Mall-urile, un vis îndepărtat. Investiții de zeci de milioane de euro abandonate

Terenul pe care începuse construcția centrului comercial Armonia, plin de bălării

Municipiul Satu Mare rămâne și în anul 2013 fără un centru comercial pe măsură. Cu toate că au existat promisiuni pentru construirea unor centre de acest gen, criza financară prelungită a speriat investitorii și i-a determinat să-și reajusteze planurile. Două proiecte care se refereau la construcția centrelor comerciale Atrim și Armonia au intrat în insolvență, iar celelalte două au rămas blocate, astfel că șansele ca acestea să devină realitate în cursul acestui an sunt aproape nule.

 

Armonia, în insolvență

Anul 2009 a fost unul extrem de nefast pentru unele investiții private majore la nivelul municipiului Satu Mare. Cele mai importante proiecte au fost oprite din lipsă de investitori, iar reluarea unora stă tot sub semnul întrebării, chiar şi în 2013. Mai mult, compania PAB România, care se ocupa de construirea mallului Armonia, o investiție anunțată la 50 milioane de euro, a cerut insolvența dezvoltatorului centrului comercial, Red Project Seven.

Conducerea PAB Romania a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de demarare a procedurii de insolvenţă împotriva firmei Red Project Seven, prin care grupul Red dezvolta retail park-ul Armonia Satu Mare. Problemele pentru dezvoltatorul imobiliar au început în 2011, când a fost nevoit să închidă centrul comercial Armonia Brăila, din cauz

Grand Mall nu are mai mult de 6 magazine

Grand Mall nu are mai mult de 6 magazine

a rezultatelor slabe ale comercianţilor. Iniţial, la Satu Mare, complexul Armonia trebuia să găzduiască şi un magazin Carrefour, însă pentru că planurile au fost date peste cap iar finanţarea nu a mai existat, magazinul Carrefour a rămas doar un vis pentru sătmăreni. La fel s-a întâmplat apoi cu Bricostore, care vroia să ia locul Carrefour. Pe terenul pe care începuse construcția centrului comercial cresc acum în voie bălăriile.

 

Atrium Center, în coadă de pește

În Satu Mare, Complexul Armonia nu este singurul proiect care a dat rateuri. Atrium Center, un complex care trebuia să fie deja finalizat, a rămas tot în coadă de peşte. Aproape de centrul orașului, la intersecția bulevardului Henri Coandă cu strada Corvinilor trebuia să se construiască un mall de circa 70 milioane euro. Însă, tot în 2009, când criza economică s-a resimțit, lucrările s-au oprit. Noul centru comcercial trebuia să fie construit pe spațiul fostei fabrici Ergolemn, dar, din 2009, acolo a rămas doar clădirea părăsită. Terenul situat la intersecția străzilor Corvinilor cu Henri Coandă din Satu Mare, unde trebuia să fie construit mall-ul Atrium Center, este scos la vânzare de firma care-l deține, alături de alte obiective din țară, la Bursa de la Londra. Și aici, perimetrul ”mall-ului” a fost invadat de buruieni, fără ca autoritățile să ia vreo măsură cu atât mai mult cu cât vorbim de o zonă central a orașului.

 

Atrium Center trebuia să fie construit pe spațiul fostei fabrici Ergolemn

Atrium Center trebuia să fie construit pe spațiul fostei fabrici Ergolemn

 

Mega Mall, în întârziere de doi ani
            Ultimul proiect de centru comercial anunțat la Satu Mare se referă la construcția Mega Mall. Ultimul grafic de execuţie făcut public presupunea finalizarea lucrărilor la Mega Mall în luna iunie 2012. În ianuarie 2011, la finalul unei runde de discuţii cu reprezentanţii investitorilor, fostul primar Iuliu IIyes afirmase că lucrările vor debuta în primăvară şi că acestea vor dura aproximativ un an şi jumătate. În momentul de faţă, la doi ani și jumătate de la anunţul fostului primar, terenul viitorului mall de la Cap Pod Golescu, în vecinătatea Bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena, este în continuare viran.

Actualul primar, Dorel Coica, susține că investitorilor li s-a cerut din partea Primăriei o situație legată de contractele existente și situația în care se află proiectul. Totuși, conducerea Primăriei nu a primit niciun răspuns, fapt pentru care investitorii vor fi trași la rost.

„Nu este normal ca un asemenea proiect să bată pasul pe loc. Dacă nu ne vor răspunde întrebărilor noastre, le vom trimite o somație pentru a lua măsuri“, a declarat primarul Dorel Coica.

 

Proiectul Mega Mall bate pasul pe loc de 2 ani

Proiectul Mega Mall bate pasul pe loc de 2 ani

 

Complexul Bud ar putea fi deschis în decembrie

O posibilă inaugurare va avea loc anul acesta. Omul de afaceri sătmărean Vasile Bud a amânat în 2011 deschiderea oficială a complexului construit la Cap Pod Golescu, dar a anunţat că încearcă să-l deschidă în decembrie 2013. Corpul A al clădirii măsoară 30.000 mp și, potrivit lui Vasile Bud, va fi finalizat în 15 septembrie. Mall-ul dispune de două parcări subterane de 200 de locuri şi circa 12.500 de metri pătraţi de spaţii comerciale. La etajul V va fi amenajat un SPA modern. DM, un lanţ farmaceutic german, intrat recent în Iulius Mall la Cluj, a semnat un precontract pentru închirierea unui spaţiu de 800 mp în mall-ul amintit. Leonardo a contractat deja un spaţiu, iar Profi şi Carrefour şi-au arătat interesul pentru a deschide supermarketuri în incintă, dar se negociază şi cu Stradivarius.

 ”Deocamdată avem încheiate contracte pentru primele două niveluri, cu un grad de ocupare a spațiilor de 66%. Dacă vom reuși să închiriăm și restul spațiilor vom deschide la 1 decembrie”, a precizat omul de afaceri Vasile Bud.

Complexul Bud s-ar putea deschide pe 1 decembrie

Complexul Bud s-ar putea deschide pe 1 decembrie

 

În prezent, singurul mall deschis la Satu Mare, Grand Mall, nu are mai mult de șase magazine. Vechiul centru comercial Someșul are în jur de 50 de magazine, însă pofta de cumpărături a sătmărenilor pare și mai mare. Lipsa marilor centre comerciale explică și exodul de week-end al sătmărenilor care dau fuga la mall-urile din Baia Mare, Oradea sau chiar din Cluj pentru a-și face cumpărături.

 

 


Publicitate

4 Comentarii

  1. Romeo spune:

    Nu malluri ne trebuie, ci ne trebuie productie si locuri de munca.
    La ce sa ne fie bune mall-urile? sa stea toti fitosii pe terasele din mall?
    E plin satmarul de aere, si de figuri!

  2. Draga Romeo spune:

    Romeo daca ai mall in satu mare sigur vor fi si locuri de munca…chiar nu ai ce sa faci in satu mare…un magazin de unde sa iti cumperi ceva…ar oferi locuri de munca…(vanzatori.paznici etc…)

  3. un nemultumit spune:

    vrem locuri de munca in satu mare nu terase moluri ,,si alte prosti ce sa faci intrun mol daca nu ai cash ? lucram pt 800 lei lunar ..rusine unde sa ajuns in tara asta ..nu tu bani nu tu locuri de munca ..voi construiti ..moluri,,,noi platim facturi care depsesc salarul lunar ..tara asta de hoti si profitori ma face sa ma mut in ANTARCTICA…

  4. G spune:

    Sunt total de accord cu Romeo si Un Nemultumit.Reportajul minte in prostie.Da sigur au Satmarenii POFTA DE CUMPARATURI … cei 100 din 100.000 care castiga enorm,dar majoritatea nu.Acu o vrut sa faca mall unde o fost fabrica Ergolemn … Nu sunt de accord cu productia mobile din lemn,dar macar erau cel putin 5000 locuri de munca,acu nimic.Peste tot cand vine cate un „investitor” din asta sa faca mall-uri ei zic ca „investitie de 30 milioane de euro”.Aia nu e investitite,e amageala.Cand vorbim de cladiri mari,fabrici se abga miliarde nu milioane.Satmarenii nu au unde lucra,exista maxim 6-7 fabrici care intretin 98.000 oameni,intr-un oras din care din 1992 au plecat 50.000 oameni.E plin centru de localuri unde stau fitosii,iar in tot orasul numa baruri de la nivelul de crasme si pana la cele scumpe,doar crasme,cluburi si abc-uri apar.Toti doar sa vanda ce a fost produs de altcineva.

    Draga „Draga Romeo”,la un magazi de marimea Realului nu sunt mai mult de 40-50 oameni angajati ca si casiere si paznici.Aia e un nimica tot pe langa ce a fost Unio din SM cu 10.000 Oameni,fata de Ergolemn cu 4-5000 etc.TREBUIE LOCURI DE MUNCA IN PRODUCTIA DE CEVA.IN ZIUA DE AZI CONTEAZA SA PRODUCI ORICE SI SA VINZI,CHIAR SI INAFARA,NU DOAR SA FI PIATA DE DESFACERE FATA DE TARILE VESTICE.

    SIGUR faci parte dintre fitosii care stau pe „Dorobanti-ul Satmarului” cum ii spun eu lui Corzo,si toaca banii primiti de la mama si tata.Dar daca mama si tata nu au de lucru tu ce draqu o sa faci ?

    Ne trebuie centre de cercetare,fabrici de productie de la brana topita la avioane,nu supermarketuri si mall-uri.Eu as interzice construirea oricarui alt mall sau blocuri in Satu Mare.Nu ne trebe sa vina altii sa fure si asa din banii putini pe care ii au Satmarenii,ne trebuie cineva care sa faca locuri de munca,pentru ca acele „30 milioane” din care majritatea sunt salariul muncitorilor,nu sunt construite cu ciment produs in satu mare,ca sa zici ca sustine vreo firma,nici macar cu muncitori dni SM,asa ca lasati-ne cu vrajelile astea.

Postaţi un comentariu