Identificarea precoce a semnelor de Burnout

Tot mai multe persoane se confruntă cu probleme ce le afectează viața profesională și personală. Presiunea targeturilor, deadline-uri greu de gestionat, tensiunile psihice care apar în relațiile cu ceilalți și problemele afective se acumulează într-o stare generalizată de degradare psihică.

Burnoutul este una dintre multele capcane apărute în calea acelor persoane extrem de competitive, cu realizări extraordinare și la care ar trebui să fie foarte atente de-a lungul vieții. Din păcate, tocmai din cauza capacității lor deosebite de a duce toate sarcinile la îndeplinire, nici nu realizează când sunt prinși în această capcană. Pasionați de ceea ce fac, aceștia tind să ignore faptul că lucrează mult peste programul normal de lucru, se încarcă mereu cu tot mai multe sarcini și pun o presiune enormă pe ei înşiși pentru a reuși. Toate aceste lucruri îi fac să alunece spre burnout.

Burnoutul este o stare de stres cronic, manifestată prin câteva simptome specifice:

  • Epuizare fizică;
  • Epuizare emoțională;
  • Sentimente de neîmplinire;
  • Lipsa de eficiență;
  • Detașare afectivă;
  • Cinism

La intensitate maximă, cel care suferă de burnout nu mai este capabil să funcționeze eficient din punct de vedere social și mai ales profesional. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că această degradare nu apare peste noapte, ci este un proces mult mai insidios decât s-ar putea bănui, strecurându-se puțin câte puțin în toate domeniile de funcționare, făcând foarte dificilă recunoașterea problemei.

La ce semne ar trebui să fim atenți?

Fiecare dintre semnele descrise mai jos sunt însoţite de mai multe simptome, deseori suprapunându-se. Aceste semne și simptome apar și se dezvoltă lent într-un continuum în care diferența dintre stres și burnout se face cu mare dificultate, uneori fiind vorba de o diferență de doar câteva grade. De aceea, cu cât identificăm mai repede semnalele de alarmă, cu atât se poate evita mai eficient sindromul de burnout:

  • Oboseala cronică

În primele faze, apare o senzație de lipsă de energie și de oboseală în cea mai mare parte a zilelor. În fazele mai avansate apare epuizarea fizică și emoțională, sentimentul că suntem storși de energie și o frică legată de viitor.

  • Insomnia

În fazele incipiente pot să apară dificultăți de adormire, nu mai mult de 1-2 nopți/ săptămână. Apoi, insomnia se transformă într-un calvar care se perpetuează în fiecare noapte, indiferent cât de obosiți ne simțim.

  • Tulburări de atenție și de memorie

Concentrarea dificilă și micile probleme de memorie se pot transforma în incapacitatea de a mai finaliza lucrurile, iar sarcinile de serviciu neterminate încep astfel să se adune.

  • Simptome fizice

Pot să includă dureri de piept, palpitații, senzația de lipsă de aer, dureri abdominale, amețeală, dureri de cap sau chiar leșin.

  • Imunitate scăzută

Din cauza că organismul este secătuit de energie, sistemul imunitar slăbește, ducând la o vulnerabilitate ridicată la infecții, gripe, viroze și alte probleme de sănătate.

  • Inapetența

La început apare o scădere ușoară a poftei de mâncare, se poate sări peste câte o masă, pentru ca în fazele avansate să nu mai existe poftă de mâncare. În acest caz, o scădere semnificativă în greutate este iminentă.

  • Anxietatea

Primele semne constau în senzații ușoare de tensiune, neliniște și îngrijorare. Ulterior, pe măsură ce problema se agravează, anxietatea devine serioasă și amenințătoare, începând să interfereze tot mai mult cu abilitățile profesionale și putând să afecteze serios și viața personală (probleme de cuplu – lipsă de empatie și interes față de partener, lipsă de răbdare, înstrăinare) .

  • Dispoziție deprimată

În fazele incipiente pot fi resimțite tristețea, ocazional lipsa de speranță sau chiar sentimente de vinovăție și inutilitate. La nivelul maxim de afectare ne putem simți ca într-o capcană din care nu mai putem ieși, devenim foarte depresivi, ajungând uneori să ne gândim chiar la moarte. În astfel de cazuri, trebuie să cerem ajutor psihiatric imediat!

  • Furie

Inițial se manifestă ca o problemă de interrelaționare cu colegii, iritabilitate, scăderea toleranței la frustrări altădată considerate mărunte. De la un punct, frustrările se exteriorizează prin explozii necontrolate de furie și violență verbală și conflicte serioase la locul de muncă sau acasă. Și aceste situații ridică probleme care necesită atenție medicală imediată!

  • Indiferența, detașarea afectivă și cinismul

Aceste noțiuni se pot manifesta prin mai multe subsimptome. Primul care poate să apară este lipsa plăcerii, la început efectiv nu mai avem chef să mergem la lucru sau așteptăm cu nerăbdare momentul plecării acasă. În timp, fără o intervenție serioasă, lipsa plăcerii tinde să se extindă și să afecteze arii tot mai mari și mai importante din viață, incluzând timpul petrecut cu cei dragi (familie sau prieteni) .

  • Pesimismul

În stadiile inițiale, pesimismul poate îmbrăca o haină familiară, cunoscută din alte momente din viață mai puțin reușite și fericite, când începem să vedem mai mult jumătatea goală a paharului, însă de această dată nu mai e un fenomen trecător. Începem să avem o părere proastă despre noi înșine, să nu mai avem încredere în noi, următorul pas fiind extinderea acestui pesimism asupra colaboratorilor sau asupra familiei noastre. Munca în echipă devine încet, încet, o imposibilitate.

  • Tendința de izolare socială

O ușoară evitare a ocaziilor de socializare (nu mai avem chef de a ieși cu prietenii, sau de o seară în oraș) se poate transforma în reacții violent verbale atunci când cineva vrea să ne vorbească, avem tendința să ne izolăm și să evităm orice întâlnire face to face.

  • Detașarea emoțională

Acesta este un fenomen complex și dificil de recunoscut și de experimentat. Este o stare aparte ce ne face să ne deconectăm treptat de mediul pe care altă dată îl apreciam atât de mult sau de cei apropiați. Poate lua forma unui comportament de izolare socială, începem să evităm orice responsabilități, toate sarcinile, dacă e posibil. Se poate întâmpla să profităm de orice ocazie să nu mai mergem la lucru (concedii medicale, învoiri, răceli) sau să evităm termenele-limită.

  • Sentimente de neîmplinire și lipsa de eficiență

Prima dată poate să apară senzația de lipsă de speranță, în sensul că avem impresia că totul decurge într-un sens greșit. Apare așa numita apatie, lipsa de inițiativă, de voință, de interes în a mai iniția ceva nou în viața sau profesia noastră.

  • Scăderea performanței

Probabil cea mai grea parte a acestei afecțiuni pentru un „performer” este să vadă cum zi de zi devine tot mai slab din punct de vedere profesional. În ciuda unor eforturi considerabile, a unor ore suplimentare, stresul cronic ne împiedică să dăm randament așa cum o făceam înainte. Acest lucru se materializează în tot mai multe task-uri nefinalizate și rezultate incomplete.

Dacă nu vă regăsiți în cele de mai sus, este extraordinar! Vă recomandăm să țineți minte cele citite și să fiți pe fază pentru a depista semnalele de alarmă cât timp sunt ușor de combătut.

Daca ați experimentat deja câteva dintre semnele de mai sus, atunci trebuie să luați în considerarea tratarea lor cât mai rapidă.

Încercați să faceți niște schimbări serioase, evaluați-vă prioritățile, volumul de muncă și stresul pe care vi-l asumați.

Încercați să vă evaluați cu ajutorul unor teste (găsiți un astfel de test pe site-ul Polaris Medical) și dacă vedeți că situația o cere, apelați la ajutor de specialitate. Burnoutul nu este o răceala banală care trece într-o săptămână, nu dispare de la sine, ci trebuie să facem eforturi mari pentru a reveni la normal.

Care sunt soluțiile în cazul în care suferiți de Sindromul de Burnout?

Polaris Medical oferă Programul Restart, dedicat persoanelor afectate de stresul cronic. Programul constă în mai multe proceduri medicale și terapeutice, menite să identifice cu precizie afecțiunile cu care se confruntă fiecare persoană. Acestea sunt adaptate individual pentru fiecare dintre persoanele care apelează la program.

  • Prin efectuarea unor consulturi medicale multidisciplinare și analizelor de laborator se va stabili un diagnostic diferențiat, excluzând alte cauze medicale.
  • Se va reduce starea de încordare, de tensiune musculară permanentă, prin tehnici de relaxare;
  • Se va urmări gestionarea eficientă a resurselor personale, astfel încât să se răspundă asertiv unor noi responsabilități care adaugă stres si accentuează oboseala;
  • Kinetoterapia are un rol esențial în ameliorarea simptomelor fizice (dureri în piept, palpitații, dificultăți respiratorii, tensiune musculară, migrene), ajutând la formarea capacității de relaxare, la reeducarea respiratorie, la corectarea posturii si aliniamentului corpului, îmbunătățirea circulației sangvine, eliminarea toxinelor.
  • Afecțiunile gastrice sunt des întâlnite printre cei care suferă de burnout, mesele neregulate, consumul de cofeină, tutun, mâncarea de tip fast food ducând în timp la deteriorarea stării de sănătate. Tratând deficiențele de nutriţie prin dezvoltarea unei diete personalizate, se va crește toleranța la stres, se va ameliora starea de sănătate și se va îmbunătăți sistemului imunitar.

Nu uitați! Prima rezolvare a unei probleme este identificarea ei. Pasul doi este să cereți ajutor.

De asemenea, vă invităm să efectuați un test Burnout, care vă ajută să vă dați seama în ce situație vă aflați, urmând acest link.

Text de:

Dr. Mihai Câsu – Medic primar psihiatru, Șef secție Psihiatrie Polaris Medical

Mihaela Lupu – Psiholog clinician specialist Polaris Medical

Postaţi un comentariu