Abrudan a reuşit primul gol pentru “U” în Liga I

Octavian Abrudan a marcat primul său gol pentru "U" Cluj în Liga I / Foto: Dan Bodea

Golul egalizator marcat de Octavian Abrudan, în minutul 83, a dat o mică speranţă fanilor “şepcilor roşii” că “U” poate obţine măcar o remiză, în meciul, jucat luni noaptea, cu bănăţenii de la ACS Poli Timişoara.

Din păcate, nu a fost să fie aşa. Un arbitru, orbit de reflectoarele nocturnei de pe “Cluj Arena”, a decis să-i pedepsească pe “studenţi” cu încă un penalty (al doilea, după cel cu care a cadorisit echipa oaspete la finele primei reprize) şi “U” a pierdut pentru a treia oară, acasă, în acest sezon, rămânând fără victorie şi după cea de-a 11-a etapă.

Golul Universităţii a fost înscris de Octavian Abrudan. A fost prima reuşită afundaşului în Liga 1 pentru “U”, echipă la care s-a format ca fotbalist şi formaţie la care debuta acum 13 ani, pe când “studenţii” jucau încă în divizia C. Părtaş la ultimul triumf al unei echipe a clubului de fotbal “U” Cluj, titlul naţional de juniori republicani, cucerit în 2002, Abrudan mai are în palmares un gol marcat în tricoul alb-negru, pe vremea când “U” juca în eşalonul secund (sezonul 2004-2005).

Abrudan a jucat până acum 101 meciuri pentru “U”, 35 în Liga 1, 66 în liga secundă. În prima ligă, fundaţul clujean are 162 meciuri jucate (pentru Gloria Bistriţa, FC Braşov, Steaua, “U” Cluj, Rapid) şi 10 goluri marcate (3 pentru Gloria, 6 pentru FC Braşov, 1 pentru “U” Cluj).

Distribuie:

Postaţi un comentariu