Holograf va concerta la Casa de Cultură a Sindicatelor

Concertul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 16 octombrie FOTO topromanesc.ro

Trupa Holograf va porni astăzi, 11 octombrie, într-un turneu naţional, urmând să susţină concerte în câteva dintre cele mai mari oraşe ale ţării, dar și la Satu Mare. Concertul este programat pe 16 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 19.00. Preţul unui bilet începe de la 100 de lei şi poate ajunge la 120 de lei, în funcţie de locul din sală. Biletele se găsesc pe portalul Myticket.ro şi la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS), iar din 1 octombrie se pot achiziționa și de la vânzătorii ambulanţi. Turneul mai include oraşele Constanţa, Cluj Napoca, Deva, Sibiu, Târgu-Mureş, Bistriţa, Piatra Neamţ, Reşiţa, Timişoara, Arad, Oradea.

Concertele programate iniţial în 2012 au fost amânate, primul din 2013 fiind unul de club, la Bucureşti. Bittman a suferit în ultima perioadă mai multe intervenţii chirurgicale, cea din zona gâtului afectând activitatea formaţiei la un moment dat. Trupa de pop-rock Holograf s-a înfiinţat în 1978 şi a scos 17 albume. Componenţa sa actuală este Edi Petroșel – tobe, Tino Furtună – claviaturi, Dan Bittman – voce, Iulian Vrabete – bas, Romeo Dediu – chitară. De-a lungul timpului au mai activat Mihai Pocorschi, Eugen Sonia, Boris Petroff, Cristian Lesciuc, Cornel Stănescu, Nicky Themistocle, Gabriel Cotabiță, Marti Popescu, Ion „Nuțu” Olteanu sau Florin Ochescu.

Datele turneului Holograf – Cât de departe

11 octombrie 2013 Constanţa Casa de Cultură a Sindicatelor
16 octombrie 2013 Satu Mare Casa de Cultură a Sindicatelor
17 octombrie 2013 Cluj-Napoca Casa de Cultură a Sindicatelor
18 octombrie 2013 Deva Centrul Cultural “Drăgan Muntean”
22 octombrie 2013 Sibiu Casa de Cultură a Sindicatelor
23 octombrie 2013 Târgu Mureş Palatul Culturii
24 octombrie 2013 Bistriţa Sala Polivalentă
25 octombrie 2013 Piatra Neamţ Sala Polivalentă
28 octombrie 2013 Resiţa Sala Polivalentă
29 octombrie 2013 Timişoara Sala Capitol
30 octombrie 2013 Arad Casa de Cultură a Sindicatelor
31 octombrie 2013 Oradea Casa de Cultură a Sindicatelor

Postaţi un comentariu