Ultima strigare pentru ocuparea posturilor vacante din învăţământ

Sămbătă se vor organiza concursuri în fiecare unitate de învățământ unde au rămas posturi vacante

Situaţie delicată în învăţământul preuniversitar sătmărean. La o săptămână după începerea şcolii, în județ există 160 de posturi vacante în școli și grădinițe. Cele mai multe posturi neocupate încă sunt la învăţători şi educatoare, dar și la materiile de predare în limba maghiară. Totuși, copiii nu au rămas fără dascăli. Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare a găsit profesori care care au susținut ore suplimentare, cu plata la oră, pentru a suplini deficitul de personal.

După o săptămână de la deschiderea anului şcolar 2013-2014, în zeci de şcoli, licee și grădinițe din județul Satu Mare, 160 de posturi didactice sunt neocupate. Sâmbătă, 21 septembrie, la nivelul fiecărei unități de învățământ se vor organiza concursuri pentru ocuparea acestor posturi. Potrivit inspectorului de resurse umane din cadrul IȘJ Satu Mare, Călin Durla, cele mai mari probleme se regăsesc la nivelul acoperirii catedrelor cu personal calificat pentru învățători și educatori și mai ales la orele cu predare în limba maghiară.

„La concursuri se pot prezenta cei care au absentat şi cei care s-au retras de la concursul de titularizare din acest an, profesorii care nu s-au prezentat la acesta şi cei care au obţinut note sub 5 la concurs. În funcţie de concordanţa dintre disciplina de încadrare şi specializarea obţinută prin studii, vor putea exista două categorii de candidaţi, cu studii corespunzătoare postului şi fără studii corespunzătoare postului“, a declarat Călin Durla.

Reamintim că procentul final de promovabilitate la nivelul judeţului Satu Mare, la examenul de titularizare, a fost de 79, 23%. În judeţul Satu Mare au fost scoase la concurs un număr de 131 posturi titularizabile, 323 posturi netitularizabile complete şi 322 posturi netitularizabile incomplete.

Distribuie:

Postaţi un comentariu