„Păpușa Michelle” îmbrăcată de o femeie din Negrești Oaș

O femeie din Negreşti Oaş a realizat o păpuşă reprezentând-o pe ‘cea mai puternică femeie din lume ” – Michelle Obama, îmbrăcată în costum oşenesc, urmând să o trimită primei doamne a Americii. Realizatoarea de păpuşi Anica Mare, cunoscută în zonă drept „mama păpuşilor”, şi-a prezentat, sâmbătă, la un festival culinar din Negreşti Oaş, noua realizare – o păpuşă care o reprezintă pe Michelle Obama.

„Păpuşa este cea mai puternică femeie din lume, Michelle Obama, prima doamnă a Americii. Am prezentat-o şi în Italia, au vrut să-mi dea 150 de euro pe ea, dar nu o vând. Vreau s-o trimit la Casa Albă, dar numai după ce-l fac şi pe Barack Obama. Am promisiuni de la nişte cunoştinţe că păpuşile vor ajunge în America”, a mărturisit Anica Mare.

Ea a spus că s-a străduit să realizeze unul dintre cele mai frumoase costume, cu culori vii.

„I-am făcut cămaşă verde, pindileu (fustă – n.r.) roşu cu brodătură de casă lucrată manual şi în cap i-am pus chischineu (batic – n.r.) roşu. În picioare i-am pus cizme”, a precizat Anita Mare.

Oşanca vrea să-i trimită păpuşa primei doamne a Statelor Unite ale Americii şi spune că nu doreşte bani pentru ea, ci reprezintă un cadou.

Distribuie:

Postaţi un comentariu