Tot mai mulți sătmăreni își maghiarizează numele

Ionel Torja, directorul Serviciului Public Comunitar Local de Evidența a Persoanelor Satu Mare

Numărul sătmărenilor care solicită schimbarea numelui creşte semnificativ de când s-a dat liber la obţinerea cetăţeniei maghiare. Dacă în 2011 la Serviciul de Sare Civilă din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor (DEP) Satu Mare s-a prezentat o singură persoană după obţinerea cetăţeniei maghiare, anul trecut numărul acestora a ajuns deja la 18, iar în acest an la 31.

Ionel Torja, directorul DEP afirmă că, în gemeral, schimbarea numelui se poate face prin intermediul a trei proceduri: pe cale administrativă, în baza actului doveditor din străinătate, şi prin ortografiere. Pentru sătmărenii care au obţinut cetăţenia maghiară este valabilă cea de-a doua situaţie menţionată de Ionel Torja, respectiv prin actul doveditor din străinătate. Cu precizarea că schimbarea numelui, adică maghiarizarea acestuia, nu este obligatorie, fiecare persoană care primeşte cetăţenia fiind întrebată la depunerea jurământului dacă vrea acest lucru. Când răspunsul este afirmativ autorităţile maghiare eliberează actul doveditor cu care titularul acestuia trebuie să se pună în legalitate faţă de statul român în următoarele 6 luni.

Potrivit evidenţelor DEP,   anul trecut au solicitat schimbarea numelui 72 de sătmăreni, din care 33 în baza actului doveditor din străinătate, iar din aceştia 18 au optat pentru maghiarizare. În acest an, din cele 54 de persoane care au solicitat schimbarea numelui, 39 au făcut-o în baza actului doveditor, iar 31 din aceştia şi-au maghiarizat numele.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. montanus says:

    Intarim incet si sigur prezenta romaneasca pana la Tisa !
    Doamne ajuta !

Postaţi un comentariu