Analia, „românca” de la capătul lumii, dependentă de muzică și sport

Analia Selis este o artistă cu lipici la public. S-a născut în Argentina, trăiește în România, iar viața ei este un cântec de dragoste. Se hrănește cu toate lucrurile bune și frumoase din jurul ei. Îi place să călătorească alături de soțul și copii, să se întâlnească cu prietenii, să danseze.

Artistă talentată și o femeie de o frumusețe aparte, Analia este și o sportivă desăvârșită. În adolescență a practicat gimnastica aerobică, dar a renunțat pentru a se concentra pe studiile muzicale. De patru ani a redescoperit plăcerea de a face sport și a devenit practicantă de CrossFit. Argentinianca este unul dintre ambasadorii Transilvania Reporter pentru ediția 2019 a SPORTS FESTIVAL.

Ziua perfectă începe cu sport
O zi normală începe cu organizarea pentru școală a celor doi copii pe care artista îi are cu soțul ei Răzvan. Tot el îi duce pe cei mici la școală. „Eu sunt dependentă de sport, iar dacă nu merg la sport, nu mă simt bine. Fac CrossFit de patru ani de zile și negociez cu Răzvan cine să-i ducă pe copii la școală, pentru că îmi place să-mi fac antrenamentul dimineața. Ziua perfectă așa începe: cu sport”, povestește Analia. Nu a fost mereu sportholică, ba chiar simțea că locul ei nu este în sala de fitness. Asta până când e descoperit Crossit-ul.

„După ce am născut a doua oră simțeam o imensă nevoie de mișcare. Am încercat sala de fitness, dar fără succes. Surorile mele, care locuiesc la Madrid, au aflat de CrossFit și îmi tot povesteau despre noua lor pasiune. Apoi, într-o dimineață am văzut la televizor o sala de CrossFit. Atunci am hotărât să încerc și eu. Dacă vă vine să credeți sau nu, mama mea a tras de mine să încercăm împreună! De atunci nu am mai putut să renunț la sport”, continuă artista.

Analia nu își ia pauză de sport decât în week-end-uri, pe care le dedică familiei și concertelor. Merge la sală de cel puțin trei ori pe săptămână, dar dacă timpul îi permite o face zilnic. „Viața mea s-a schimbat 100% în bine de când fac sport! Sunt extrem de sănătoasă! Poziția corpului, mobilitatea, respirația, flexibilitatea este mai bună decât la 20 de ani, acum am 42.

Același lucru pot să-l spun despre mama mea, care și ea e dependentă de CrossFit și are 65 de ani. Dorm mult mai bine, respir mai bine, mă simt puternica. În plus, în zilele în care am concert, cântatul devine mai lejer dacă dimineața merg la sport”, adaugă Analia. Exemplul mamei și al bunicii a fost urmat și de ceilalți membri ai familiei. Și soțul artistei merge la sală, iar miercuri seara e lege: Răzvan joacă fotbal. Copiii cuplului, Tiago, în vârstă de 7 ani, practică fotbalul în vreme ce Noa, fetița de 8 ani, face gimnastică.

„Vara mergem și la înot. Copiii noștri adoră să înoate așa că vara, atunci când vremea este mai prietenoasă, mergem foarte des la bazin. Din punct de vedere psihic, sportul are o contribuție imensă. Consider că este extrem de important să facem sport și tocmai de aceea îi felicit pe organizatorii SPORTS FESTIVAL pentru că România încă nu este o țara în care sportul să facă parte din viața de zi cu zi, mă refer la practicarea sportului la nivel de masă. Însă, trebuie să conștientizăm ca toți putem să facem sport și că sportul ne îmbogățește viața 100%. Un om care face sport privește viața cu alți ochii și trăiește cu senzația că totul este mai simplu”, încheie Analia Selis.

Un pic de biografie
Pe drumul deschis de Astor Piazzolla (compozitorul argentinian este considerat „părintele” tangoului modern – n.a.) au pășit nume importante din industria muzicală. Între aceștia și Analia Selis. A fost atrasă de notele muzicale încă de când era doar un copil. Astăzi mărturisește că se simte binecuvântată pentru că asta și-a dorit să devină: o artistă care să facă ceea ce îi place și să trăiască din ceea ce face.

„Drumul meu de artistă, de cântăreață de tangou, este un drum plin de lucruri bune, de locuri frumoase, de oameni dragi, de muzicieni fantastici cu care împart muzica pe care o iubesc, dar mai ales un drum al iubirii. M-am întors de curând din Elveția, unde am susținut un concert. Acolo am simțit încă o dată acel profund sentiment de binecuvântare, de stare de fericire, de bine, pentru că sunt artistă, muzician, cântăreață”, povestește Analia.

La începutul anilor 2000 argentinianca s-a stabilit în România, alături de soțul ei, Răzvan Suma, muzician și el. Analia nu este doar artistă. Este și mamă, dar și profesor. Predă copiilor ore de muzică în cadrul asociației culturale pe care a înființat-o și pe care o conduce cu succes. Copii cu vârste între trei și cinci ani deprind la școala de muzică a Analiei meșteșugul artei.

Fanii artistei își amintesc cu siguranță că în 2004 Analia a urcat pe scena Festivalului Cerbul de Aur unde a cântat pentru țara sa, Argentina. A obținut premiul al treilea, iar succesul de care s-a bucurat a fost concretizat prin apariția primului album al artistei „Aquoi, hoi”. De-a lungul vremii Analia Selis a cântat în deschiderea concertelor unor artiști de talie mondială veniți să concerteze în țara noastră. Natalie Imbruglia, Rafaga, sau Juanes sunt câteva dintre vedetele cu care Analia a împărțit scena. Analia nu este doar interpretă, ci și o compozitoare și textieră talentată.

Sport pentru toată lumea
SPORTS FESTIVAL este o experiență unică de festival, un mix între sport, divertisment, educație, competiție și distracție. Misiunea inițiatorilor proiectului este să aducă împreună, o dată pe an, industria sportului românesc și internațional în cadrul unui eveniment unic, gândit să ofere oportunități excepționale pentru industrie și pentru publicul larg.

Timp de 4 zile, 30 de sporturi vor fi expuse anul acesta în fața publicului pentru a le descoperi, a participa la competiții sportive sau pentru a se bucura de sport de calitate în demonstrații oferite de campioni mondiali. SPORTS FESTIVAL promovează sportul și un stil de viață sănătos, oferind modalități de a învăța unii de la alții și oportunități de conexiune cu ultimele tendințe mondiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu