A venit primăvara în Gruia

Foto: Dan Bodea

„Cele rele să se spele, cele bune să se adune”, spune o vorbă din bătrâni ce pare să se aplice perfect în ceea ce o privește pe CFR Cluj. În conturile clubului au început să ”curgă” iar milioanele de euro, ceea ce înseamnă că gruparea are șanse reale să depășească ”rușinea” insolvenței. Oficialii clubului își freacă mâinile de bucurie. Administrativ lucrurile par să se fi rezolvat. În iarbă Vasile Miriuță și băieții lui au demonstrat că nu au nevoie de niciun investitor. Și-au luat soarta în propriile ”picioare”, au muncit, s-au antrenat, au alergat, au marcat, de obicei un gol mai mult decât adversarii și și-au asigurat singuri un fond de salarii care să le aducă liniștea pe carduri și în familii. Calificarea în faza play-off a campionatului a venit ca o încununare a propriei strategii contabile ale lui Miriuță și a echipei pe care o pregătește.

N-au așteptat milioanele „investitorilor”

Până să vireze Marian Băgăcean, acționarul majoritar de fațadă, 5 milioane de euro în conturile clubului, fotbaliștii și-au făcut datoria. Strategia aplicată de antrenorul Vasile Miriuță a fost una simplă. Muncă, muncă, muncă și un gol mai mult decât adversarii. Etapă după etapă CFR-ul a mai făcut câte un pas spre mult râvnitul play-off, o fază a campionatului echivalentă cu un trofeu, iar trofeele înseamnă premii, deci bani. Rezultatul final, pătrunderea vișiniilor în primele șase echipe ale campionatlui a fost previzibilă. Miriuță face ce face și reușește să țină în frâu un vestiar plin de frustrări, nemulțumiri și dorință de mai mult.

Discursul lui Miriușă e simplu și cu o evidentă tentă de ardelean: „Până să ne bage alții în straiță, hai să ne băgăm noi!”. Pornită la drum cu un deficit de -6 puncte gruparea feroviară a strâns rândurile, au recuperat rapid această pierdere și au luat-o de la zero, pentru a urca mai apoi, săptămână după săptămână, spre partea superioară a clasamentului. Cel mai bine de 10 etape fără înfrângere, succesele în fața favoritelor Steaua, Dinamo, sau Astra, i-au transformat pe băieții lui Miriuță într-o ”gașcă de nebuni”, care au băgat în ședințe mulți antrenori cu ștaif din Liga 1. Finalul de an (2016) a găsit trupa lui Miriuță într-un regres sportiv, dar ce nu te doboară, e întărește, așa că CFR-ul, fără să piardă contactul cu grupul echipelor fruntașe, i-au luat la alergat pe toți. Jocul, fără a fi neapărat spectaculos, s-a dovedit eficient.

„Sunt fericit. Am muncit foarte mult în ultimele 7 luni. Mă bucur că suntem acolo. Am făcut 49 de puncte, cum ar veni. Suntem pe locul doi. Am meritat. Felicitari băieților, au muncit mult în ultimele 7-8 luni. E meritul tuturor. Ei s-au automotivat. Știau cât de important e pentru club să intram în play-off. Nu a contat ce le-am spus eu și nici banii nu au fost importanți. Sunt jucători profesioniști, senzaționali și de mare caracter. Mă bucur că îi antrenez. Deac e sufletul echipei, un jucător mare, mă bucur că s-a alăturat proiectului nostru”, explică Miriuță tainele unei, deja, performanțe nebănuite, poate, nici măcar de cei mai înfocați susținători.

Miriuță: „Să scăpăm de insolvență, apoi vorbim și de titlu”

Performanța sportivă primează, este o evidență de netăgăduit, însă, în paralel și administratorii clubului au reușit ceea ce părea o poveste de adormit suporterii și, de ce nu, jucătorii și staful tehnic. Acum toate promisiunile președintelui Iuliu Mureșan sunt acoperite…de euro. Cinci milioane au intrat recent în conturile grupării, ceea ce, în mod normal, ar trebui să ducă la ieșirea din insolvență. Spunem în mod normal, pentru că există precedentul Dinamo, club care își achitase o parte din datorii, exact atât cât ar fi fost nevoie ca Tribunalul Comercial București să declare ieșirea din insolvență, dar acest lucru a fost amânat, iar ”Câinii” încă visează la momentul în care ar putea reveni în competițiile continentale intercluburi. Dacă în cazul grupării din capitală s-au achitat doar parte din datorii, la Cluj situația este totalmente opusă. Cele cinci milioane de euro virate de Băgăcean ar trebui să acopere toate datoriile. ”S-au achitat toate sumele. Sper ca instanța se se pronunțe favorabil, nu mai avem datorii la nimeni. Depindem de o semnătură. Am depus la începutul acestei săptămâni cererea de ieșire din insolvență și în mod normal judecătorul sindic o va aproba”, a explicat Iuliu Mureșan.

Ieșirea din insolvență le-ar da dreptul feroviarilor să se alinieze la startul întrecerilor continentale, ceea ce înseamnă bani în plus. O vizibilitate mai mare și evident revenirea în centrul atenției, de această dată într-o manieră pozitivă, după toate scandalurile în care clubul a fost implicat. Optimismul a revenit în Gruia, odată cu soarele primăvăratec. Mureșan se gândește la titlul de campioană, Miriuță la următorul meci din campionat.

„Dacă vom continua cu victorii pe linie, ne putem gândi și la titlu, de ce nu. Orice echipă din față poate spera la titlu. Mă așteptam să avem un parcurs bun, am fost și eu în stagiul de pregătire din această iarnă, am urmărit echipa. Sigur că trebuie să ai și noroc, dar trebuie să și muncești. Sunt încrezător că vom scăpa și de insolvență, pentru că așa cum spuneam nu mai avem datorii și nu există motiv ca să mai fim în insolvență. Vom face niște demersuri la momentul potrivit, la FRF și la UEFA, pentru a putea juca în Europa din toamnă”, a continuat plin de optimism președintele CFR-ului. Până la titlu e cale lungă, însă, în viziunea antrenorului.

”E devreme să vorbim de titlu. Important e că suntem acolo și trebuie să ajungem cât mai sus. Acolo e locul CFR-ului. Nu suntem echipa de locurile 7-8, 6 sau 5. Clubul la care antrenez trebuie să fie tot timpul în primele 3. Au rămas în play-off echipele care merită. Să nu uităm de fanii care au venit și ne-au încurajat, indiferent de vremuri. Toate echipele au șanse la titlu. Suntem la distanță mică, dar mai e mult până departe. Hai să luăm fiecare meci în parte și la final tragem linie. Domnul președinte e normal să fie optimist, dar eu știu mai bine cum stau lucrurile, eu sunt zi de zi lângă băieți. Putem câștiga, de ce nu, dar pentru asta ne trebuie puncte”, a încheiat antrenorul Vasile Miriuță.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu