Adversari noi pentru ”U” în cantonamentul din Slovenia

„Șepcile roșii” se pregătesc de la începutul acestei săptămâni în Slovenia, în cadrul stagiului având programate și trei meciuri test. În primul amical universitarii s-au impus cu scorul de 2-1 în fața formației Mezokovesd Zsory, locul 6 în ediția precedentă a primei ligi din Ungaria.

Următorii adversari ar fi trebuit să fie vicecampioana Macedoniei, Vardar Skopje și Al Faysaly (Arabia Saudită), dar oficialii Universității au trebuit să caute alți oponenți, din cauza programului echipelor amintite. Astfel, alb-ngerii vor întâlni grupările NK Krka (locul 4 în liga secundă din Slovenia) și Al Wehda (locul 7 în prima ligă din Arabia Saudită), pe 21, respectiv 24 iulie.

O zi mai târziu „Șepcile roșii” vor reveni în țară. Campionatul 2019/2020 al eșalonului secund va începe la data de 3 august, iar ”U” Cluj va evolua în deplasare, cu CSM Reșița.

Postaţi un comentariu