Autospecială nouă pentru ISU Satu Mare

Sursa foto: satmareanul.net

O autospecială prevăzută cu o scară care se poate ridica până la 32 metri va fi achiziţionată în vederea dotării Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare. Achiziţia va fi făcută în cadrul celei de-a III-a etape a proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”, Prin intermediul proiectului, până acum au fost achiziţionate şase autospeciale pentru cu apă şi spumă, de capacitate medie, câte una pentru fiecare judeţ membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Transilvania de Nord”.

Autospeciala nouă o va înlocui pe cea existentă la ISU “Someş”, deja veche şi prevăzută cu o scară care se poate ridica doar până la cel mult 17 metri. Costul utilajului se cifrează la 11.600.000 lei, cheltuieli eligibile, iar contribuţia Consiliului Judeţean – aprobată de consilieri în şedinţa de luni, este de două procente.

Distribuie:

Postaţi un comentariu