Târgul de la Cluj care ne învață să trăim sănătos

Foto: Dan Bodea

Primul târg de servicii medicale de la Cluj va avea loc, în perioada 18-20 octombrie, în centrul comercial Polus Center.

Târgul de servicii medicale și îngrijire corporală”este organizat de către AdShop Cluj cu scopul de a oferi clujenilor sfaturi pentru o viață cât mai sănătoasă.

Timp de trei zile, doctori specialiști de la cele mai bune clinici private din Cluj și din țară, vor oferi sfaturi și răspunsuri la întrebarile adresate de către vizitatori.

De asemenea, clinici private din cele mai diverse domenii vor oferi consultanță și sfaturi medicale, își vor folosi experiența pentru a încuraja clujenii să tindă spre o viață mai sănătoasă.

“Prima ediție a acestui eveniment își propune să vină cu soluții la problemele de sănătate pe care le poate avea orice persoana. Chiar dacă o primă discuție are loc în cadrul expoziției, vizitatorii pot opta să facă investigații complete în cadrul clinicii. Expozanții ofera servicii de tot felul, unii din ei s-au pregătit cu promoții, iar alții vor aduce inovații în domeniul medicinii chiar la târg. Pentru aceasta ediție ne bucurăm de sprijinul celei mai mari companii de produse farmaceutice generice, Terapia Ranbaxy, care va fi prezentă și la eveniment cu un stand de expunere” declară organizatorii.

Distribuie:

Postaţi un comentariu