Importanța kinetoterapiei în astmul bronșic

Astmul bronşic este o afecțiune inflamatorie a căilor respiratorii, caracterizată print-o reactivitate crescută a arborelui traheo-bronsic și se manifestă printr-o îngustare generalizată a acestuia, ca formă de răspuns la unii stimuli, dar poate ceda spontan sau în urma terapiei.

Astmul bronşic poate să apară la toată vârstele, dar predominant la cele tinere. Aproape 50% din cazuri debutează până la vârsta de 10 ani, iar 30% până la 40 de ani. Raportul dintre sexe este de 2/1 masculin/femeie la vârsta copilăriei, egalizându-se la vârsta de 30 de ani.

Este obligatorie ţinerea sub control a astmului prin tratament medicamentos (steroizi, antiinflamatoare, bronhodilatatoare, inhalatoare), dar trebuie să avem în vedere beneficiile kinetoterapiei respiratorii în ceea ce priveşte scăderea dozelor de medicamente, implicit a reacţiilor adverse, scăderea episoadelor de criză astmatică şi implicit îmbunătăţirea sistemului respirator.

Cum se poate ameliora astmul bronşic?

Exerciţiile aerobice aduc bolnavilor respiratori semnificative ameliorări ale capacităţii de efort (până la 35%). Această creştere a toleranţei la efort prin antrenament aerobic se realizează prin:

  • Ameliorarea ventilaţiei printr-o mai bună coordonare a „pompei” motrice toraco-abdominale, printr-un bun antrenament al musculaturii respiratorii, care va lucra cu un consum energetic mai mic;
  • Creşterea suprafeţei de schimb alveolo-capilar cu ameliorarea raportului ventilatie-perfuzie sangvină, care va duce la un mai bun schimb gazoz (oxigen, dioxid de carbon);
  • Creşterea extracţiei oxigenului la periferie şi presiunea parţială a acestuia;
  • Ameliorarea performanţelor cardiace şi a condiţiei psihice, cunoscută cu un grad mare de impact asupra dispneei.

Kinetoterapia respiratorie reprezintă principalul mijloc terapeutic de recuperare în cazul bolilor bronhopulmonare, cum este astmul bronşic. Planul de tratament este bazat pe trei noţiuni fundamentale:

  • Posturarea
  • Reeducarea respiratorie
  • Gimnastică corectoare

Postura corectă pentru o respiraţie fiziologică cuprinde întreg corpul, dar mai ales muşchii posturii şi cei accesorii ai respiraţiei.

Prin reeducarea respiratorie se urmăreşte dirijarea aerului la nivelul căilor respiratorii superioare, reeducarea respiraţiei costale, a celei diafragmatice şi controlul şi coordonarea respiraţiei.

Respiraţia costală depinde de mobilitatea coloanei vertebrale şi a coastelor, astfel că o flexie (aplecare înainte) a coloanei va creşte oblicitatea coastelor, iar extensia coloanei va bloca mişcarea diafragmului. Înclinarea laterală a coloanei va închide jumătate de torace de aceeaşi parte (hemitoracele homolateral), facilitând expiraţia pe cealaltă parte şi va deschide jumătate de torace opusă, facilitând inspirul.

Pentru conştientizarea mişcării şi execuţiei respiraţiei costale, kinetoterapeutul va solicita expirul pacientului, presând puternic pe torace, pe măsură ce expirul se apropie de final. Inspirul va începe cu o contrarezistență pe torace care va scădea treptat. Datorită acestei tehnici obţinem şi mărirea ventilaţiei zonei pulmonare subiacente şi creşterea forţei musculaturii regionale.

Ce este diafragmul?

Diafragmul este principalul muşchi respirator, deplasându-se cu circa 3 cm şi determină 65% din această ventilaţie. Pentru corectarea respiraţiei diafragmice, trebuie să acţionăm asupra aşa numitei respiraţiei abdominale, deoarece diafragmul nu poate fi controlat voluntar.

Refacerea controlului şi coordonării respiraţiei este un obiectiv deosebit de important, exerciţiile urmărind o conştientizare a unei scheme ventilatorii adecvate deficitului funcţional respirator. Ritmul respirator va trebui scăzut la 12-14 respiraţii/minut, controlat concomitent cu volumul curent (volumul de aer mobilizat în cursul unei ventilaţii de repaus. Raportul inspir/expir trebuie să fie de ½ iar fluxul de aer din ambii timpi va fi egal. Ultima etapă a acestui program este controlul respiraţiei în mişcare şi efort. Se va începe cu exerciţii executate pe un singur ciclu respirator, apoi controlul respiraţiei în mers, crescându-se numărul paşilor pe fiecare etapă respiratorie. Pe acelaşi principiu se exersează şi urcatul scărilor, respectând progresivitatea.

Gimnastica de corectare este obligatorie, deoarece o respiraţie normală este dependentă de forma şi forţa trunchiului şi abdomenului, acestea trebuind corectate, indiferent de celelalte obiective care au în vedere corectarea tulburărilor fiziopatologice respiratorii. Prin gimnastică se urmăreşte:

  • Asuplizarea coloanei vertebrale cervicale şi decontracturarea muşchilor adiacenţi;
  • Corectarea lordozei cervicale cu tonifierea muşchilor cefei;
  • Mobilizarea centurii scapulare şi a umărului, cu tonifiere musculară;
  • Corectarea deviaţiilor coloanei cervico-dorsale şi coborârea umerilor ascenționați;
  • Corectarea cifozei (cocoaşei) şi tonifierea musculaturii interscapulare (dintre omoplaţi);
  • Decontracturarea musculaturii spinale şi tonizarea musculaturii abdominale;
  • Asuplizarea coloanei lombare, delordozare şi decontracturarea musculaturii lombare;
  • Mobilizarea bazinului;
  • Învăţarea ţinutei corecte a corpului şi corectarea contracturilor în flexie a şoldurilor.

Se urmăreşte refacerea posturii fiziologice de respiraţiei prin recâştigarea unui bun aliniament, asuplizarea articulaţiilor centurilor şi trunchiului şi obţinerea destinderii peretelui abdominal.

Este bine de ştiut că în România există un microclimat de elecţie în tratamentul bolnavilor respiratori, mai ales a celor cu astm bronşic. Acesta este microclimatul de salină. Spre deosebire de aerul exterior, cel de salină se caracterizează prin constanța parametrilor fizici, chimici şi microbiologici, care duc la valori reduse ale indicilor de stres. Puritatea aeromicroflorei şi cantităţile mari de sodiu, calciu şi magneziu contribuie la ameliorarea tabloului clinic al pacientului cu astm bronşic.

Kinetoterapia respiratorie realizată în salină va avea un efect mai mare în ceea ce priveşte îmbunătăţirea statusului respirator şi scăderea până la dispariţia crizelor de astm. Este important să ţinem cont de contraindicaţiile curei la salină (speleoterapiei):

  • Status astmaticus (astm bronşic cu obstrucţie bronşică severă, persistentă);
  • TBC pulmonar;
  • Cord pulmonar cronic;
  • Insuficiență cardiacă;
  • Neoplazii;
  • Boli reumatice în puseu acut etc.

Kinetoterapia respiratorie realizează efecte terapeutice importante la pacienţii astmatici, ocupând un loc de bază în asistența acestei boli cronice şi în creşterea capacităţii de muncă, a performanţelor fizice şi psihice ale individului sau a stării de bine.

Echipa de recuperare nu doar tratează afecţiunile, ci contribuie şi la prevenirea bolii şi la îmbunătăţirea stării pacienţilor. În sprijinul recuperării, pacienţii beneficiază de pachete medicale care includ proceduri şi consulturi multidisciplinare.

Sperăm că toate aceste informaţii să vă fie de folos. Dacă aveți întrebări legate de recuperarea medicală în cazul astmului bronșic, specialiștii Polaris Medical vă stau la dispoziție.

Postaţi un comentariu