Licitaţia pentru salubritate rămâne în suspensie. Primăria se plânge de legislaţia contradictorie

Primăria Cluj-Napoca a primit decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin care această instituţie solicită din nou anularea procedurii de atribuirea licitaţiei privind salubrizarea stradală şi deszăpezirea. Primarul se plânge că două instituţii ale statului, respectiv CNSC şi ANRSC, au dat însă răspunsuri contradictorii privind această licitaţie.

Legea invocată de CNSC este Legea nr. 51/2006, act normativ ce nu are elaborate şi aprobate norme de punere în aplicare. 

Reprezentanţii instituţiei afirmă însă că înaintea începerii licitaţiei, primăria a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), autoritatea în domeniul salubrizării, să specifice legislaţia care se aplică pentru această licitaţie. Prin adresa cu nr. 187677/7 iunie 2013, ANRSC a răspuns Primăriei faptul că în această procedură se aplică Legea nr. 101/2006, corelată cu OUG nr. 34/2006.

Din nou există poziţii contradictorii din partea autorităţilor statului. Pe de o parte ANRSC a spus că se aplică o anumită lege, iar CNSC face referire la o altă lege. Din nou Primăria, în această licitaţie, este pusă la mijloc pentru a decide între deciziile contradictorii ale autorităţile statului. Vă daţi seama cât de confortabil te simţi ca autoritate atunci când instituţiile statului te plimbă între decizii contradictorii”, a precizat primarul Emil Boc.

Aceasta a adăugat că clujenii nu vor avea probleme cu salubrizarea stradală, chiar dacă licitaţia privind concesionarea acestui serviciu nu a fost adjudecată. Municipalitatea clujeană are contract în exerciţiu, care se derulează până la finalizarea noii proceduri, cu operatorii de salubritate SC Rosal Grup SA şi Compania de salubritate Brantner Veres SA.

Concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca ar urma să se facă prin licitaţie pe o perioadă de opt ani, valoarea estimată pentru cele două loturi fiind de 137.625.504 lei fără TVA.

Distribuie:

Postaţi un comentariu