Liderii UDMR invită sătmărenii la șpriț. Programul complet al Zilelor Partium

Zilele Partium 2012 / Sursa foto: satumareonline

Cea de-a XII-a ediţie a Zilelor Partium din Satu Mare  continuă la sfârșitul acestei sătpămâni cu o serie de manifestări cultural-artistice. Evenimentul semnifică trecerea de la perioada de vară la cea de toamnă. Anul acesta ediţia are o durată de șapte zile, la fel ca ediţia din anul precedent.

Evenimentul se va desfăşura în trei locaţii diferite: Grădina Romei, Piaţa 25 Octombrie şi Turnul Pompierilor. În total vor fi patru scene mari, iar celelalte vor fi amplasate în Grădina Romei. În jurul Turnului Pompierilor se vor derula filme şi piese de teatru. 150 de voluntari vor contribui cu munca lor la buna desfăşurare a programului.

Momentul culminant îl reprezintă acțiunea de preparare a unei salate de vară gigant, pe 24 august. Iniţiativa aparţine Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) şi va fi pusă în practică în Grădina Romei. Elisabeta Bekesy, directoarea APM, a lansat o invitaţie tuturor sătmărenilor care doresc să participe la concursul denumit “Să pregătim şi să consumăm împreună o salată de vară pentru o viaţă sănătoasă!”, care va avea loc înaintea preparării salatei. În data de 24 august sătmărenii sunt aşteptaţi în Grădina Romei cu un “coş verde” care să conţină produsele necesare unei salate: roşii, salată, ardei, castraveţi, ridichi, ceapă, salată verde, zucchini, mere, seminţe oleaginoase. Trei dintre cele mai bogate coşuri vor fi premiate, iar ulterior, din produsele aduse, un bucătar profesionist va prepara salata de vară gigant.

Duminică, pe lângă târgurile existente și alte acțiuni cultural-educative, sătmărenii sunt așteptați între rele 14.00–16. Să fie musafirii liderilor locali ai UDMR la un şpriţ. Pe scena mare de la City Radio va avea loc de la ora 16.00  spectacolul formaţiei Fekete Rózsák, urmat de Selfish Murhphy, Korda György şi Balázs Klári (Ungaria), Black River Blues Band și Historica (Ungaria).  Zilele Maghiare Partium se vor încheia duminică seara cu un concert susținut de Demjén Ferenc (Ungaria) pe scean din Piaţa 25 Octombrie.

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

Vineri, 23 august

Sinagoga de pe strada Decebal

Ora 14. 00  – Vernisajul expoziţiei de grafică Bántó-Áros Dalma Margaréta şi a celei de sculptură în lemn Bántó Zoltán

Sala de Aur al Palatului Episcopal Romano-Catolic

Ora 18.00  – Concert cameral susţinut de formaţia Trio Consonantia, cu participarea artiştilor: Rudolf Fátyol – vioară, Judit Budean-Mihály – clavecin, Crina Varga – violoncel

Stadionul Olimpia

Ora 18.00 – Meci de fotbal între veteranii FTC şi veteranii FC Olimpia Satu Mare

Centrul Nou – Piaţa 25 Octombrie

Ora 20. 00 – Concert Tankcsapda

Grădina Romei

Scena City Radio (scena mare)

Ora 22.30 – Concert Retromania – bal stradal

Scena Babytrend (scena mică) şi împrejurimile

Ora 21.00 – Concurs Karaoke. Organizator: magazinul Net Music.

Cortul mare

Ora 22.00 – Spectacol Stand up comedy. Participă: Zsolt Székely (Satu Mare), laureat cu premiul special al Festivalului de Umor din Ardeal, ediţia a VII-a, Zsolt Kun (Diosig), laureat cu premiul special al Festivalului de Umor din Ardeal, ediţia a VIII-a, László Szikra, finalistul concursului de stand-up comedy Frizbi. Prezentator: Zsolt Székely

 

Sâmbătă, 24 august

Grădina Romei

Programe permanente (de la ora 11.00 până aproximativ la ora 19.00):

–     ”Lumea e un teatru…”. Expoziţie foto cu scene de teatru de László Czinzel, în holul Casei Verzi

–     Strada cărţilor. Participă editurile Kriterion, Koinonia şi librăriile Barapress şi Retro babám

–     Programe pentru copii – Strada copiilor. Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar

–     Strada meseriilor din Partium. Expoziţie etnografică, prezentarea meseriilor tradiţionale, expoziţie cu târg organizată de Asociaţia Culturală Poarta de Aur

–     ”Arta culinară a bunicilor noştri: gusturi sătmărene – bucătăria sătmăreană” organizată de Asociaţia Culturală Poarta de Aur. Degustarea mâncărurilor tradiţionale preparate la faţa locului de către membrii Asociaţiei Femeilor Reformate din Livada, Asociaţiei pentru Păstrarea Tradiţiilor din Bogdand, Asociaţia Femeilor din Petreşti şi Cămin

–     Concurs de guiaş la ceaun. Concursul va fi supravegheat şi jurizat de către bucătarul-şef Buday Péter (HU)

–     Tragere la ţintă cu Paint Ball. Organizator: Consiliul Tineretului Maghiar al Judeţului Satu Mare.

–     Grădină gastronomică. Degustare de vin şi de pălincă

–     Concurs de şah. Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar

–     „Să preparăm şi să servim împreună salata de vară a vieţii sănătoase!” Concursul coşurilor de salate bio ale localităţilor, organizaţiilor nonprofit, bisericilor, antreprenorilor şi persoanelor fizice din judeţul Satu Mare. Organizator: Agenţia de Protecţia Mediului Satu Mare

–     Măsurarea gratuită a tensiunii arteriale şi a glicemiei. Organizator: Serviciul de Ajutor Maltez Satu Mare

–     Tombolă caritabilă pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi. Organizator: Caritas Satu Mare

–     Expoziţie ambulantă prezentând rezervaţiile naturale din zona Turului. Organizator: Asociaţia Carpatină Ardeleană Satu Mare

–     ”Selecţia valorilor”. Expoziţie foto organizată de Clubul Foto Satu Mare.

–     ”Sătmarul reînviat”. Expoziţie foto de Gönczy Tamás şi Szénás Zalán

Scena mică şi împrejurimile

Ora 11.00 – Atracţii de târg: spectacol pe catalige, clovni, adunarea copiilor de pe tot teritoriul Grădinii Romei

Orele 11.00–17.00 – Teren de joacă Poarta de Aur, cu jucării populare: jucăriile strămoşilor noştri din pământ, iarbă şi lemn (lângă expoziţia cu târg de pe ”Insula triunghiulară”). Organizator: Asociaţia Culturală Poarta de Aur

Orele 11.00–17.00 – Tabăra Basmelor Poarta de Aur 2013. Expoziţia creaţiilor Taberei Basmelor (în Terenul Jocurilor Populare Poarta de Aur)

Ora 11.30  – Jocuri populare pentru copii (spectacol interactiv)

Ora 12.00 – Faptele ciudate ale prinţului Perseus, spectacol de păpuşi prezentat de Trupa Ort-iki din Debrecen

Ora 12.00  –  Cine ce ştie – scena este a copiilor

Ora 14.00 – Iniţiere în meşteşuguri, sub conducerea maistrului marochiner Lévai József. Copiii pot păstra obiectele create

Ora 15.00–18.00 – Spectacole de dans popular. Scena dansurilor populare. Organizator: Uniunea Tineretului Democratic Maghiar.

Ora 18.00 – Concert Minestrone Band, formaţia care foloseşte legumele drept instrumente muzicale

Ora 19.00 – Club de dans. Interpretează formaţia Csillagocska din Oradea. Organizator: Uniunea Tineretului Democratic Maghiar. Coordonator: Benedek Árpád.

Cortul mare

Orele 13.00–19. 00  – City Radio în transmisiune directă din Grădina Romei

Orele 13.00–19. 00  –  ”Joacă-te cu noi”. Un colţ lângă cort pentru jocuri de societate. Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar.

Orele 14.00–19. 00  – „Şi eu am fost aici”. Colectarea amprentelor de picior ale vizitatorilor şi afişarea lor la intrarea Grădinii Romei. Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar.

Orele 14.00–19. 00 –  Concurs foto. Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar.

Orele 16.00–19. 00  – Întrecerea cuplurilor (concurs de abilitate a cuplurilor cu vârsta cuprinsă între 16 – 35 de ani). Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar.

Orele 18.00– 21.00 – Slam Poetry. Organizator: Consiliul Elevilor Maghiari din judeţul Satu Mare.

Ora 22.00  – Spectacole de Stand-up comedy: Sugár (Satu Mare), Ősz Ferenc, câştigătorul Festivalului de Umor din Ardeal, ediţia a VI-a (Târgu Mureş), Maksa Zoltán (Budapesta), membru de bază al cabaretului radioului maghiar. Prezentator: Sugár.

Scena City Radio (scena mare) şi împrejurimile

Ora 12.00 – Spectacol de scrimă

Insula sănătăţii Primagym – pentru că e bine să trăieşti sănătos!

Orele 11.00 – 11.30 Step aerobik

Orele 11.40 – 12.10 DeepWork – antrenament cardio funcţional

Orele 12.20 – 12.50 bodyART – antrenament funcţional

Orele 13.10 – 13.40 Spinning

Orele 13.50 – 14.30 ZUMBA

Orele 14.40 – 15.10 Spinracing

 

Cortul sănătăţii:

Măsurarea tensiunii arteriale şi a glicemiei, cu sponsorizarea Clinicii Korall. Consiliere privind stilul de viaţă, măsurarea procentajului lipidelor din masa corporală, sfaturi privind alimentaţia sănătoasă cu antrenorii specialişti de la Primagym.

 Scena City Radio (Scena mare)

Ora 17.45  – Prezentare Parkour de Clubul Sport 4You

Ora 18.00  – Concert Kovács Kati (HU)

Ora 19.00  – Tragerea la sorţi a câştigătorului tombolei caritabile Caritas

Ora 19.10  – Spectacol de operetă

Ora 20.00  – Concert Péterfy Bori şi Love band (HU)

Ora 22.00  – Concert De la Funk

 

Duminică, 25 august

Grădina Romei

Programe permanente (de la ora 11.00 până aproximativ la ora 19):

–     ”Lumea e un teatru”. Expoziţie foto cu scene de teatru de László Czinzel, în holul Casei Verzi

–     Strada cărţilor. Participă editurile Kriterion, Koinonia şi librăriile Barapress şi Retro babám

–     Programe pentru copii – Strada copiilor. Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar

–     Strada meseriilor din Partium. Expoziţie etnografică, prezentarea meseriilor tradiţionale, expoziţie cu târg organizată de Asociaţia Culturală Poarta de Aur

–     ”Arta culinară a bunicilor noştri: gusturi sătmărene – bucătăria sătmăreană” organizată de Asociaţia Culturală Poarta de Aur. Degustarea mâncărurilor tradiţionale preparate la faţa locului de către membrii Asociaţiei Femeilor Reformate din Livada, Asociaţiei pentru Păstrarea Tradiţiilor din Bogdand, Asociaţia Femeilor din Petreşti şi Cămin

–     Concurs de preparat ciorbă de peşte şi expoziţie de instrumente de pescuit. Organizator: Asociaţia Ady Endre

–     Paint Ball. Organizator: Consiliul Tineretului din Judeţul Satu Mare.

–     Grădină gastronomică. Degustare de vin şi de ţuică

–     Concurs de şah. Organizator: Iniţiativa Tineretului Maghiar

–     Măsurarea gratuită a tensiunii arteriale şi a glicemiei. Organizator: Serviciul de Ajutor Maltez

–     Tombolă caritabilă’ pentru ajutorarea copiilor cu dizabilităţi. Organizator: Caritas Satu Mare

–     Expoziţie ambulantă prezentând rezervaţiile naturale din zona Turului. Organizator: Asociaţia Carpatină Ardeleană

–     ”Selecţia valorilor”. Expoziţie foto organizată de Clubul Foto Satu Mare.

–     ”Sătmarul reînviat”. Expoziţie foto de Gönczy Tamás şi Szénás Zalán

 

Scena mică

Ora 11.00 – Atracţii de târg: spectacol pe catalige, clovni, adunarea copiilor de pe tot teritoriul Grădinii Romei

Orele11.00 – 15.00 – Atelierul de manufactură Poarta de Aur: programe pentru copii (lângă expoziţia cu târg de pe ”Insula triunghiulară”).

Orele 11.00 – 12.00 – Crearea de jucării şi instrumente muzicale populare cu Sike Lajos.

Orele 11.00–17.00 – Teren de joacă Poarta de Aur, cu jucării populare: jucăriile strămoşilor noştri din pământ, iarbă şi lemn (lângă expoziţia cu târg de pe ”Insula triunghiulară”). Organizator: Asociaţia Culturală Poarta de Aur

Orele 11.00–17.00 – Tabăra Basmelor Poarta de Aur 2013. Expoziţia creaţiilor Taberei Basmelor (în Terenul Jocurilor Populare Poarta de Aur)

Ora 11.30 – Călătorie imaginară. Spectacol interactiv pentru copii prezentat de Cserey Csaba şi prietenii săi

Ora 12.30 – Cele şapte încercări. Concurs cu premii pentru copii

Ora 14.00 – „Povestea unei salate”. Spectacol interactiv oferit de Minestrone Band, formaţia care foloseşte legumele drept instrumente muzicale

Ora 16.00 – Dog Training. Spectacol de pază, apărare, agilitate şi docilitate canină, oferit de şcoala de dresaj canin Alpha K9 şi Dog Training

 

 Cortul mare

Orele 13.00–19. 00 – City Radio în transmisiune directă din Grădina Romei

Orele 14.00–16.00 – Fiţi musafirii liderilor noştri locali la un şpriţ. Discuţii libere cu:

Rudolf Riedl, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, şi cu membrii fracţiunii UDMR din cadrul Consiliului Judeţean

parlamentarul István Erdei D.

parlamentarul Gábor Kereskényi, preşedintele organizaţiei UDMR Satu Mare

senatorul Csaba Pataki, preşedintele Organizaţiei Judeţene Satu Mare a UDMR

 

Scena City Radio (Scena mare)

Ora 16.00  – Spectacolul formaţiei Fekete Rózsák

Ora 17.00  – Concert Selfish Murhphy

Ora 18.00  – Concert Korda György şi Balázs Klári (HU)

Ora 19.00  – Concert Black River Blues Band

Ora 20.00  – Concert Historica (HU)

 

 Centrul Nou – Piaţa 25 Octombrie

Concertul de închidere a Zilelor Culturale Maghiare Partium, ediţia a XII-a

Ora 21.00 – Concert Demjén Ferenc (HU)

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului!

Distribuie:

Postaţi un comentariu