TIFF 2014 a întins covorul roșu. Începe avalanșa de filme

Foto: Dan Bodea

Cea de-a treisprezecea ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania a debutat vineri seara cu gala de deschidere organizată la Casa de Cultură a Studenților. Deși a început pe ploaie, obligându-i pe organizatori să renunțe le deschiderea programată în Piața Unirii, festivalului nu i-a lipsit deja tradiționalul covor roșu pe care au pășit invitații speciali, membri ai juriului și cineaști din lumea cinematografiei europene și mondiale.

Regizorul Nicolas Philibert, directorul de imagine al producției „Lebanon”, Giora Bejach, directorul Festivalului Internațional de Film de la Chicago, Michael Kutza, actrița Cristina Flutur, câștigătoare la Cannes pentru rolul din filmul „După dealuri”, au fost doar câțiva dintre invitații prezenți în sală în prima seară de festival.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

Regizorul Nicolas Philibert/Foto: Dan Bodea

Regizorul Nicolas Philibert/Foto: Dan Bodea

„Este o ediție de maturitate pentru că încercăm să inovăm deși aproape nu mai știm ce, dar anul acesta provocarea majoră este să convingem oamenii să investească suflet și puțini bani într-un proiect al nostru care se numește TIFF salvează Depozitul de filme. Este un loc plin de gunoaie, murdar și lăsat în paragină de mai bine de opt ani pe care ne propunem să îl revitalizăm, să-l aducem înapoi comunității pentru îndeplinirea unui vis, acela de a reuși împreună cu Primăria să facem acolo un muzeu al filmului”, a precizat președintele TIFF, Tudor Giurgiu. Astfel, în 31 mai, de la 20.30, va avea loc deschiderea oficială a Depozitului de Filme din strada Maiakovski, în prezența unor oficiali și invitați, urmată de proiecția unor fragmente din documentarul lui Alexandru Belc, Cinema, mon amour (work-in-progress) și a filmului Cinema at the End, în prezența regizorului Meritxell Soler. Spațiul de la fostul depozit RADEF va găzdui în timpul festivalului proiecțiile din secțiunea cu același nume, Cinema, Mon Amour.

Foto: Dan Bodea

Foto: Dan Bodea

De pe covorul roșu nu a lipsit primarul Emil Boc care și-a mărturisit intenția de a profita de rarele ocazii în care poate viziona un film într-o sală de spectacole, alături de soția lui. „Ar fi o banalitate să mai spun că TIFF-ul este un brand de Cluj când suntem deja la a treisprezecea ediție. TIFF-ul reprezintă consacrarea dimensiunii culturale a Clujului și șansa orașului de a fi nu numai un oraș al festivalurilor, ci un oraș al producției de cinematografiei care reprezintă următorul nostru obiectiv. Avem un proiect european pregătit în acest sens și avem în pregătire un fond de dezvoltare locală pentru producție cinematografică”, a spus primarul Emil Boc, la deschiderea evenimentului.

Tudor Giurgiu,   președinte TIFF și Mihai Chirilov,   director artistic/Foto: Dan Bodea

Tudor Giurgiu, președinte TIFF și Mihai Chirilov, director artistic/Foto: Dan Bodea

Directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov a insistat asupra numărului mare de lungmetraje aflate în festival alese cu scopul de a oferi o gamă cât mai variată de filme potențialului public cinefil din Cluj. „ Există voci în fiecare an care spun că filmele sunt mult prea deprimante, că vor să se amuze sau că vor să vadă filme clasice. Este o ediție care se deschide mai mult spre public și nu întâmplător există locații noi, centrale, sau chiar cinematograful din Mărăști. Sunt foarte multe comedii, filme istorice, SF-uri. Ne-am transformat dintr-o alimentară într-un soi de hypermarket, unde există câte ceva pentru toată lumea. Scopul acestei avalanșe de filme este de a potența campania Salvați marele ecran, care își propune să recupereze sălile vechi de cinema”, a precizat Mihai Chirilov.

IMG_9420

Înainte de proiecția filmului „Philomena” propus de organizatori în deschiderea festivalului, Tudor Giurgiu a făcut o trecere în revistă a noutăților din acest an, a principalelor evenimente, dar și a activităților echipei TIFF desfășurate în afara festivalului. Președintele TIFF a insistat asupra campaniei Salvați marele ecran și a numărului îngrijorător de orașe care nu au cinematograf. Astfel, sâmbătă, 31 mai, de la 10.30, la Mansarda Boema, va avea loc prima conferință majoră a campaniei de salvare a cinematografelor din România.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu