Institutul Inimii din Cluj, la 25 de ani de la prima operaţie pe cord deschis

Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” este la ceas aniversar. Şi, la fel ca secundele unui ceas, inima lui a bătut, de 25 de ani încoace, pentru inimile celor care i-au trecut pragul. Pe 18 noiembrie, Institutul Inimii aniversează 25 de ani de la prima operaţie pe cord deschis care a avut loc la Cluj şi, ca o coincidenţă a sorţii, tot pe 18 noiembrie, unitatea medicală şi managerul său, chirurgul Adrian Molnar, organizează a treia ediţie a Balului Caritabil pentru Institutul Inimii. Prin balul caritabil din acest, Adrian Molnar îşi propune să facă un prim pas spre o chirurgie a viitorului, minim invazivă, prin achiziţionarea unei truse de chirurgie speciale cu care chirurgii de la institut să lucreze şi să se obişnuiască pentru când va fi achiziţionată şi aparatura video necesară unor astfel de operaţii. Prin această tehnică, inciziile în torace, în cazul operaţiilor pe cord, vor fi de numai 2-3 cm, fără să mai fie secţionat întreg pieptul.

Acum Institutul Inimii este o unitate de elită pe domeniul său, unde, cu excepţia transplantului cardiac, se operează cu succes cam tot ce înseamnă patologie cardiacă. Calitatea actului medical şi a performaneţelor au crescut mult din 1991 încoace. Dar nu numai calitativ, deşi aceasta este prioritatea, ci şi cantitativ. Dacă în 1991 s-au făcut 10 operaţii pe cord deschis, vreo 200 în 1992, în aceşti din urmă ani s-a ajuns la 6, 7, chiar peste 800 de astfel de operaţii anuale, cu fluctuaţii în funcţie de numărul chirurgilor şi a sălilor de operaţie.

Operaţii pe inimile de 2 cm ale unor copii de nici 7 zile

Transilvania Reporter: Domnule Adrian Molnar, Institutul Inmii „Niculae Stăncioiu”, pe atunci, în 1991, clinică, sărbătoreşte 25 de ani de la prima operaţie pe cord deschis…

Adrian Molnar: Da, marcăm 25 de ani de la prima operaţie pe cord deschis în Cluj. Ea a fost făcută de profesorul Bârsan în urmă cu 25 de ani, fix în data de 18 noiembrie; e o coincidenţă faptul că tot în 18 noiembrie cade acum data balului caritabil -aşa am găsit locaţia liberă, la data respectivă. Ulterior, uitându-mă prin registre, am văzut că la 18 noiembrie s-a făcut prima operaţie.

TR: Eraţi în Institutul Inimii şi în urmă cu 25 de ani. Mai ţineţi minte cum a fost acea primă operaţie pe cord deschis?

AM: Da, eu sunt chiar de la începuturi aici. Sunt nişte amintiri care cu greu ţi şe şterg. Prima operaţie a fost o protezare de valvă mitrală, la un pacient. Din păcate, n-am putut să-l aduc şi pe pacientul respectiv la balul nostru, pentru că el a decedat chiar în urmă cu câteva luni, tot la noi în spital, unde venise pentru înlocuire de valvă. Valva pusă în urmă cu 25 de ani s-a degradat, a devenit disfuncţională prin primăvară şi pacientul n-a supravieţuit unei a doua intervenţii. Sigur că acum pacientul avea în jur de 78 de ani.

Pe de altă parte, ne-a bucurat faptul că după prima intervenţie făcută în clinică la noi… Atunci operam în anumite condiţii. Profesorul Bârsan era din Bucureşti şi aici opera cu un colectiv nou, lucru care de la început se anunţa ca dificil. Este foarte greu să operezi cu oameni cu care n-ai mai operat până atunci, să te poţi înţelege în plagă, nu ştii, la prima operaţie, cum funcţionează aparatele, materialele etc. E un stres, e o încercare destul de grea. După ce toată echipa devine funcţională, când fiecare ştie ce ceri de la ei, este mult mai uşor. Atunci a fost o experienţă foarte interesantă, îmi amintesc cum a ieşit pacientul din sală. A intrat pe la 8 şi a ieşit pe la 3 după amiază. Astăzi, o operaţie de protezare mitrală se termină cam în trei ore şi jumătate, atunci a durat în jur de 7 ore. Când a ieşit din sală pacientul, toţi eram entuziasmaţi, a fost o adevărată sărbătoare să vedem cum îi bate inima, să-i vedem tensiunea, să vedem cum arată la faţă pacientul după o astfel de încercare. În terapie intensivă, toţi tinerii care eram atunci am stat în jurul lui, să nu apară ceva complicaţii. A fost ceva foarte interesant, azi e ceva de rutină aşa ceva.

TR: Ulterior au fost şi operaţii mai complicate?

AM: Oamenii se aşteaptă probabil la lucruri spectaculoase, dar noi n-am putut să facem lucruri spectaculoase multă vreme, pentru că eram un colectiv nou. În primul rând a trebuit ca noi să învăţăm chirurgie. Era profesorul Bârsan şi mai era dr Scridon şi dr Giurgea. Cei trei medici specialişti primari pe care îi avea atunci clinica a trebuit să ne înveţe pe noi, tinerii. Dr Scridon şi Giurgea erau şi ei tineri în chirurgie cardiacă, trebuiau să capete şi ei rutină. Deci, o perioadă bună de timp n-am putut să facem lucruri spectaculoase, ci să învăţăm şi să căpătăm experienţă. După specializări şi după ce am căpătat experienţă, au început să apară şi operaţiile mai complexe, iar la ora actuală abordăm toată gama de intervenţii chirurgicale dintre cele mai dificile, urgenţele, cum ar fi disecţiile de aortă, care acum sunt o rutină pentru noi şi cu o mortalitate acceptată pe plan mondial. La fel, chirurgia arcului aortic, care este poate cea mai grea patologie de abordat în chirurgia cardiacă. Apoi, facem intervenţii chirurgicale combinate, valve cu coronare, care sunt iarăşi deosebit de complexe şi dificile. La fel, abordăm patologia cardiacă a copilului. Noi suntem primul centru în care s-a făcut o operaţie de transpoziţie de mari vase, care este una dintre cele mai complexe operaţii la copii, după care copilul a supravieţuit. S-a mai încercat înainte şi în alte centre, dar n-a supravieţuit operaţiei. Noi am avut primul caz reuşit şi acum copilul este un adolescent foarte bine dezvoltat. Aceste operaţii de transpoziţie de vase se fac pe copii la sub 7 zile de la naştere, copii de chiar sub două kilograme greutate şi se operează pe nişte elemente anatomice de dimensiuni foarte mici, un cord cu maximum 2 cm lungime.

TR: În asemenea operaţii, chirurgul e ajutat şi de aparatură, roboţi, sau face operaţia doar cu propriile mâini?

AM: Doar cu mâna şi folosind lupele.

TR: E  nevoie de foarte multă precizie, orice mişcare bruscă, tremurat de mână poate fi fatal…

AM: Da, sunt operaţii foarte complexe şi dificil de efectuat. Ca operaţii la care am avea prioritate sunt cele ce ţin de patologia nou-născutului, care a fost abordată pentru prima dată cu succes la noi în clinică. Din păcate, ulterior n-am putut să dezvoltăm această ramură şi am rămas cu un compartiment de 10 paturi şi facem acum circa 100 de operaţii pentru copii pe an. Făceam şi aproximativ 200, dar atunci aveam doi chirurgi, între timp unul a plecat în privat în Bucureşti. O altă mândrie a noastră e că la noi s-a făcut prima operaţie de revascularizare coronariană pe un cord bătând, în România, în 1999. În afară de patologia de transplant cardiac, noi am abordat şi abordăm toată patologia existentă.

 Viitorul transplantului e în inima artificială

 TR: Transplantul cardiac de ce nu? Se face doar la Târgu Mureş?

AM: Da, doar la Mureş. Ca să faci transplant, îţi trebuie o atestare de la minister, îţi trebuie nişte circuite şi mai sunt nişte condiţii pe care noi nu le-am îndeplinit, nu s-a făcut atunci dosar ca să fim acceptaţi în transplant şi nici nu este tocmai o prioritate. Tehnic, transplantul cardiac nu este o intervenţie cardiacă dificilă; noi am făcut-o experimental de câteva ori la oaie. Tehnic, este mai uşoară chiar decât o operaţie de bypass aortocoronarian pe nişte vase mai proaste. La un transplant cardiac suturezi nişte vase mari, cu un diametru de 2-3 cm, nu suturezi nişte vase de 2 mm.

TR: Dar ce este dificil, atunci? Ulterior, compatibilitatea?

AM: Exact, compatibilitatea, menţinerea în viaţă a pacientului, evitarea complicaţiilor. Asta este greu de făcut şi costisitor. Un bolnav cu transplant cardiac costă pe an peste 100.000 de euro întreţinerea. De aceea nu s-a dezvoltat la noi această metodă chirurgicală. Apoi, e foarte greu să găseşti donori, este foarte greu să poţi recolta organele şi să le transporţi cu infrastructura noastră. Inima recoltată de la un donor trebuie să ajungă pe masa de operaţie în maximum patru ore. Este greu să faci perfect această coordonare în România.

TR: Legat de transplantul cardiac, parcă erau nişte studii, cercetări, cu inimă de porc, pe de o parte, şi cu inimă artificială, pe de altă parte…

AM: Cu inima de porc nu merge, nu s-a reuşit să se obţină o dezantigenizare atât de profundă a muşchiului cardiac de porc sau de maimuţă încât să fie compatibil cu celulele umane. Da, inimile artificiale probabil că vor reprezenta viitorul. S-au făcut inimi artificiale, aceste aparate de asistare ventriculară şi biventriculară se utilizează. La ora actuală se folosesc până la găsirea unui donor, dar au fost cazuri de supravieţuire şi de 7 ani, dacă nu mă înşel, până s-a găsit şi în acel caz un donor cu compatibilitate.

TR: Revenind, în 91 eraţi un tânăr rezident. Când aţi făcut dvs prima operaţie pe cord deschis? Cum a fost?

AM: Singur am făcut-o în 1994, desigur asistat şi atunci. A fost una dintre dăţile cu cea mai mare încărcătură emoţională. Este o experienţă pe care o retrăiesc de multe ori în gândul meu. Este foarte interesant să vezi cum inima se opreşte, cum o deschizi, cum faci ce ai de făcut şi apoi o remontezi, o coşi, o aşezi şi-i dai drumul.

TR: Foarte simplist spus, inima şi sistemul circulator nu sunt decât o pompă cu nişte ţevi, ca un sistem de alimentare cu apă. Totuşi, cum vede inima nu neapărat un chirurg, ci un om, dvs în acest caz, care aveţi şi preocupări artistice, înclinaţii spre latura spirituală, umanistă?

AM: E o întrebare interesantă. Întotdeauna am spus că inima este nu numai motorul, ci şi centrul sufletului, este locul unde se concentrează poate toate emoţiile noastre, mai mult decât în creier. Cu creierul conştientizăm, dar cu inima simţim. De aceea, de fiecare dată când văd şi când ţin în mână o inimă, simt o emoţie puternică şi mă gândesc întotdeauna că practic sufletul omului şi viitorul lui stau în mâinile mele. Este o încărcătură deosebită. Acum, mai mult decât înainte, stau şi mă gândesc foarte bine dacă merită să faci acea operaţie la acea persoană. Dacă sunt convins că îi voi face bine… Mă gândesc de două ori, mai ales când mă aflu în faţa unui caz grav, a unei persoane în vârstă. Dar efortul este pentru fiecare caz acelaşi, fiecare persoană reprezintă pentru mine o individualitate şi fiecare om reprezintă ceva deosebit, e o creaţie a lui Dumnezeu de care cu toţii trebuie să avem grijă.

TR: Legat de ce spuneaţi adineauri, că e mai importantă inima decât creierul în simţire, s-au făcut parcă nişte studii care arată că inima are un câmp energetic, electromagnetic mult mai mare decât creierul sau decât orice alt organ şi că ar avea, oarecum, propriul „creier”, propria conştiinţă…

AM: În mod sigur nu înţelegem şi nu cunoaştem decât foarte puţin despre corpul nostru. Aceste cercetări sunt abia la început.

TR: … Dacă învestim inima cu asemenea puteri –deocamdată prea puţin cunoscute- şi dacă ne gândim la viitorul transplantului cardiac, cu inimile artificiale, cum credeţi că s-ar putea împăca cele două aspecte? Dacă acceptăm ideea că inima este un organ foarte complex, un loc al sufletului, pe care încă nu-l cunoaştem decât foarte puţin, cum ar putea ea să fie înlocuită de o pompă artificială? Se spune despre cei care au avut transplant de inimă că s-au schimbat şi că au preluat foarte multe din felul de a fi al donatorilor. În cazul unei inimi artificiale, ce simte, cum trăieşte şi cine a devenit persoana respectivă? 

AM: Din punct de vedere mecanic, da, ar putea să trăiască şi s-a şi dovedit. Din celelalte puncte de vedere, nu ştiu, ar trebui să discutăm cu pacienţi cărora li s-a implantat şi să vedem care a fost diferenţa între trăirile înainte şi după implantarea acestor dispozitive pur mecanice. E un aspect la care nu m-am gândit foarte mult până acum. La fel şi în cazul transplantului de inimă. Probabil că este un domeniu foarte interesant de studiat.

„Ne considerăm unul dintre centrele de elită, suntem cunoscuţi şi apreciaţi în toată ţara. Faptul că ne vin pacienţi din toată ţara să se opereze la noi este un lucru cu care ne mândrim. Vin să se opereze la noi fiindcă au auzit de calitatea actului operator, de modul în care sunt trataţi bolnavii, de respectul pe care îl acordăm pacienţilor. Suntem un brand al Clujului, Institutul Inimii este primul institut de acest gen creat în România, de profesorul Stăncioiu, care a avut viziunea”, Adrian Molnar

„Vrem să introducem tehnicile moderne, cum ar fi tehnicile de chirurgie minim invazivă. Aceste este ţelul meu pe următorii ani. Acest bal caritabil are ca scop strângerea de fonduri pentru a cumpăra o trusă de chirurgie minim invazivă, urmând ca ulterior să primim de la minister şi restul aparaturii video necesare”, Adrian Molnar


Publicitate

Postaţi un comentariu