Vedete de talie internațională, pe covorul roșu la TIFF

Foto: Dan Bodea

Festivalul Internaţional de Film Transilvania, cunoscut de toată lumea mai degrabă ca TIFF, a ajuns la cea de-a 13-a ediţie în acest an, fiind aşteptat cu mare nerăbdare de fani. Prima ediţie a festivalului a avut locîn anul 2002, iar TIFF este recunoscut drept primul festival internaţional de filme de lung-metraj din România unde se promoveazăşi filmele româneşti. Evenimentul a crescut de la un an la altul şi a reuşit să îşi surprindă mereu publicul, atât prin selecţia de pelicule, cât şi prin invitaţii de marcă din lumea filmului, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Julie Delpy – 2004

În timpul festivalului din 2004, clujenii au putut vedea pe străzile oraşului o tânără pe care sigur o ştiau de undeva, de nu îşi dădeau seama de unde. Era actriţa Julie Delpy, cunoscută mai ales din filmele în care a jucat alături de Ethan Hawke, „Before Sunset” şi „Before Sunrise”. Ea s-a plimbat prin Cluj nestingherită, a făcut fotografii şi a admirat clădirile şi oamenii, pe care i-a apreciat ca fiind veseli şi ospitalieri. A venit în Transilvania fără să ştie despre ţara noastră mare lucru, în afară de faptul că tocmai scăpase de un lung regim comunist.

I-a plăcut atât de mult, încât se gândea foarte serios să revină şi chiar să realizeze aici o producţie scrisă şi regizată chiar de ea, desprecontesa Elisabeth Bathory, cea care se scălda în sângele fecioarelor pentru a rămâne tânără.

Julie Delpy i-a surprins plăcut pe jurnalişti când a apărut în faţa lor complet nemachiată, îmbrăcată în blugi şi tricou, cu părul aranjat simplu, în coadă; lucruri care nu a împiedicat publicul masculin să o declare „una dintre cele mai frumoase femei din lume”.
Actriţa a participat şi la proiecţia filmului său, “Before Sunset”, într-o sală arhiplină, care a răsplătit-o minute în şir cu aplauze. Printre spectatori s-a aflat şi mama lui Ethan Hawke, Leslie, care trăieşte în România.

Annie Girardot – 2005

În 2005, celebra actriţă Annie Girardot a venit la Cluj-Napoca pentru a primi Premiul pentru întreaga activitate pe scena Galei de închidere a celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, fiind protagonista câtorva dintre cele mai emoţionante momente din istoria festivalului. Doamna Girardot a fost unul dintre primii invitaţi de marcă – actori de clasă mondială – care au venit la TIFF, oferind, prin participarea sa şi acceptarea Premiului pentru Întreaga Activitate, o certificare importantă pentru festivalul aflat – pe atunci – la a patra ediţie.

Jurnaliştii s-au supărat puţin pe ea pentru că a întârziat o oră la întâlnirea cu publicul şi cu presa, care a avut loc la cinematograful (pe atunci) Republica. Însă, după ce a sosit, s-a comportat exemplar, a zâmbit şi a oferit autografe timp de o oră, scuzându-se, cu politeţe şi graţie, atunci când mai greşea câte un nume.

Ulterior, s-a aflat că celebra actriţă a întârziat din cauză că a ajuns la Cluj fără bagaje, care se pierduseră pe aeroportul din Frankfurt, unde a schimbat avionul. Din fericire, până la urmă acestea au fost recuperate.

Annie Girardot, s-a stins din viaţă pe 28 februarie 2011, la Paris, la vârsta de 79 de ani.

Vanessa Redgrave şi Franco Nero – 2006 şi 2007

O altă actriţă faimoasă, de data aceasta britanică, ajungea la Cluj în 2006 – Vanessa Redgrave, invitată de onoare a festivalului în acel an.

Fiind o cunoscută activistă, apărătoare a drepturilor persoanelor defavorizate şi militantă pentru conservarea mediului, ea nu a pierdut ocazia de a susţine cauza Roşiei Montane, de pe scena Teatrului Naţional din Cluj, în seara galei de premiere a TIFF-ului.

Ea a condamnat planurile companiei Gold Corporation şi a tras un semnal de alarma, subliniind faptul că exploatarea iresponsabilă a oricărei zone are efecte pe termen lung asupra întregului continent. Redgrave şi-a dedicat atunci Premiul pentru întreaga activitate primit la TIFF Asociaţiei Alburnus Maior, iara doua zi după festivitate a mers şi în vizită la Roşia Montană. Gestul său nu a rămas fără urmări: actriţa britanică a primit un metru pătrat de teren în localitate, un gest simbolic prin care apărătorii zonei au dorit să o răsplătească pentru susţinere.
Partenerul de viaţă al actriţei Vanessa Redgrave, nu mai puţin celebrul actor Franco Nero, a venit la TIFF în următorul an, 2007. El a fost prezent atât la Cluj, cât şi la Sibiu, unde a fost proiectat filmul regizat de el, „Forever Blues”. Organizatorii i-au decernat actorului italian premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană şi l-au descris drept o persoană foarte plăcută şi cooperantă, care s-a bucurat de invitaţia la TIFF şi a fost foarte deschisă la interviuri.

Fermecătorul Armand Assante

De-a dreptul fermecător s-a prezentat la TIFF 2007 actorul Armand Assante, atât la Cluj, cât şi la Sibiu. El şi-a încântat fanii cu atitudinea degajată şi prietenoasă, fiind mereu gata să stea la discuţii cu oricine îl aborda. Fără aere de vedetă, actorul a putut fi văzut înconjurat de fani pe toată perioada şederii la noi, indiferent de locul unde se afla – pe stradă, pe terasă, la cinema sau la restaurant. Personalul hotelului unde a fost cazat a povestit, ulterior, că actorul venea la recepţie şi stătea de vorbă cu oricine s-ar fi aflat acolo. Assante a participat la prezentarea filmului „California dreaming”, alături de echipă, şi a declarat că a fost „furios” când a aflat de moartea regizorului Cristian Nemescu.

Cea mai mare dorinţă pe care a avut-o starul în perioada festivalului nu a putut, totuşi, să-i fie îndeplinită: a vrut să joace fotbal pe unul din marile stadioane ale Clujului. Până la urmă, a jucat pe un teren din Someşeni, împreună cu alţi artişti, după cum au povestit ulterior organizatorii.

Catherine Deneuve – 2008

În 2008, Clujul a întâmpinat o altă mare doamnă a cinematografiei mondiale, actriţa franceză Catherine Deneuve. Spre deosebire de invitaţii relaxaţi din anii precedenţi, Deneuve a fost percepută ca o persoană distantă, deşi politicoasă, iar presa a scris că îşi merită renumele de „prinţesa de gheaţă”, căpătat de-a lungul carierei.

Fiind invitată de onoare a festivalului, diva a cerut ca în camera de hotel să aibă bujori albi, dar a pus şi condiţia să îi fie permis să fumeze oriunde. În rest, organizatorii nu s-au plâns de capricii ale vedetei, care a mers şi într-un restaurant românesc, să guste mâncarea autohtonă.

Catherine Deneuve a apărut într-o rochie neagră, foarte provocatoare, şi a vorbit despre filmul său, „Vremuri schimbătoare”. A stat destul de departe de publicul larg, dar a participat la petrecerea de după gala decernării premiilor, fiind însă o prezenţă foarte discretă.

Claudia Cardinale – 2009

În contrast cu „prinţesa gheţii” a venit, în anul următor, Claudia Cardinale. Celebra actriţă italiană a primit, la Gala TIFF din 2009, premiul pentru întreaga carieră, oferit unei personalităţi din cinematografia europeană, şi a acordat, la rândul său, premiul pentru întreaga carieră lui Florin Piersic. A fost aclamată de 1.000 de oameni strânşi la Teatrul Naţional şi a fost omagiată, la Cinema Republica, prin proiecţia filmului „Tremurătoarele stele ale Ursei”.

Probabil nu a uitat uşor momentul în care i-a oferit premiul actorului clujean Florin Piersic. Acesta, în stilul său caracteristic, efervescent, s-a arătat deosebit de fericit să se afle pe aceeaşi scenă cu diva italiană, pe care a sărutat-o şi a îmbrăţişat-o, situaţie care a lăsat-o, iniţial, uşor confuză pe invitată. Ea a intrat până la urmă în atmosferă şi a părut încântată să accepte galanteriile românului, care i-a oferit un buchet de flori şi multe complimente, exprimându-şi regretul că nu a cunoscut-o mai devreme. „Chère C.C., je t’aime, je t’embrasse”, i-a declarat, printre altele, Florin Piersic, după care s-a adresat publicului, în limba română „Arată bine fiara, dom’le, m-am uitat de aproape”.

Jacqueline Bisset – 2011

Jacqueline Bisset a venit la Cluj-Napoca în 2011, în acelaşi avion cu Monica Bârlădeanu, şi a primitîn cadrul galei de închidere a Festivalului Transilvania un premiu special. La întâlnirea cu presa a declarat că ţara noastră este cam cum şi-a imaginat înainte să vină aici, a fost foarte deschisă şi directă.

Le-a povestit jurnaliştilor amănunte din viaţa ei personală, cum ar fi faptul că a fost dezamăgită în dragoste, sau că a avut o viaţă destul de grea – a fost nevoită să aibă grijă de mama ei de la 15 ani, atunci când aceasta, având 50 de ani, a fost diagnosticată cu scleroză multiplă şi demenţă; actriţa a fost singurul sprijin al mamei sale, ajutând-o până la 82 de ani.

Pe lângă frumuseţea recunoscută, Bisset a impresionat prin politeţe ireproşabilă şi prin deschiderea pe care a arătat-o. La finalul festivalului, ea a mărturisit că s-a simţit excelent la Cluj, dar şi că a mâncat foarte mult: „Nu ştiu ce am mâncat pentru că nu le înţeleg numele, dar am mâncat totul şi în mari cantităţi. Voi fi nevoită să mă duc acasăşi săţin dietă. Am mâncat carne de porc şi ficat de pui şi multe bunătăţi. Totul stropit cu mult vin bun”.

Michele Placido – 2011

Tot în 2011, clujenii l-au putut vedea de aproape pe Michele Placido, cunoscut mai ales pentru rolul comisarului Corrado Cattani. Acesta a primit, la TIFF, premiul pentru întreaga activitate acordat unei personalităţi din cinematografia europeană. Distincţia i-a fost înmânată de actriţa româncă Monica Bârlădeanu, în faţa celor 1.000 de spectatori prezenţi în Piaţa Unirii la proiecţiafilmului regizat de cunoscutul cineast, “Vallanzasca”.

Placido s-a simţit în elementul său la Cluj, s-a arătat degajat şi foarte jovial, răspunzând cu răbdare la toate întrebările, chiar dacă majoritatea erau despre mafia italiană. S-a declarat fericit că a fost invitat la TIFF, dar şi mândru că este încă „un bărbat frumos”, concluzie pe care a tras-o după ce şi-a văzut poza pe coperta publicaţiei festivalului, AperiTIFF.
De fapt, actorul a fost atât de relaxat la întâlnirea cu fanii, a dat atâtea autografe şi a răspuns la atât de multe întrebări, încât a fost la un pas să piardă avionul.

 

Dragoste de patru decenii

Vanessa Redgrave şi Franco Nero s-au îndrăgostit în timp ce jucau rolurile Lancelot şi Guinevere în musicalul „Camelot”, pus în scenă în 1967. Cei doi actori au împreună un fiu, Carlo Gabriel, născut în 1969, care este regizor şi scenarist. Cuplul s-a separat la puţin timp după naşterea fiului, însă actriţa a declarat recent că nu ar fi simţit niciodată că s-a despărţit de Franco Nero. Cei doi au hotărât să îşi declare din nou dragostea unul pentru celălalt în 2006 în cadrul unei ceremonii private de căsătorie fără caracter oficial, la care au participat doar câţiva prieteni apropiaţi.

Actriţa britanică, interpreta iubitei lui Franco Nero în filmul „Scrisori către Julieta”, susţine că se consideră „teribil de norocoasă” că are parte de o relaţie durabilă şi fericită alături de partenerul ei de viaţă.

Vedete internaţionale din lumea filmului premiate la TIFF

2013: regizorii Jiří Menzel şi Stephen Frears – Premiul pentru Întreaga Carieră

2012: Actriţele Geraldine Chaplin şi Mari Törőcsik, regizorul Claude Lelouch – Premiul pentru Întreaga Carieră

2011 – Michael York & Michele Placido – Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană; Jacqueline Bisset – Premiul special pentru contributia adusă la Cinematografia Mondială

2010 – Wim Wenders – Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană

2009 – Claudia Cardinale – Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană

2008 – Catherine Deneuve – Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană

2007 – Nicolas Roeg – Premiul pentru întreaga carieră; Franco Nero – Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană

2006 – Vanessa Redgrave – Premiul pentru întreaga carieră

2005 – Annie Girardot – Premiul pentru întreaga carieră


Publicitate

Postaţi un comentariu