Adrian Falub și Arpad Tordai, primele „mutări” la ”U” după startul slab de sezon

Foto: Dan Bodea

Rămasă fără antrenor după demisia sau demiterea?) lui Cristian Dulca, Universitatea Cluj încearcă să-l readucă pe banca tehnică pe Adrian Falub, antrenorul care a promovat cu ”U” din Liga 3 în eșalonul secund, dar a fost demis în sezonul precedent după doar 13 etape. Tehnicianul este liber de contract după ce a retrogradat cu Concordia Chiajna. Oficialii „Șepcilor roșii” au discutat deja cu antrenorul de 48 de ani care este așteptat miercuri dimineața la sediul clubului pentru ultimele negocieri.

Adrian Falub, care s-a format ca jucător la Universitatea, a îmbrăcat tricoul alb-negru în perioada 1989-1996, respectiv 1997-1998. A debutat ca antrenor la echipa lui de suflet, în sezonul 2006-2007, când a reușit promovarea în Liga 1, dar a mai pregătit-o și în 2015, când “Șepcile roșii” s-au calificat în finala Cupei României după o pauză de 50 de ani, și în perioada septembrie 2017 – octombrie 2018.

O certitudine este înregimentarea portarului Arpad Tordai, de la FC Viitorul Constanța. Fotbalistul de 22 de ani va evolua sub formă de împrumut la Universitatea până la finalul actualului sezon. Anunțul a fost făcut de gruparea patronată de Gheorghe Hagi, prin intermediul site-ului oficial.

„FC Viitorul anunță împrumutul jucătorilor Alexandru Mățan, Arpad Tordai și Andrei Tîrcoveanu, care vor evolua la alte formații până la finalul acestui sezon. Astfel, Alexandru Măţan va juca la FC Voluntari, portarul Arpad Tordai la Universitatea Cluj, iar mijlocaşul Andrei Tîrcoveanu la Concordia Chiajna. FC Viitorul le urează mult succes şi evoluţii cât mai bune”, a anunțat clubul dobrogean.

Reamintim că după ultimul eșec din Liga 2, 0-2 cu Metaloglobus București team managerul Octavian Moraru, antrenorul Cristian Dulca și jucătorii Jose Costa și Pedro Mendes au plecat de la ”U”. Primii doi au demisionat, în vreme ce fotbaliștilor portughezi le-au fost reziliate contractele. De asemenea, Hugo Firmino a fost înlăturat din lotul „Șepcilor roșii” după ce a fost utilizat într-un singur meci, primul al sezonului, cu CSM Reşiţa.

După cinci etape, în care a pierdut de patru ori, ”U” Cluj are trei puncte şi se află pe locul 17, retrogradabil. Următorul meci, cu UTA, pe care Universitatea ar fi trebuit să-l joace vineri, la Târgu Mureş, a fost amânat, universitarii profitând de faptul că au doi jucători convocaţi la echipele naţionale. Astfel, următorul joc oficial al lui ”U” va fi peste două săptămâni, în deplasare la Dunărea Călăraşi.

1 Comentariu

  1. Ultras U spune:

    se schimba la U antrenorii precum ministrii in psd.
    Dupa o perioada buna de patru ani cu Sabau la conducere U revine in vizorul fotbalului local si cu sanse de a acede in prima liga. Care au fost insa motivele ratarii promovarii in prima liga cu adevarat,nu poti sa spui cu certitudine ci doar sa speculezi.Am citit mai multe articole din ziare care releva o situatie cel putin stranie. “Cjocar s-a certat cu Sbau” / Cojocar s-a certat cu Lobont” / Cojocar s-a curentat cu Dulca”. Cine este acest Cojocar,ce pregatire are si ce fuctie indeplineste la club,nici o vorba.Daca mai spicuiesti prin ziare vezi ca e sau a fost secundul lui Sabau.Nu exista in lume un secund care sa dea lectii antrenorului principal ci din contra el e subordonat total.O alta ciudata si stranie situatie,toti antrenorii pleaca de la u insa Cojocar ramane. De ce nu i se da credit sa preia echipa si sa fie el principal daca el e cel mai “mare metodist din tara”. Intrebarea fireasca e,pila cui e acest Cojocar atat de valoros si cu “gura mai ascutita decat lama cutitului”.El nu vorbeste,nu da declaratii in presa dar apare mereu la si altii cand e vorba de staful antrenorilor.A aceptat cu greu interimate si in rest merge,vine,stnd bay la club ca si cum ar fi indispensabil.Falub sa se gandeasc daca lucreaza cu Cojocar caci in scurt timp risca sa isi ia lumea in cap ca si ceilalti directori tehnici.

Postaţi un comentariu