Pedeapsa cu moartea: istorie şi controverse

Scaunul electric a fost folosit prima dată în închisoarea Auburn din New York în 1890. S-a vrut a fi un mod mai „curat” de execuţie, însă au fost destule cazuri când şi acesta a dat greş.

Începând cu anul 2002, în data de 10 octombrie este marcată Ziua mondială şi europeană împotriva pedepsei cu moartea. Această zi a fost stabilită la iniţiativa Coaliţiei mondiale împotriva pedepsei cu moartea, în condiţiile în care Uniunea Europeană se opune aplicării pedepsei capitale în toate cazurile şi în toate circumstanţele. Abolirea universală a acesteia este unul dintre obiectivele primordiale ale politicii UE în domeniul drepturilor omului.

Pedeapsa cu moartea, cunoscută şi sub denumirea de „pedeapsa capitală”, este cunoscută şi întâlnită încă din cele mai vechi timpuri, chiar mai mult decât pedeapsa cu închisoarea, care este în prezent mai folosită. Concret, pedeapsa capitală reprezintă uciderea unui om, în urma unor crime săvârşite de acesta, şi este prevăzută prin lege în mai multe ţări ale lumii, chiar şi în zilele noastre. De obicei, această pedeapsă extremă este aplicată după un p

Pedeapsa cu moartea este aplicată în unele societăţi în cazul unor infracţiuni ca spionajul,   trădarea,   crima,   iar în altele şi pentru acte de viol,   incest sau adulter.

Pedeapsa cu moartea este aplicată în unele societăţi în cazul unor infracţiuni ca spionajul, trădarea, crima, iar în altele şi pentru acte de viol, incest sau adulter.

roces judiciar, celor găsiţi vinovaţi de diverse infracţiuni – crimă, viol, spionaj sau înală trădare, adulter, incest sau trafic de stupefiante, depinde de ţara în care sunt săvârşite aceste fapte. În China, spre exemplu, traficul de carne vie sau cazurile grave de corupţie sunt pedepsite în acest fel.

Politica Uniunii Europene

În 1998, ţările Uniunii Europene au decis să îşi intensifice activităţile pentru abolirea pedepsei cu moartea, deşi în momentul respectiv pedeapsa cu moartea fusese abolită în majoritatea ţărilor membre, iar cele care nu o aboliseră încă nu o mai aplicau. De atunci, toate ţările Uniunii au ratificat Protocolul nr. 6 la Convenţia europeană a drepturilor omului cu privire la abolirea pedepsei cu moartea, iar aceasta a devenit una dintre condiţiile aderării la UE.

În 2007, rezoluţia UE referitoare la un moratoriu privind aplicarea pedepsei cu moartea a fost adoptată în cea de a şaizeci şi doua sesiune a Adunării generale ONU. Prin această rezoluţie se cere utilizarea normelor minime privind protejarea drepturilor persoanelor pasibile de pedeapsa cu moartea, restricţionarea progresivă a aplicării pedepsei cu moartea şi stabilirea unui moratoriu asupra execuţiilor. Mai mult, UE lucrează în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale (ONG-urile), în special prin intermediul instrumentului financiar pentru promovarea democraţiei şi a drepturilor omului în lume.

Unde se mai aplică pedeapsa cu moartea

Pedeapsa cu moartea există, totuşi, în cel puţin 40 de state din lume. Cel mai adesea, aceasta este aplicată în China, Iran şi Irak, dar şi în Egipt, Malaiezia, Sudan, Tailanda, Coreea de Nord, Vietnam, Japonia şi Statele Unite, chiar dacă mai puţin frecvent. În SUA, pedeapsa cu moartea se aplică numai în unele state, în funcţie de legislaţia fiecăruia.

Oamenii au fost inventivi, din cele mai vechi timpuri, în privinţa modului de execuţie. Cei găsiţi vinovaţi de infracţiuni erau pedepsiţi în moduri dintre cele mai crude, iar execuţiile erau publice, pentru a fi răspândită groaza în rândul cetăţenilor care ar fi fost ispitiţi să comită fapte reprobabile. În prezent, cel mai folosit mod de execuţie este prin administrarea de injecţii letale (SUA, China, Thailanda), urmat de execuţia prin spânzurare (Iran, Irak, Syria, Egipt, Sudan, Botswana, Japonia, Singapore), execuţia prin împuşcare (China, Vietnam, Yemen, Coreea de Nord, SUA), execuţia prin decapitare (Arabia Saudită), execuţia prin electrocutare (SUA), execuţia prin lapidare – uciderea cu pietre (Iran).

De-a lungul istoriei,   pedeapsa cu moartea a fost aplicată prin diverse metode: arderea pe rug – de exemplu,   în cazul celor condamnaţi de Inchiziţie în Evul Mediu,   decapitare,   ghilotina – rămasă simbol al Revoluţiei Franceze,   dar nu numai,   scaunul electric – pedeapsă întâlnită în SUA de azi,   tragerea pe roată şi tragerea în ţeapă – pedepse folosite în Ţările Române,   în Evul Mediu,   dar şi în alte părţi.

De-a lungul istoriei, pedeapsa cu moartea a fost aplicată prin diverse metode: arderea pe rug – de exemplu, în cazul celor condamnaţi de Inchiziţie în Evul Mediu, decapitare, ghilotina – rămasă simbol al Revoluţiei Franceze, dar nu numai, scaunul electric – pedeapsă întâlnită în SUA de azi, tragerea pe roată şi tragerea în ţeapă – pedepse folosite în Ţările Române, în Evul Mediu, dar şi în alte părţi.

În încercarea de a descuraja această practică, Uniunea Europeană a adoptat norme prin care se interzice comerţul cu bunuri utilizate pentru aplicarea pedepsei capitale sau a torturii şi a tratamentelor degradante, precum şi furnizarea de asistenţă tehnică legată de astfel de bunuri.

Pedeapsa capitală în România

Chiar dacă în ţara noastră pedeapsa cu moartea a dispărut de aproape 25 de ani, în perioada medievală era foarte răspândită. Prima oară când a fost interzisă a fost la adoptarea Constituţiei din 1866, interdicţia fiind menţinută până în 1938, când a fost reintrodusă.

După venirea comuniştilor la putere, respectiva Constituţie a fost abolită, fiind considerată „fascistă”, însă pedeapsa capitală a fost menţinută, printr-o lege specială. În 1957 a fost introdusă pedeapsa cu moartea chiar şi pentru cei care cauzau o pagubă economică mai mare de 100.000 de lei, comuniştii considerând că hoţii nu mai pot fi reabilitaţi.

Pedeapsa capitală a fost abolită prin Decretul Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, când s-a hotărât aplicarea sancţiunii de închisoare pe viaţă. În România comunistă au fost executate peste 100 de persoane, potrivit datelor oficiale. Ultimele persoane condamnate la moarte şi executate în ţara noastră au fost soţii Elena şi Nicolae Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989.

Ultimele persoane condamnate la moarte şi executate au fost Elena şi Nicolae Ceauşescu,   pe 25 decembrie 1989.

Ultimele persoane condamnate la moarte şi executate au fost Elena şi Nicolae Ceauşescu, pe 25 decembrie 1989.

Pro şi contra pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea are, însă, şi susţinători, nu numai opozanţi. Cei care se opun aduc ca argumente faptul că aceasta este barbară, învechită, nepotrivită cu vremurile moderne. De asemenea, se consideră că ar contrazice normele democraţiei, drept pentru care statele democratice au renunţat sau sunt pe cale să renunţe la ea.

La polul opus, cei care susţin pedeapsa capitală aduc argumente economice: de ce să cheltuim bani cu un criminal, menţinându-l în viaţă în închisoare? Mai ales în cazul celor condamnaţi pe viaţă, banii pentru hrana zilnică, pentru pază, pot fi consideraţi aruncaţi pe fereastră, căci ei nu vor mai fi niciodată reintegraţi în societate, nu vor mai contribui la bunul mers al acesteia. Apoi, este dat argumentul psihologic: dacă infractorii ar şti că există posibilitatea să fie condamnaţi la moarte, ar fi descurajaţi să mai comică fapte antisociale. Nu în ultimul rând, dacă un criminal periculos este executat, se elimină riscul ca el să evadeze şi să comită noi infracţiuni violente.

Susţinătorii pedepsei cu moartea mai spun şi că, oricum, infractorii nu se „îndreaptă” în închisoare. Au existat puţine cazuri în care criminalii periculoşi au cunoscut o schimbare dramatică, au descoperit religia şi le-a părut rău cu adevărat pentru faptele comise. Mai frecvent, cei închişi se înrăiesc şi mai mult, învăţând unii de la alţii şi influenţându-se reciproc.

Dreptul la viaţă

Argumentele contra pedepsei capitale sunt în special de natură religioasă, de genul „Dumnezeu a dat viaţa oamenilor şi doar El o poate lua”. Aici, însă, există multe voci care spun că Biserica nu ar trebui să aibă niciun cuvânt de spus, având în vedere câţi „eretici” a ars pe rug de-a lungul vremii.

În ceea ce priveşte argumentul economic, opozanţii arată că şi pedeapsa capitală presupune costuri la fel de mari; cât despre efectul psihologic, acesta nu mai poate fi adus în discuţie în zilele noastre, când execuţiile nu mai sunt publice şi nu mai îngrozesc marea masă a populaţiei.

Argumentul suprem adus de cei care se declară împotriva pedepsei cu moartea este faptul că erorile judiciare pot fi reparate, dacă acuzatul se află în închisoare pe nedrept. În cazul în care este executat un nevinovat, nimic nu mai poate fi îndreptat.
Există şi o discuţie filosofică pe această temă, subiectul fiind dreptul la viaţă. Susţinătorii pedepsei capitale spun că viaţa cetăţenilor trebuie respectată, iar atunci când un criminal ia viaţa cuiva, acel criminal trebuie pedepsit pe măsură. Opozanţii vin cu răspunsul: putem să mai vorbim despre dreptul la viaţă, dacă noi suntem pregătiţi să ucidem pe cineva, indiferent de ce a făcut?

guy-smiling-at-firing-squad

Transplant de organe de la condamnaţi

Un mare scandal legat de pedeapsa capitală a avut în China, după ce s-a descoperit că autorităţile au folosit organele recoltate de la prizonierii executaţi, pentru transplanturi, fără acordul acestora. Astfel, în anul 2006, a ieşit la iveală faptul că în China se recoltează pe scară largă organe de la „prizonierii de conştiinţă”, în principal de la practicanţi Falun Gong, o disciplină spirituală tradiţională care este persecutată. În 2008, a apărut un articol în revista medicală Lancet, în care se recunoştea faptul că majoritatea transplanturilor de organe din China proveneau de la prizonierii executaţi.

„ Justiţia care ucide nu este justiţie”

Pe 10 octombrie 2013, când a fost marcată pentru a unsprezecea oară Ziua împotriva pedepsei cu moartea, 42 de ţări europene, între care şi România, au semnat un apel internaţional pentru abolirea pedepsei capitale. „Justiţia care ucide nu este justiţie. Convinse de inumanitatea inerentă a pedepsei cu moartea, cele 42 de state reprezentate aici se opun, în totalitate, folosirii acesteia, oriunde în lume. […] Pedeapsa capitală nu are niciun impact pozitiv asupra prevenţiei infractionalităţii şi nu repară răul făcut victimelor şi familiilor acestora”, se arată în textul apelului.

6214083427_6335b887fa_z

Cele mai crude metode de execuţie

– Lapidarea este o formă de pedeapsă capitală prin care un grup de oameni aruncă cu pietre într-o persoană, până când aceasta moare din cauza loviturilor.
– Damnatio ad bestias: condamnaţii erau aruncaţi în mijlocul leilor în arene, sau într-o cuşcă plină cu animale. .
– Taurul de aramă: condamnatul era introdus într-un taur din aramă, gol pe dinăutru, capul fiind aşezat în gâtul taurului. Apoi se aprindea un foc sub abdomenul acestuia, iar omul din interior murea în chinuri groaznice.
– Arderea pe rug: se putea executa în două feluri – condamnatul era acoperit în totalitate de lemne şi paie, sau acestea erau aprinse numai la picioarele sale, fapt care sporea supliciul. În epoca medievală, această pedeapsă era destinată în general ereticilor și vrăjitoarelor.
– Târârea, spintecarea, dezmembrarea: toate acestea i se aplicau unui condamnat pentru trădare în Anglia medievală, aceasta fiind cea mai odioasă crimă pe vremea aceea. Se aplica numai bărbaţilor, femeile erau arse pe rug. După ce condamnatul murea, în final, călăul îl decapita şi îi tăia corpul în patru, iar bucăţile de cadavru erau expuse la vedere.
– Spânzurarea a fost cea mai răspândită metodă de execuţie de-a lungul istoriei: numai în timpul domniei lui Henric al VIII-lea al Angliei (1509-1547) au fost organizate peste 65 000 de spânzurări, toate fiind execuţii publice.
– Ling Chi, o metodă barbară de execuţie, originară din China, presupune tăierea şi felierea îndelungată a condamnatului, cu nişte cuţite foarte ascuţite.
– Trasul pe roată era o metodă de execuţie larg răspândită în Evul Mediu, dar care s-a aplicat uzual şi în secolul al XVIII-lea. În ţara noastră, a rămas în istorie execuţia publică a capilor răscoalei din 1784, Horia şi Cloşca (Crişan se spânzurase în închisoare).
– Fierberea sau prăjirea erau des folosite în Asia, de către mongoli sau japonezi, dar şi în Anglia medievală. Condamnatul era dezbrăcat şi introdus fie într-un cazan cu lichid în clocot (apă, smoală, plumb sau ulei) fie într-un recipient similar, dar unde lichidul era încălzit treptat, până la punctul de fierbere.
– Jupuirea: Prin această metodă de execuţie se tăia pielea condamnatului cu nişte cuţite foarte ascuţite, fără a se secţiona vasele de sânge principale. Se încerca obţinerea pielii jupuite intacte, într-o singură bucată.
– Crucificarea: nu era doar o metodă de aplicare a pedepsei capitale, ci şi o modalitate de umilire a condamnatului, care murea în chinuri, uneori după mai multe zile.
– Dezmembrarea: Această metodă de execuţie presupunea legarea mâinilor şi picioarelor condamnatului de patru animale de tracţiune. Acestea erau mânate în patru direcţii diferite, pentru a smulge membrele victimei din încheieturi.
– Trasul în ţeapă: celebru la noi mai ales datorită domnitorului Vlad Ţepeş.

camera de gazare

Cameră de gazare

Metode mai „umane” de execuţie
– Decapitarea cu o sabie sau cu o secure era o metodă obişnuită de execuţie în primele secole. Regele Carol I al Angliei a fost decapitat în faţa unui public numeros, la 30 ianuarie 1649.
– Ghilotina este probabil cea mai sigură şi nedureroasă metodă de moarte impusă. Lama oblică şi grea cădea brusc, tăind capul victimei, care se rostogolea în coşul sau în sacul pregătit în acest scop. Ghilotina era intens folosită în timpul şi după Revoluţia Franceză.
– Împuşcarea, de către un pluton de execuţie. Se spune că nu toate armele aveau muniţie adevărată, astfel că nu se ştia cine a ucis condamnatul.
– Scaunul electric a fost folosit prima dată în închisoarea Auburn din New York în 1890. S-a vrut a fi un mod mai „curat” de execuţie, însă au fost destule cazuri când şi acesta a dat greş.
– Camera de gazare a apărut în statul american Nevada în 1924, metodă pe care au adoptat-o ulterior încă alte 11 state.
– Injecţia letală, folosită şi în prezent.

În prezent,   cea mai folosită metodă de execuţie în SUA este prin injecţie letală.

În prezent, cea mai folosită metodă de execuţie în SUA este prin injecţie letală.

Execuţii nereuşite
La începutul lunii mai, anul acesta, un condamnat la moarte a fost executat prin injecţie letală în statul american Oklahoma. În urma experimentării unei noi proceduri, condamnatul Clayton Lockett a trecut printr-o agonie de 43 de minute, înainte să fie declarat decedat. Acesta fusese găsit vinovat de violarea şi uciderea unei tinere. Însuşi preşedintele Barack Obama şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acest caz, care nu este primul şi, probabil, nici ultimul din şirul execuţiilor nereuşite.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Catalin spune:

    PEDEAPSA CU MOARTEA ESTE UTILA IN ROMANIA!

Postaţi un comentariu