Al doilea meci fără gol pentru CFR

Ghetele aurii nu-l mai ajută pe Cristian Lopez să marcheze, iar CFR-ul a intrat în hora retrogradării după eșecul de la Voluntari / Foto: Dan Bodea

CFR Cluj a suferit, miercuri, primul eşec în Liga 1 după şapte partide în care nu a simţit gustul înfrângerii. Vişiniii au cedat cu 0-1 în faţa formaţiei FC Voluntari, într-un meci din etapa a patra a fazei play-out a campionatului. Aflate în luptă directă pentru evitarea retrogradării, cele două echipe au oferit un fotbal sărac, ardelenii reuşind contraperformanţa de a avea cea mai slabă evoluţie din actualul campionat.

Mai mult, elevii lui Antonio Conceicao termină al doilea meci la rând fără gol marcat. Ilfovenii au început foarte bine jocul şi, impulsionaţi de veteranul Vasile Maftei, fostul jucător al CFR-ului care încă nu şi-a încheiat socotelile financiare cu gruparea feroviară, au pus stăpânire pe mijlocul terenului şi şi-a arătat clar intenţiile ofensive. Maftei a încercat o execuţie de la peste 40 de metri, după care tot el a irosit cea mai mare şansă de gol în minutul 33, când a reluat din careul mic, dar Marc a intervenit incredibil şi a menţinut CFR-ul în joc.

Cu mici excepţii, clujenii au ajuns extrem de rar în jumătatea de teren a gazdelor. În finalul primei reprize, Adrian Bălan a trimis periculos cu capul, spre poarta lui Marc, după o centrare foarte bună a lui Kone. Reveniţi de la cabine clujenii nu au fost mai mult decât visători atunci când Kone a centrat foarte bine, iar Laurenţiu Rus a apărut la colţul lung şi a înscris cu un şut puternic.

Abia în minutul 79 clujenii au avut prima ocazie mare de gol, prin Cristian Lopez, care a tras însă, în plasa laterală. Golgheterul CFR-ului a fost aproape de a da lovitura în prelungirile partidei, dar lovitura lui de cap a trecut peste poarta ilfovenilor. FC Voluntari egalează graţie acestui rezultat gruparea ardeleană în clasamentul play-out-ului şi complică şi mai mult situaţia la retrogradare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu