Produse culinare din patru ţări, prezentate la Muzeul Ţării Oaşului

Mai multe produse culinare din Ucraina, Ungaria, Slovacia şi România sunt prezentate şi oferite pentru degustare, sâmbătă şi duminică, la Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului din Negreşti Oaş, printr-un proiect cu finanţare europeană.

Directorul Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, Daniela Culic, a declarat sâmbătă, la deschiderea oficială, că scopul Festivalului regional al patrimoniului culinar carpatic – România este acela de a pune în valoare produsele locale specifice în comunităţile celor patru ţări foarte apropiate, dar despărţite de graniţă.

La standurile amenajate se pot face degustări gratuite de produse: pâine de porumb, gemuri, miere, dulceţuri, diferite prăjituri, cozonaci, fructe, beleş cu varză, cartofi, diferite plăcinte, boace (sarmale), brânzoici, ‘gomboţ’ cu prune, gulas, cârnaţi şi şuncă afumată, pălincă, vinuri, etc. Una dintre mâncărurile care se regăseşte în toate cele patru ţări este supa de tăieţei.

„Atâta timp cât la micul dejun mâncăm tocană şi nu mămăligă, boacele sunt tot boace, nu sarmale, mergem în costum popular în centrul oraşului, trebuie să ne promovăm tradiţia”, a spus primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca.

Festivalul se desfăşoară sâmbătă şi duminică în cadrul proiectului „Reţeaua Patrimoniului Culinar Carpatic”, implementat de Camera de Comerţ Satu Mare, în parteneriat cu Asociaţia de Turism din Ivano-Frankivsk, Consiliul local Ivano-Frankivsk din Ucraina, Asociatia EcoLogic din Maramureş, Camera de Comerţ şi Industrie din Slovacia şi Asociaţia Szamos-bazár din Ungaria.

Distribuie:

Postaţi un comentariu