Dosar penal pentru proprietarul câinelui care a atacat fetiţa din Bicău

Proprietarul patrupedului s-a ales cu dosar penal

Proprietarul câinelui care în urmă cu două zile a atacat o fetiţă de doar trei ani din satul Bicău, s-a ales cu dosar penal. Potrivit inspectorului de poliție, Ana Petric, bărbatului i s-a întocmit dosar penal din cauză că acesta și-a lăsat câinele nesupravegheat.

„Din cauză că bărbatul nu și-a legat câinele și l-a și lăsat nesupravegheat, acesta a intrat în curtea vecinilor și a atacat-o pe fetiţă. Polițiștii i-au întocmit bărbatului dosar penal din acest motiv“, a declarat Ana Petric, inspector de poliție.

Din fericire, fetița se află într-o stare stabilă, chiar dacă este încă internată în spital. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian, ne-a declarat că medicii o supraveghează pe fetiță, şi că i se administrează în continuare  tratamentul cu antibiotice.

De asemenea, Constantin Demian a declarat că fetița nu necesită niciun vaccin special, deoarece medicul veterinar a vaccinat toți câinii din localitate înainte de incident.

Reamintim că  fetiţa în vârstă de 3 ani din satul Bicău se află internată în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Satu Mare după ce a fost muşcată de un câine. Incidentul a avut loc sâmbătă şi iniţial fetiţa a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primire a Urgenţelor Satu Mare unde a primit îngrijirile de specialitate pentru rănile multiple de la nivelul feţei, ochilor şi scalpului. Ulterior, deoarece nu se ştia dacă patrupedul care a muşcat-o este vaccinat, a fost transferată în Secţia de Boli Infecţioase unde se află şi în prezent sub supraveghere medicală.

Citeşte şi Fetiţă de 3 ani, desfigurată de câinele unor vecini

Distribuie:

Postaţi un comentariu