambele competiții, de fiecare dată pe mâna mea, pe mâna pilotului. Unde eram cu sacii în căruță și căruța foarte aplecată, ne-am dat seama că ne e căruța goală și că n-am strâns nimic din ceea ce ne propusesem la final de an. A fost dureros”, își amintește Marișca. De altfel pilotul clujean are în palmares mai multe titluri de vicecampion, decât lauri de învingător. Până să triumfe, la finalul sezonului 2005, Marișca terminase pe poziția a doua atât în 2002, cât și în 2004. A mai avut două tentative de a câștiga titlul în 2010 și 2011, ediții pe care le-a terminat tot al doilea.

Fair-play total

Bucuria câștigării Campionatului Național de Raliuri de anul acesta, de către Bogdan Marișca și Carmen Poenaru, a fost ”favorizată” de ghinioanele lui Simone Tempestini, dar și de faptul că tânărul pilot clujean a pus pe primul loc rezultatele în Campionatul Mondial de Raliuri. ”Sigur că ne bucurăm pentru acest succes, dar trebuie să fim fairplay și să recunoaștem că am profitat și de lipsa de consistență a lui Simone Tempestini, care este, din punctul meu de vedere este cel mai rapid pilot din campionatul intern de raliuri. Nu spun asta pentru că este colegul meu de echipă, ci pentru că după atâția ani de pilotaj pot să spun că este cel mai bun produs al școlii românești de pilotaj.

A nu se uita că a ieșit campion mondial de juniori, anul trecut. Însă, el este implicat în două fronturi: Campionatul Mondial de Raliuri, unde a trecut la o treaptă superioară de competiții, și Campionatul Național de Raliuri și aici am avut noi puțin noroc că s-au suprapus câteva etape de campionat mondial cu cele din întrecerea internă. Apoi a avut și un abandon tehnic la Cluj, a mai avut două rezultate mai puțin consistente în alte etape și așa s-a scris istoria acestui titlu. Practic am beneficiat și de aceste sincope în parcursul lui Simone”, încheie Bogdan Marișca.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu