Campanie împotriva pedofiliei, în urma cazului Vivien Dragoș. Proiectul pe care îl ignoră autoritățile

Proiectul a fost prezentat miercuri la Satu Mare

Stop pedofiliei şi agresiunilor sexuale asupra minorilor – este mesajul proiectului prin care două sătmărence doresc să mobilizeze comunitatea sătmăreană să ia atitudine împotriva agresorilor de acest fel. Proiectul, primul cu această temă iniţiat la nivel naţional, a fost prezentat miercuri şi, cu toate că iniţiatoarele lui – Andreea Demeter şi Edita Enciu – au invitat autorităţile sătmărene cu responsabilităţi în domeniul protecţiei copilului, cu excepţia reprezentatei Poliţiei Judeţene, nimeni nu a răspuns invitaţiei.

Deşi elaborarea proiectului a fost inspirată de un caz concret petrecut recent în Satu Mare – când Vivien Dragoş, fetiţa de 11 ani a fost agresată sexual şi apoi ucisă –  Andrea Demeter şi Edita Enciu sunt convinse că astfel de cazuri nefericite există în foarte multe oraşe. De aceea este necesară o campanie susţinută de informare în şcoli şi în rândul comunităţii, iar acest lucru doresc să-l facă iniţiatoarele proiectului.

Cele două femei au declarat că nu doresc şi nici nu aşteaptă sprijin financiar din partea autorităţilor, ci speră doar ca acestea să fie deschise faţă de acţiunile care urmează a fi organizate.

“Scopul acestui proiect este de informare, prevenţie şi ideal ar fi şi de combater împotriva agresiunilor sexuale şi a pedofiliei. Am dori să avem sprijinul Poliţiei, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Inspectoratului Şcolar, Primăriei, Prefecturii, Consiliului Judeţean şi a comunităţii. Noi sperăm şi mizăm pe ajutorul comunităţii. Materialele le pregătim noi, şi aşteptăm de la şcoli doar să le multiplice” – a declarat Andreea Demeter.

La prezentarea proiectului a participat şi subcomisarul de poliţie Simona Săndulescu, din cadrul Biroului de Prevenire a Criminalităţii, iar datele statistice au indicat o situaţie destul de îngrijorătoare.

“În primele nouă luni la nivelul judeţului Satu Mare au fost constatate  29 de infracţiuni de act sexual cu minori şi şase de corupţie sexuală. Nu pot decât să le felicit pe iniţiatoarele acestui proiect şi să le asigur de sprijinul nostru. Populaţia trebuie să se alăture şi să ia atitudine, deoarece este vorba despre copii care nu pot să se apere, iar tăcerea nu face decât să-i încurajeze pe agresori” – a declarat Simona Săndulescu.

Prima acţiune inclusă în proiect va consta într-un marş împotriva pedofiliei şi agresării sexuale a minorilor, care va avea loc duminică de la ora 18:00. Ulterior, în data de 14 noiembrie, iniţiatoarele proiectului doresc să organizeze o altă întâlnire cu autorităţile şi de data aceasta speră să fie luate în seamă.

Tot atunci, iniţiatoarele proiectului vor înmâna presei o înregistrare video prin intermediul căreia doi părinţi din Satu Mare relatează calvarul prin care trece copilul lor după ce a fost agresat sexual, dar şi obstacolele de care s-au lovit după ce au sesizat Poliţia Judeţeană, în condiţiile în care tatăl agresorului, în prezent decedat, a fost poliţist.

Distribuie:

Postaţi un comentariu