Sfântul Martin, celebrat de svabii sătmăreni într-un mod inedit. Peste 1.000 de copii vor participa la Parada Lampioanelor

Organizatorii anunță prezența a peste 1000 de copii la Parada Lampioanelor / Sursa foto: afaceriardelene.ro

Ca în fiecare an, ziua de 11 noiembrie este un prilej de sărbătoare pentru comunitățile svabești din România și pentru aceea din Satu Mare implicit. Este ce-a de XII-a ediție în care Sfântul Martin este celebrat de svabii sătmăreni într-un mod inedit. Este vorba despre așa-numita „Lantern Fest” sau Parada Lampioanelor în care peste o mie de copii vor confecționa și vor purta lampioane aprinse pe bulevardele Sătmarului. Din cauza faptului că cei mici abia s-au întors din vacanță, ediția din acest an a Paradei Lampioanelor a fost amânată pentru ziua de joi, pentru a le oferi astfel timpul necesar pentru pregătirii.

Sărbătoare Sfântului Martin este celebrată în Satu Mare de sute de ani, odată cu venirea pe aceste meleaguri a coloniştilor şvabi. Aceștia îl cinstesc pe Sfântul Martin ca protector al săracilor. Sărbătoarea Sfântului Martin a început în ultimii ani să aibă tot mai mulți adepți în rândul românilor și maghiarilor sătmăreni, o dovadă în acest sens fiind numărul tot mai mare al celor care participă la parada lampioanelor. Acest fapt se datorează și spectaculozității de care se bucură manifestarea prin jocul de lumini și cromatica lampioanelor.

Acestea simbolizează în același timp buna-credinţă, smerenia şi solidaritatea de care a dat dovadă Sfântul Martin de-a lungul vieții sale. Totodată, această sărbătoare este folosită ca un prilej de a-i educa pe micii șvabi în spiritul compasiunii și ajutării semenilor.

Un general roman a devenit erou al creștinilor

Martin a fost un general în armata romană. Acesta era cunoscut încă din timpul vieții pentru gesturile de caritate. Era, totodată, unul dintre militarii de rang ai Imperiului Roman care a renunțat la această carieră pentru a se alătura credincioșilor creștini. „Legenda spune că într-o zi friguroasă de iarnă a renunţat la pelerina sa călduroasă pentru a acoperi cu ea un cerşetor, salvându-l astfel de la îngheţ. În noaptea următoare i-a apărut în vis Iisus Hristos, îmbrăcat în pelerina pe care el i-a dăruit-o cerşetorului, spunându-i că El însuși a fost cerșetorul pe care L-a ajutat.

Această apariţie l-a determinat pe Martin să devină un creştin devotat Bisericii, călugărindu-se și devenind ulterior episcop de Tours. Și în privința acestui titlu circulă o serie de legende. În una dintre acestea se specifică faptul că, Martin a devenit atât de iubit şi apreciat de creștini încât oamenii de rând au insistat ca acesta să fie numit episcop. Modestia Sfântului Martin l-a îndemnat însă să decline această onoare şi, pentru a scăpa de insistenţele credincioşilor, s-a refugiat într-un adăpost al gâștelor.

Gestul acesta, potrivit anecdotei, s-a dovedit a fi unul inutil, deoarece gălăgia produsă de gâște i-a trădat prezenţa acolo. Drept urmare, preoţii l-au găsit şi l-au uns episcop. De aici și un element al tradiţiei populare germane, în care gâştele sunt „pedepsite” în această zi pentru trădarea lor, sfârşind sub formă de friptură în farfuriile mesenilor care-l cinstesc pe Sfântul Martin”, spune Gabriela Rist, unul dintre organizatorii manifestărilor dedicate Sfântului Martin.

Număr record de participanți la Parada Lampioanelor

Precum în fiecare din precedentele ediții, Parada Lampioanelor se va desfășura pe acompaniamentul muzical al fanfarelor svăbești din Foieni, Urziceni şi Ciumeşti. Spre deosebire de anii trecuți, când numărul participanților era de ordinul câtorva sute, la această ediție organizatorii anunță prezența a peste 1000 de copii.

„ Cei aproximativ o mie de copii vor forma o paradă care, cu începere de la ora 17:30 va porni din fața Catedralei Romano-Catolice din centrul municipiului Satu Mare. Parada din acest an se va remarca nu doar prin numărul mare de copii participanți cât mai ales prin frumusețea lampioanelor realizate de aceștia. Urmând exemplul Sfântului Martin care a ajutat nevoiaşii copiii vor cumpăra lumănârile din lanternele lor de la voluntarii Liceului Johann Ettinger şi ai Organizaţiei Gemeinsam, în scop caritatibil. Suma strânsă va fi folosită pentru sprijinirea programelor organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare în favoarea copiilor cu dizabilităţi”, a adăugat Gabriela Rist.

Totul se va încheia la Biserica Calvaria din Satu Mare, unde copiilor li se va povesti despre viața Sfântului Martin și se vor interpreta cântece tradiţionale dedicate acestei sărbători. Tot aici, micii participanți vor intona rugăciuni în trei limbi, respectiv germană, română și maghiară.

Distribuie:

Postaţi un comentariu