Adi Falub, favorit să preia Astra Giurgiu

Foto: Dan Bodea

Antrenorul care are în palmares cele mai multe promovări în Liga 1, Adrian Falub, favorit să preia banca tehnică a fostei campioană a țării, Astra Giurgiu. Oferta pentru antrenorul Universității Cluj a fost recunoscută de președintele giurgiuvenilor Daniel Coman. Astra a terminat pe locul 5 ultima ediție a Ligii 1 și nu i-a prelungit angajamentul lui Gheorghe Mulțescu la finalul campionatului.

”Da, suntem interesați de Adrian Falub. Discutăm și cu el, dar și cu alți antrenori”, a spus Coman pentru ProSport. Deși tentantă propunerea Astrei nu pare să aibă sorți de izbândă. Cu Adi Falub pe bancă Universitatea Cluj a promovat recent în Liga 2, iar oficialii clubului universitar nu sunt dispuși să se despartă de tehnician. ”Interesul manifestat de Astra pentru Adi Falub e o dovadă că se lucrează foarte bine la Universitatea Cluj.

Suntem un club care stă bine la toate capitolele, avem o infrastructură modernă, compatibilă cu obiectivul nostru. Am încredere că Adi Falub va rămâne alături de noi şi vom promova împreună în primul eșalon, avem toate condițiile necesare pentru un club care poate promova din nou. La Universitatea Cluj avem un proiect coerent, avem țeluri mari. Nu doar Falub este curtat, ci și câțiva jucători sunt doriți de echipe din Liga 1”, a răspuns pentru sursa citată Cosmin Irimieș, vicepreședintele clubului ”U” Cluj.

În vârstă de 46 de ani Adrian Falub a mai antrenat în cariera lui formațiile sportul Studențesc, FCM Târgu Mureș, Unirea Alba Iulia, CSM Iași, UTA (în două rânduri), ASA Târgu Mureș, Al Arouba, și Concordia Chiajna. La ”U” Cluj Falub este la al treilea mandat. A mai pregătit echipa ”Șepcilor roșii” în sezonul 2006/2007, când a promovat în Liga 1 și în 2015 când a jucat finala Cupei României.

Distribuie:

Postaţi un comentariu