Vicecampioanele luptă până la capăt

Amanda Thompson a marcat coșul victoriei pentru Universitatea Cluj în ultimele secunde ale întâlnirii cu ACSBT Alexandria / Foto Dan Bodea

Echipa feminină de baschet Universitatea Cluj, vicecampioana în exercițiu a României, continuă să uimească. Deși a abordat noua ediție de campionat cu o echipă schimbată aproape în totalitate și cu un buget net inferior celui din sezonul 2016/2017 la capătul căruia au primit medaliile de argint, trupa lui Dragan Petricevic a terminat sezonul regulat pe locul 5, iar în play-off a obținut o primă victorie, scor 72-71 cu ACSBT Alexandria.

Spre deosebire de meciul din întrecerea masculină, în care oaspeții au dominat prima repriză, în disputa dintre Universitatea și Alexandria gazdele au controlat jocul în primele două sferturi (26-18 și 20-15), și au intrat la pauza mare cu un avans de 13 puncte, scor 46-33. La revenirea pe parchet echipa din Alexandria și-a început cursa de urmărire a universitarelor. Jocul clujencelor nu s-a mai legat, în apărare s-au comis multe erori, iar oaspetele au reușit să-și adjudece sfertul trei cu scorul de 21-10, reducând avantajul gazdelor la doar o posesie. Ofensiva echipei din Alexandria a continuat și în ultimul parțial, doar că clujencele au reușit să echilibreze disputa.

Eforturile Universității puteau să se năruiască pe finalul întâlnirii când oaspetele au preluat conducerea, scor 71-70. Dragan Petricevic a cerut time-out și a dictat schema care avea să aducă victoria echipei lui, după o aruncare a Amandei Thompson. Universitatea Cluj conduce cu 1-0 în fața celor de la ACSBT, în sferturile de finală ale Ligii Naționale de Baschet Feminin, iar meciul 2 se va disputa, marți, la Alexandria. În această fază a campionatului echipele joacă după sistemul cel mai bun din trei meciuri.

Distribuie:

Postaţi un comentariu