Înapoi în viitor. Cum munceau informaticienii clujeni în anii ‘70

Bazil Pârv, unul din veteranii informaticii clujene

Data de 14 februarie este recunoscută ca fiind o zi de sărbătoare pentru îndrăgostiții de pretutindeni. De această zi se leagă însă și una dintre marile realizări ale omenirii. Astfel, în 14 februarie 1946, în statul Pennsylvania din Statele Unite, era pus în funcțiune primul calculator electronic, denumit ENIAC. Imediat după această realizare, s-au pus bazele științei informaticii și în mai puțin de 70 de ani, am trecut de la folosirea computerelor de mărimea unei camere de cămin, la posibilitatea de a utiliza laptop-uri în mijlocul pustietății.

Istoria calculatoarelor la Cluj pornește din anii comunismului, când dictatorul Nicolae Ceaușescu hotăra că specialiștii săi pot construi propriile calculatoare, la fel de performante ca și cele rusești, copiate piesă cu piesă de la americani. În timp ce în SUA, IBM începea producția de calculatoare personale, în „Evul Mediu tehnologic” al comunismului aceste aparate erau, din punct de vedere tehnologic, la ani lumină în urmă. Harduri de mărimea unui dulap, imprimante cât un birou sau unități de disc cât o masă compuneau calculatoarele anilor ’60 în România, care se remarcau prin prețul exorbitant, raritatea lor, lipsa fiabilității și securitatea draconică ce le înconjura.

Despre această evoluție „fulminantă” a calculatoarelor dar și despre drumul acestor instrumente din lagărul socialist românesc până în prezent, am discutat cu profesorul universitar de la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș- Bolyai Cluj, Bazil Pârv, cel care a avut ocazia să lucreze cu primele calculatoare românești și să vadă pe viu trecerea în era super-computerelor.

„Calculatoare acestea, cum este ENIAC, au fost experimentale, construite artizanal chiar dacă erau construite la niște institute. În America doar din anii ‘50 au început să apară calculatoarele produse în serie, inițial fiind folosite doar în scop militar. Deosebirile în acest domeniu erau multe. Din punct de vedere tehnologic, lagărul socialist era mult în urma occidentului și occidentul era deja mult în urma Americii. De exemplu, în anii ‘70, firma IBM avea un buget de cercetare mai mare decât toată Europa de Vest la un loc. Nu există termen de comparație”, îşi amintește profesorul Bazil Pârv.

Începutul anilor ’60 a adus la București, în premieră, o expoziție de calculatoare a IBM, liderii comuniști fiind impresionați de această tehnologie. Oamenii de știință români, în frunte cu matematicianul Grigore Moisil au insistat ca România să achiziționeze un astfel de aparat, deja tot mai folosit în occident. Astfel s-au pus bazele primului Centru de Calcul din România, în care funcționa un calculator.

Cum domeniile de aplicabilitate ale calculatoarelor erau din ce în ce mai multe dar România putea cumpăra doar aparate din URSS din cauza unui embargo, Nicolae Ceaușescu a hotărât că oamenii de știință români pot construi calculatoare românești măcar la fel de performante ca și cele folosite de ruși, care copiaseră de la prima la ultima piesă computerele IBM.

„În mod tradițional, informatica a fost un fel de copil al matematicii dar în același timp era o ramură a ingineriei. Apoi a apărut și cibernetica economică. În România comunistă, fiecare categorie încerca să-și impună domeniul. Grigore Moisil a venit cu ideea de a închiria calculatoare de la americani. Până la urmă am cumpărat de la francezii, care veneau cu oferta cea mai slabă. S-a dezvoltat o fabrică de calculatoare la București și institute de tehnică de calcul inclusiv la Cluj în care să existe calculatoare. O Dacie era 70.000 de lei iar un calculator era 20 de milioane. Foarte scumpă era și dotarea sălii. Instalația de climă trebuia adusă și ea din import. Era necesară o temperatură constantă de 18 grade Celsius și purificatoare de aer. Dacă se depunea praf pe circuite, se termina totul”, explică Bazil Pârv.

România a fost între primele ţări din lume (după SUA, Anglia, URSS, Germania, Franţa, Japonia, Austria, Olanda, Italia, Danemarca) care a construit calculatoare. Iar în România, Clujul a fost al doilea oraş în care s-a construit un calculator. Meritul revine academicianului Tiberiu Popoviciu, director al Institutului de Calcul din Cluj al Academiei Române şi profesor al facultăţii de profil din UBB. Printre calculatoarele construite la Institutul de Calcul din Cluj se numără: Marika (1959), Dacicc-1 (1959-1963) si Dacicc-200 (1968). Calculatorul Dacicc-1 a fost construit cu tuburi electronice, tranzistoare şi memorie cu ferite de către un grup de ingineri şi un grup de matematicieni care au scris programe în limbaj maşină pentru acest calculator. Calculatorul Dacicc-200, a fost primul calculator din ţara noastră complet tranzistorizat.

În aceeaşi perioadă (1957-1959) la Institutul de Fizică Atomică, Bucureşti-Măgurele, au fost realizate calculatoarele CIFA-101 (1957) şi CIFA-102 de către un colectiv condus de Armand Segal, iar la Institutul Politehnic din Timişoara s-a construit MECIPT.

„Calculatoarele au revoluționat totul, mai ales din punctul de vedere al vitezei de dezvoltare. Noi am avut unul dintre primele calculatoare. Era cam cât o sală de clasă și avea o memorie de 64 kb. Doar memoria era cât un dulap. Unitatea centrală era cât un alt dulap. Imprimanta era cât un birou dar măcar lucra la 1200 de linii pe minut. Făcea zgomot ca o mitralieră. Unitățile de disc erau mari cât mesele. Erau imense. Perifericele noastre erau de proveniență americană. Nu erau cele mai evoluate dar măcar erau aduse de acolo”, spune profesorul clujean.

Tocmai din aceste motive, calculatoarele românești beneficiau de condiții de securitate draconice. Nimeni nu avea acces direct la ele, iar programatorii interacționau rar cu aceste aparate.

„ Calculatoarele se găseau în centre de calcul. Aveam acces la ele doar prin intermediul unui terminal. Calculatoarele erau ținute în săli cu regim și climă specială. Erau foarte scumpe și nu erau foarte multe. Noi, programatorii, scriam programul pe formulare, le dădeam la un ghișeu și un operator le rula, le lista și mi le aducea înapoi. Calculatoarele nu erau conectate între ele, decât foarte puține și într-un fel rudimentar”, adaugă profesorul.

După comunism

Trecerea de la comunism la capitalism a reprezentat, printre altele, o revoluție în tot ceea ce însemna tehnologie în România și în special în domeniul informaticii. Brusc, informaticienii români au fost puși față în față cu PC-urile occidentului. Diferențele erau enorme și mulți oameni din domeniu nu au reușit niciodată să se adapteze acestui salt tehnologic.

Nu a fost cazul profesorului Bazil Pârv. Chiar dacă a studiat informatică într-o perioadă când programele se scriau pe hârtie și se trimiteau la centru, acesta a reușit să se adapteze noului trend. Astăzi, nu își vede viața fără laptop-ul său pe care îl folosește în aproape toate activitățile. Recunoaște că acest instrument, așa cum arată el astăzi, este indispensabil omului și că evoluția lui a fost un fantastică în ultimii 70 de ani.

„PC-urile au ajuns la noi pe filieră sârbească. Ei le cumpărau, le clonau și ne vindeau și nouă. Abia după anul 2000 a realizat lumea că e mai bine să cumperi calculatoare de firmă. A fost și momemntul în care centrele de calcul au dispărut, pentru că acestea erau mai slabe și limbajul de programare era prea greoi. Eu am învățat programare în 1972 și lucram pe cartele. S-au schimbat multe. S-au schimbat limbajele de programare și mai ale modul de interacționare cu calculatorul. Astăzi avem o interfață foarte prietenoasă și relativ simplă de folosit. A avut loc o creștere a productivității programelor. A depins mult de firea omului. Cei tineri s-au adaptat rapid. Meseria noastră este prin excelență una în care trebuie să înveți tot timpul și să accepți ceea ce e nou. Eu am trăit pe viu trecerea de la cartele la această tehnologie. Acum, fără calculator nu mă mai simt în apele mele.  La noi șocul a fost destul de mare pentru că am sărit direct de la calculatoare cu tehnologie din anii 70 la PC-uri. Am sărit brusc și foarte mulți nu s-au mai adaptat”, spune cu regret Bazil Pârv.

Cum calculatoarele au ajuns astăzi în fiecare dispozitiv pe care îl folosim, Bazil Pârv este de părere că viitorul omenirii este strâns legat de aceste aparate. Fie că ne distrăm cu ele, fie că le folosim în munca de zi cu zi, calculatoarele sunt prezente și, folosite în mod responsabil, pot reprezenta un ajutor de nădejde.

„Din când folosesc și eu calculatorul ca un mijloc de divertisment. Ca să îmi aerisesc mintea doar. Nu aș spune că joc jocuri dar mă destind  folosind calculatorul. Am văzut chiar teze de doctorat legate de jocuri, deci se pot face multe lucruri interesante în acest domeniu.  În această zonă, informatica a contribuit foarte mult: grafica, modelarea personajelor, a scenelor sunt făcute cu instrumente de soft care ajută mult dezvoltarea. Este foarte greu de emis previziuni. Una din tendințele este încorporarea de procesoare în toate dispozitivele cu care omul interacționează. Avem mașini inteligente, case inteligente, chiar și orașe inteligente. S-a ajuns la un nivel la care bazându-te pe tehnologia pe care o ai să poți face cam orice îți propui. Calculatorul a ajuns să fie un intrument absolut indispensabil”, concluzionează Bazil Pârv.


Publicitate

Postaţi un comentariu