Ovidiu Silaghi a câștigat procesul cu ANI

Ovidiu Silaghi
Ovidiu Silaghi

Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, la sfârşitul lunii octombrie, în favoarea fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi în disputa cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) privind veniturile acumulate şi conflictul de interese. Potrivit Casei de avocatură Boştină şi Asociaţii,   instanţa a considerat ca inadmisibilă plângerea formulată de ANI faţă de soluţia dispusă anterior, într-un dosar în care, în luna aprilie, aceeaşi instanţă infirmase în mod irevocabil concluziile raportului de evaluare întocmit de ANI în raport cu veniturile realizate de Silaghi, precum şi respectarea regimului juridic al conflictelor de interese.

“În mod întemeiat, Curtea de Apel confirmă ca fiind inadmisibilă plângerea faţă de decizia de clasare, aceasta neputând fi atacată prin acţiunea formulată de către Agenția Naționala de Integritate. Plângerea a fost formulată de ANI fără respectarea dispoziţiilor legale fixate de legislaţia aplicabilă funcţionării acestei instituţii”, declară în comunicat Ovidiu Mihuţ, avocat partener în cadrul casei de Avocatură Boştină şi Asociaţii.

Agenţia Naţională de Integritate anunţa, pe 9 noiembrie 2012, că Ovidiu Silaghi, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii în acea perioadă, nu poate justifica 206.798 de lei (aproximativ 45.955 de euro), reprezentând diferenţa între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate în perioada 7 mai 2012-15 octombrie 2012.

ANI preciza că în perioada aprilie 2007 – decembrie 2008, Silaghi a ocupat funcţia de ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, iar din 7 mai 2012 a fost învestit în funcţia de ministru al Transporturilor şi Infrastructurii. Între aceste două mandate, respectiv în perioada 2009 – 7 mai 2012, Silaghi şi-a exercitat prerogativele de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Romexpo SA.

În perioada 7 mai 2012 – 15 octombrie 2012, Ovidiu Silaghi a realizat, împreună cu soţia sa, Ariana, venituri salariale în cuantum de 24.872 de lei, iar modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 231.670 de lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 206.798 lei (aproximativ 45.955 de euro), potrivit ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat atunci Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Oradea, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Silaghi în perioada exercitării funcţiei de ministru al Transporturilor.

De asemenea, ANI a sesizat Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, cerând să facă cercetări cu privire la tranzacţii financiare suspecte efectuate de Ovidiu Silaghi, împreună cu Ariana Silaghi.

Dosarul privind averea lui Ovidiu Silaghi a fost clasat în luna aprilie de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a constatat că provenienţa bunurilor este justificată.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. cititorul says:

    cum ramanen cu dosarul luare de mita,parlamentul european la salvat.??

Postaţi un comentariu