FOTO Stăpâni pe drum. O familie din Negrești-Oaș a pus gard în mijlocul străzii

Familia a blocat drumul public aflat pe un teren ce le-a fost retrocedat în natură în urmă cu cinci ani

O familie din Negreşti-Oaş a blocat un drum public aflat pe un teren ce le-a fost retrocedat în natură în urmă cu cinci ani. Până acum, familia Lohan le-a permis vecinilor să treacă, dar la sfârşitul săptămânii trecute a instalat un gard şi a blocat accesul a 15 familii care locuiesc pe o parte a străzii Luna. Miercuri, prefectul Eugenu Avram şi primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca, au încercat să medieze conflictul, soluţia propusă fiind ca Primăria să ofere un teren familiei Lohan în schimbul parcelei care se suprapune cu strada.

Drum retrocedat în natură

Familiei Lohan din Negreşti-Oaş i-a fost retrocedat în 2008 în natură un teren de nouă arii, care cuprindea şi o porţiunea din strada Luna. Chiar dacă acum nu recunosc, membrii Comisiei de aplicare a Legii Fondului Funciar nu au fost la faţa locului şi au omis faptul că terenul retrocedat era traversat de un drum public. Ei au omis să consemneze acest lucru în procesul verbal de punere în posesie, astfel că titlul de proprietate a cuprins şi o parte din strada Luna.

Timp de cinci ani, celor 15 familii care locuiesc după casa familiei Lohan li s-a permis accesul spre casele lor, până la sfârşitul săptămânii trecute, când pe drum a fost montat un gard. Pe şosea a fost săpată și o groapă pentru a stopa trecerea maşinilor.

[nggallery id=264]

Mediere la Primărie

Oamenii revoltaţi au cerut sprijinul primarului Aurelia Fedorca, care a acoperit imediat groapa şi a convocat cele două părţi la Primărie. La mediere a fost chemat prefectul Eugeniu Avram şi conducerea Oficiului Judeţean de Cadastru.

Primarul Aurelia Fedorca spune că str. Luna este una din cele mai vechi din oraş şi că scuza membrilor de atunci a Comisiei de aplicare a Legii Fondului Funciar că drumul nu exista când au retrocedat terenul nu stă în picioare. Primarul consideră că, indiferent dacă au decis să retrocedeze în natură terenul, membrii Comisiei trebuiau să asigure dreptul de servitute locatarilor străzii. Prefectul Eugeniu Avram a afirmat că va cere verificarea modului cum a fost retrocedat terenul în urmă cu cinci ani și că vor plăti dacă au comis ilegalități.

Vecinii familiei Lohan spun că s-au oferit să îi despăgubească cu 5.000 de euro, dar ginerele Mihai Ţânţaş le-a spus că „decât să iau 5.000 de euro de la voi, mai bine iau 10.000 de euro de la Primărie”.

Aurelia Fedorca s-a declarat dispusă să ofere un teren în schimb, și a cerut familiei Lohan să permită accesul vecinilor până la găsirea unei soluții.

Distribuie:

Postaţi un comentariu