Bani pentru morţi de la Casa de Pensii

Eugenia Sabou, directoarea Casei Judeţene de Pensii Satu Mare

Un număr de 52 de sătmăreni urmează să primească bani de la Casa Judeţeană de Pensii după ce aparţinătorilor acestora, decedaţi, le-au fost reţinute 5, 5 procente din pensie cu titlul de contribuţie la asigurările sociale de sănătate. Banii persoanelor decedate au fost reţinuţi în perioada 1 ianuarie 2011 – 30 aprilie 2012, iar restituirea acestora se face în temeiul OUG nr.17/2012, care prevede restituirea   sumelor inclusiv persoanelor care au decedat în intervalul menţionat. Referindu-se la persoanele către care vor fi direcţionate aceste sume, Eugenia Sabou, directoarea Casei Judeţene de Pensii Satu Mare, a declarat că aceste sume reţinute sunt asimilate drepturilor cuvenite şi neîncasate, urmând să fie restituite părţilor de drept respectiv soţului sau soţiei supravieţuitori, copiilor, părinţilor sau moştenitori de drept comun.

În baza prevederilor aceleaşi OUG, pe lângă restituirea în viitorul apropiat a sumelor către aparţinătorii persoanelor decedate, până în prezent Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare a restituit unui număr de peste 26.000 de pensionari banii reprezentând sumele reţinute cu titlul de asigurări sociale de sănătate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu