Anastasescu i-a prostit iar pe judecători

Marieta Anastasescu a convins magistraţii Tribunalului Comercial Botoşani că ar negocia cu un grup de investitori

Falimentul clubului de fotbal Universitatea Cluj ar fi trebuit să se pronunțe, joi, la Tribunalul Comercial din Botoșani însă, magistrații s-au lăsat încă o dată duși de nas de administratorul judiciar Marieta Anastasescu. Concret, Anastasescu a cerut și a obținut o nouă amânare a declanșării procedurii de faliment motivând că gruparea clujeană ar fi în negocieri avansate cu un grup de investitori italieni.

Negocieri doar pe hârtie
În realitate nu există un interes concret al vreunui posibil investitor, nici italian, nici spaniol, sau de altă cetățenie. Presupusul investitor este Lorenzo Grassini, președintele unui grup de investiții care are sediul fiscal în Anglia și sediul operativ în Elveția. Italianul anunțase în urmă cu două luni că este interesat să preia clubul FC Brașov, dar a renunțat la idee din cauza datoriilor pe care gruparea de sub Tâmpa le-a acumulat în ultimii ani. Grassini s-a reorientat spre Timişoara, dar nici bănăţenii nu au văzut vreun ban.

Acum acelaşi Grassini este omul despre care se crede că ar vrea să investească la ”U”. Judecătorii de la Tribunalul Comercial Botoşani s-au lăsat convinşi de doamna Anastasescu cu privire la „negocierile avansate” şi au amânat pentru data de 26 mai intrarea clubului în faliment. Interesant este că oficialii Universităţii s-au prezentat la proces fără nicio dovadă reală că clubul are bani pentru a achita restanţele financiare. Au avut totuși asupra lor un act din care rezulta că administratorul judiciar ar negocia cu un grup de investitori care reprezintă compania Nilor Group LTD.

Nu ne învățăm minte
Implicarea italienilor în fotbalul românesc este una doar la nivel declarativ. Este binecunoscut episodul Ceahlăul, club care se îndreaptă cu paşi siguri spre faliment după ce Angelo Massone a fugit cu banii din drepturile TV şi a lăsat formaţia din Piatra Neamţ cu datorii la stat de 1.843.463 lei. Același Angelo Massone a vrut inițial să ”cumpere” clubul Rapid. În realitate Massone este un controversat avocat și om de de afaceri italian care a mai avut în trecut o experienţă în fotbal.

În iunie 2008, gruparea scoţiană Livingston a fost preluată de un grup de investitori italieni, printre care s-a numărat şi Massone, ca acţionar principal. Sub conducerea lui Massone, clubul a ajuns într-un an aproape de faliment, fiind salvat în ultimul moment de la lichidare, de un antreprenor local, Gordon McDougall. Noul preşedinte patron al lui Livingston declara, la data de 23 iulie 2013, că Angelo Massone este un hoţ şi ar trebui interzis în fotbalul scoţian.

Și mai recent este scandalul în care a fost implicat clubul CS Caransebeș, preluat în toamna anului trecut de doi agenți FIFA italieni. Nu numai că nu au adus bani la club, dar au fost și implicați în trucarea unor meciuri din Liga 2. În cele din urmă italienii au dispărut din peisaj, dar a dispărut și fotbalul din Caransebeș.


Publicitate

Postaţi un comentariu