Actori din patru țări la Festivalul SPOT Carei

Sursa foto: buletindecarei.ro

Centrul Cultural al municipiului Carei organizează, pentru a șaptea oară, consecutiv, Festivalul Internaţional deTeatru pentru Studenţi – SPOT, între 18 şi 24 noiembrie. Pe durata celor şapte zile de festival careienii vor avea parte de o serie de premiere, cum ar fi spectacolele pentru copii, de nu mai puţin de 21 de spectacole, în patru limbi (română, maghiară, germană şi engleză) trei concerte, două expoziţii, prezentate de invitaţii din Anglia, Elveţia, Germania, Ungaria, Serbia şi România. Şi tot anul acesta, în cadrul SPOT, va avea loc sărbătorirea a 25 de ani de la înfiinţarea primei mişcări teatrale locale de amatori.

Directorul festivalului Paul Sarvadi , a declarat că ediţia din acest an se concentrează pe crearea unor baze, extrem de solide, ale viitoarei mişcării teatrale careiene, care se va înnoda în jurul Teatrului Municipal Carei, a particularităţilor turistice locale – ştrand, Grădina Viilor, Castelul Karolyi – a experienţei acumulate cu ocazia ediţiilor precedente şi a uriaşei reţele de relaţii astfel creată. “Tocmai din această cauză ediţia SPOT 7 este cea mai importantă de până acum. Ea închide o primă etapă din viaţa Festivalului, cea care a început într-un teatru ruină, a continuat într-o sală de sport, pentru a reveni, la anul, acolo unde îi este locul: într-un teatru renovat!”, spune Paul Sarvadi.

Organizatorii spun că ediţia din acest an este mai mult decât o simplă întâlnire a şcolilor de teatru. În 2013, Festivalul SPOT readuce, acasă, actori careieni, găzduieşte trei ateliere de teatru (unul de regie, unul de vorbire şi unul de actorie, deschis, în exclusivitate pentru liceenii careieni), are printre invitaţi artişti şi manageri culturali, profesori şi dramaturgi. “Prezenţa lor oferă ocazia de a alcătui o întreagă stagiune a viitorului teatru careian, de a demara desfăşurarea unor tabere de vară, realizarea unor spectacole în parteneriat cu facultăţile invitate, cu teatrele, care sosesc la Carei, cu grupurile de artişti indipendenţi, ce vor fi prezenţi”, spune organizatorul Festivalului, Paul Sarvadi.

LUNI 18 NOIEMBRIE

ora 16.00.

Festivitate de deschidere

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 17.00

Mircea Diaconu – Colocviu

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 19.00

Lecţia de Eugen Ionescu

Academia Athanor – Germania

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 21.00

Însemnările unui nebun de N.V. Gogol

Departamentul de Artă Craiova

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 22.30

Concert THE SNAIL (Serbia)

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Intrare 10 RON

MARŢI 19 NOIEMBRIE

ora 19.00

111 de Tomasz Man

Teatrul Csiky Gergely Kaposvar -Ungaria

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 20.30

Lustig oder? de Simon Roffler & Gerrit Bernstein

Hochschule der Künste Bern – Elveţia

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 21.30

Autobahn de Neil LaBute

Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj

Colateral Oedip de Mihai Ignat

Universitatea de Artă Târgu Mureş

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

MIERCURI 20 NOIEMBRIE

ora 18.00

„20th November“by Jessy Schultheis

Hochschule der Künste Bern – Elveţia

Castelul Karolyi – beci

ora 19.30

1642 – spectacol Commedia Dell`Arte

Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 21.30

Decalogul după Hess de Alina Nelega

Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

JOI 21 NOIEMBRIE

ora 18.00

„Das Letzte Testament (The Final Testament)“by Niklas Leifert

Hochschule der Künste Bern – Elveţia

Castelul Karolyi – beci

ora 20.00

BDSM Faust de Johan Wolfgang Goethe

Theatre of Posteroticism Londra – Anglia

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

spectacol interzis minorilor

ora 22.30

Concert EUGENIA (Ungaria)

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Intrare 15 RON

VINERI 22 NOIEMBRIE

ora 17.30

Teatru de Improvizaţie

Trupa Obligó Bucureşti

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 19.00

Minden egér szereti a sajtot de Urbán Gyula

Universitatea de Artă Târgu Mureş – România

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

spectacol pentru copii

ora 20.30

Teba – un colaj din Eschil de Karina Reitsch-Căpraru

Facultatea de Muzică Timişoara – România

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 21.30

Alles de Cornelius Dannerberg

Hochschule der Künste Bern – Elveţia

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

SÂMBĂTĂ 23 NOIEMBRIE

ora 12.00

Scufiţa roşie – adaptare

Asociaţia AnimaArt Cluj

Casa Comunitară Sf. Ladislau

spectacol pentru copii

ora 14.00

Versiuni ale unei scări (de ieri, de azi) Vernisaj expoziţie foto

Laura Seucan – Universitatea de Artă şi Design Cluj

Sala de Expoziţii a Castelului Karolyi

ora 17.00

O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale

Departamentul de Artă Teatrală Craiova

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 19.00

A şasea săptămână – scenariu colectiv -Ungaria

Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

spectacol interzis celor sub 16 ani

ora 21.00

Shakespeare in love, or love in Shakespeare sau cum vă place –

Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 22.30

Concert sZempöl (România)

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

Intrare 10 RON

DUMINICĂ 24 NOIEMBRIE

ora 15.00

Teatrul amator din Carei în preajma schimărilor de regim – Vernisaj

Expoziţie de afişe, fotografii şi documente

Sala de expoziţii a Castelului Karolyi

ora 17.00

Aşteptându-l pe Godot de Samuel Beckett

Finalitatea atelierului de regie – Teatrul k2 Budapesta – Ungaria

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 18.00

A repülő gyermek de Roland Schimmelpfennig

Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 19.00

Útközben – spectacolul lui Szabó Tibor

Teatrul Weöres Sándor Szombathely

Casa Comunitară Sf. Ladislau

Intrare 10 RON

ora 21.00

10 studii de iubire cu “i” mic de Lucia Mărneanu

Facultatea de Teatru şi Televiziune Cluj

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

ora 22.00

„Me[at]“de Cornelius Dannerberg

Hochschule der Künste Bern – Elveţia

Sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu

 

Postaţi un comentariu