„Biserică” pentru şapte femei

Primeşti un fluturaş pe stradă. Fluturaşul promite că poţi fi vindecat de toate bolile cu ajutorul „uleiului consacrat în şapte locuri din Israel” la Centrul de Ajutor, de pe strada Paris, colţ cu Ploieşti. „Pe vremea copilăriei mele aici era cinematograful «Steaua roşie», apoi a venit revoluţia şi a fost ba restaurant, ba sală de bingo, ba cazinou şi club. Acum e ceva biserică, din asta de pocăiţi”, ne spune Mona Rusu o femeie care locuieşte în zonă.

Cinematograful s-a închis demult, iar denumirea de „Steaua Roşie” o mai are numai cofetăria de peste drum. În clădirea veche a cărei faţadă păstrează urme de frumuseţe, se găseşte „Centrul de Ajutor”. Atât apare scris la intrare sub o cruce mare ortodoxă, trilobată cu extremităţile în formă de treflă. Înăuntru, în fosta sală de cinema, s-au pus scaune de conferinţă, în faţă un podium, o masă mai acatări, şi o cruce mare de pal, cu un voal imens roşu de naylon peste ea. Dacă întrebi pastorul sau pe asistenta lui despre ce biserică este vorba, spun că sunt creştini, fără să intre în alte amănunte. Pastorul ţine o slujbă în care pomeneşte mereu de o misterioasă conducere a bisericii sale, despre un episcop aflat la Bucureşti şi care are puteri taumaturgice mult mai mari decât el.

Uleiul consacrat în şapte locuri din Israel”

La sujbă sunt prezente şapte femei şi un bărbat. Dacă ar fi fost şi acum cinematograf, nu ştiu dacă ar fi început să ruleze filmul doar pentru noi, dar pastorul şi-a început şi aşa treaba. „Pe uşa noastră intră oricine. Noi nu alungăm pe nimeni, de multe ori uşa rămâne deschisă şi intră câinii în biserică, dar noi nici pe ei nu-i alungăm”, spune el. Atâta doar că, dacă ceri informaţii, răspunsurile sunt lapidare. Uleiul sfinţit promis în fluturaş se administrează înaintea slujbei într-o mică încăpere anexă. Credincioşii mai primesc ulei consacrat dintr-un pahar de şampanie, cu ajutorul unei pipete în petul cu apă cu care au venit de acasă. Pastorul ne-a vândut şi un pont: „Apa voastră s-a transformat acum în medicament, dar puterea ei creşte dacă apropiaţi sticla de televizor, dimineaţa de la 6.30 la 7.30 pe postul TV Naşul”. Atunci biserica lor are o emisiune pe postul amintit.

A urmat slujba care constă într-o suită rugăciuni iniţiate de preot. Credincioşii vorbesc cu Dumnezeu în cor, strigă la el, repetă invocaţiile preotului, apoi după cum li se arată îşi smulg ei înşişi răul din trup cu gesturi largi, luptă conduşi cu dibăcie cu vrăjile, cu blestemele, cu duhurile rele. Apoi sunt întrebaţi dacă le este mai bine, dacă mai simt apăsări sau dureri. Li se subliniază că acum sigur se simt mai bine, şi se vor vindeca după mai multe şedinţe. Pe vineri pastorul promitea că va face în faţa altarului un drum de sare. Adică va presăra într-un strat fâşie de sare lungă de şase – şapte metri. Pe el vor păşi toţi cei care cred şi asta le va asigura un proces eficient de curăţire spirituală.

De asemenea se pot scrie toate problemele pe o foaie de hârtie. Hârtiile vor fi arse într-un vas de către pastor şi printr-o mare slujbă vor dispărea problemele. Există însă şi un inconvenient: toate aceste acţiuni sunt individuale, nu poţi lua apă pentru ai tăi, ulei pentru alţii, să arzi păcatele altcuiva. Fiecare doritor trebuie să vină personal la biserică, iar slujbele sunt zilnice de la 9.00, 15.00 şi 19.00. Programarea lor este următoarea: duminică – slujba de credinţă şi minuni, luni – de cuceriri financiare, marţi – de sănătate restaurată, miercuri – de echilibru interior, joi – de familie, vineri – de curăţire spirituală, sâmbătă – pentru lucruri imposibile.

Ofrandul, elementul esenţial

Pastorul are o Biblie mare, cât un de bloc de desen. Mai citeşte din ea, dar cel mai important rol al ei este că aici se pun banii. Iar despre bani, „ofrand” cum îi spune el a vorbit cam jumătate din slujbă. „Aici voi puteţi pune «ofrandu» vostru care nu trebuie să fie nesemnificativ. Vedeţi Maria, când a venit Isus la ea, şi-a dat tot parfumul ei cel scump, aproape un litru. Deci a făcut un «ofrand» semnificativ”. Ca oamenii să nu uite oamenii să aducă „ofrandul”, se distribuie fiecăruia şi un plic. Apoi, pastorul s-a răzgândit şi a spus că se pot da acatiste sau se poate pune şi ceva mărunţiş după cum ne lasă inima atunci într-un săculeţ. Cine nu are acum şi nu e pregătit pentru „ofrand”, trebuie să-şi amintească şi să dea neapărat când va putea: „Nu uitaţi de zeciuială, că cine dăruieşte primeşte, şi cine seamănă, culege” „Amin! Aşa să fie!”, s-a asigurat pastorul înainte de finalul cu „Tatăl nostru”. Slujba s-a sfârşit.

Şi toate cele şapte femei am ieşit din Centrul de Ajutor, strângând la piept sticla de apă sfinţită cu un strop de ulei pus cu pipeta, plicul pentru „ofrand” şi o publicaţie a cultului din care am aflat că unul din proiectele lor de aşa numită Biserică Universală, este cel al unei Televiziuni Universale. Amin?


Publicitate

Postaţi un comentariu