Locurile de parcare pot fi rezervate timp de un an

În municipiul Satu Mare există în prezent 14 parcări amenajate de Primărie

Locurile de parcare amenajate de Primăria Satu Mare în cartierele Micro 14 şi Micro 16 pot fi rezervate pe durata unui an de către posesorii de autoturisme în schimbul unei taxe de 200 lei. În municipiul Satu Mare există în prezent 14 parcări active, adică amenajate de Primărie, în cartierul Micro 14, şi 12 în cartierul Micro 16, cu un număr total de 2.514 locuri de parcare. Potrivit directorului Administraţiei Domeniului Public, Cristian Bozai Vodă, pentru ca locurile de parcare din cele două cartiere să poată fi rezervate, este necesar ca solicitările să fie formulate de 60% dintre locatarii zonei unde sunt amanajate parcările.

În perspectivă, în cartierul Micro 14 vor mai fi amenajate cinci parcări, iar 15 în cartierul Micro 16, acestea fiind aprobate de Comisia pentru Siguranţa Circulaţiei din cadrul Primăriei.

Pentru a-şi rezerva locul de parcare, posesorii de autoturisme trebuie să depună o cerere la Biroul Operaţiuni şi Intervenţii Parcări din cadrul Administraţiei Domeniului Public, la care se ataşează copii după actul de identiate şi talonul maşinii. Dacă adresa din actul de identitate nu corespunde cu aceea unde se află parcarea sunt necesare şi acte care atestă adresa respectivă.

Directorul ADP afirmă că după ce locul de parcare este marcat cu litera R, timp de un an deţinătorul acestuia poate să se adreseze telefonic la dispeceratul Biroului Operaţiuni şi Intervenţii Parcări în cazul în care constată că locul de parcare a fost ocupat abuziv de altcineva. Până la ora 16:00, sesizările pot fi formulate la numerele de telefon 0261.706.802 şi 0361.801.234, iar după ora 16:00 şi la sfârşit de săptămână la Poliţia Locală.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. popa silvia says:

    Buna ziua, sunt o persoana cu handicap si am beneficiat de parcare in micro 17 pe lucernei,din pacate nu am fost anuntata ca trebuie sa reinnoiesc cererea desi certificatul este valabil 2 ani.Am fost in urma cu 2 sapt si mi sa spus sa vin in data de 18 cu actele necesare si mi sa spus ce anume Azi la prima ora mam prezentat si am fost pasata de la unu la altul, ca imi lipsesc acte desi mi sa spus clar ce sa duc, apoi cereri sau depus din data de 15 nu 18 cum mi sa comunicat.Am spus sa mi spuna clar daca are rost sa mai vin sau nu, dar locul era deja rezervat , cum ca nu e marcat ca fiind cu handicap,anul trecut mi sa zis ca e cu un jumate de metru mai mare nu trebuie neaparat sa fie marcat.Bataie de joc la adresa noastra, vizibil nervos domnul ma tratat cu rautate, pacat ca nu aveti pers. competente cu rabdare care sa te informeze despre tot.Acuma unde sa ma adresez?Sa fac o cerere in asteptare. Pana cand?La anul cand voi primi acelasi raspuns?

Postaţi un comentariu