Paul Marc: Consiliul Judeţean al Elevilor trebuie să fie implicat în toate proiectele cu şi despre tineri

paul marc
Paul Marc a fost ales preşedinte al Colegiului Judeţean al Elevilor
Paul Marc este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare, profil Ştiinţe Sociale, iar la începutul acestei săptămâni a fost ales preşedinte al Colegiului Judeţean al Elevilor.

El doreşte ca în perioada cât va deţine această funcţie să se implice în cât mai multe activităţi care îi vizează pe liceeni.

“Doresc ca noi, cei din Consiliul Judeţean al Elevilor, să fim consultaţi în toate proiectele cu şi despre tineri care sunt organizate în Satu Mare. Totodată, intenţionez să iniţiez un proiect propriu care va consta într-o gală a Consiliului Judeţean al Elevilor, în cadrul căreia să fie premiaţi toţi liceenii implicaţi în activităţi de voluntariat, precum şi cei care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade”, a declarat Paul Marc.

După terminarea liceului, Paul Marc doreşte să urmeze fie Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, fie pe aceea de Relaţii Publice din cadrul Universităţii Bucureşti, dar nu exclude nici posibilitatea de a-şi continua studiile în străinătate.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Alex Gavrau says:

    CONSILIUL Judetean al Elevilor nu COLEGIUL!

  2. ElevANONIM says:

    penal….

Postaţi un comentariu