Deja vu: au început lucrările la drumul spre Sătmărel

Primarul Dorel Coica a semnat vineri ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a drumului spre Sătmărel. Într-un comunicat de presă din partea Primăriei Satu Mare se arată că “lucrările au început astazi ( vineri, 30 august) şi vor consta în executarea a şapte podeţe tubulare, carosabil 5.970m x6m, acostamente 5.970m x1m, fundaţie, balast plus piatră spartă, îmbrăcaminte din asfalt, racorduri la străzile laterale.

Despre termenul de finalizare a lucrărilor nu se pomeneşte nimic în comunicatul de presă, dar dacă ţinem cont de declaraţiile primarului Dorel Coica din 11 martie a.c., acestea ar fi trebuit deja terminate în data de 15 august.

La data menţionată, edilul şef declara:  “Lucrările la drumul spre Sătmărel vor fi finalizate până pe 15 august, valoarea investiţiei ridicându-se la peste 7 milioane de lei. Lucrările vor fi realizate de firmele Samcif și Tehnic Asist, în baza contractului cadru pe care îl au cu Primăria”.

Tot atunci, Marin Bogdan, reprezentantului Samcif, prezent la conferinţa de presă a primarului, declara:

“Au început deja lucrările la drumul spre Sătmărel, fiind puse rigole pe 8 km (4 km partea stângă, 4 km partea dreaptă), rămânând încă 4 km până în centrul cartierului, lucrările urmând să fie finalizate în două-trei zile”.

La rândul său, directorul Tehnic Asist, Mirel Vlas, declara în 11 martie că firma sa “va începe lucrările la începutul lunii aprilie, drumul având 6, 4 km, cu o lățime a platformei de 5, 5 metri, urmând a fi finalizate până la finalul lunii iulie”.

Distribuie:

Postaţi un comentariu