Centru de excelență pentru orfani

Sursa foto: doxologia.ro

Copiii orfani sau abandonați de familie din Satu Mare vor avea șansa să învețe într-un centru de excelență, unde profesori voluntari îi vor medita în paralel cu programa școlară. Inițiativa vine din partea Direcției Județene pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, care își propune să îndrume și să susțină copiii cu rezultate bune la învățătură.

În primă fază, de acest proiect se vor bucura doispreze copii proveniți din centrele de plasament. Aceștia urmează să fie selectați în funcție de rezultatele școlare, și plasați în centrul de excelentă, în care vor avea parte de o atenție specială. Mai exact, de ei se vor ocupa profesori voluntari care îi vor medita în paralel cu programa școlară. Directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, Eugenia Ardelean, spune că „în fiecare an se pierd zeci de copii promițători din cauza anturajelor în care se află. Ideea acestui centru de excelență a venit în scopul de a-i proteja de influențele negative și a-i aduce pe toți într-un singur loc, un spațiu în care să li se acorde toată atenția”. Conform sursei citate, fondurile pentru centrul de excelență vor fi asigurate exclusiv din sponsorizări.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu