Demența în boala Alzheimer – semnale de alarmă

Pacienţii cu Alzheimer au nevoie de îngrijirea atentă a celor care le sunt aproape
Pacienţii cu Alzheimer au nevoie de îngrijirea atentă a celor care le sunt aproape

Încep să uite informaţiile recente, discuţii de zi cu zi, detalii. Dar pentru că le rămâne nealterată, o vreme, memoria pe termen lung, sincopele sunt trecute cu vederea. Nimic mai greşit. E momentul să privim adevărul în faţă: părinţii noştri vârstnici au nevoie de luciditatea noastră atunci când încep să o piardă pe a lor.  Unul din opt bătrâni ai secolului XXI (peste 65 de ani) are boala Alzheimer. Şi pentru că ştiinţa este deocamdată neputincioasă în faţa acestei maladii, prevenţia este cea mai importantă armă împotriva ei. Identificarea cât mai precoce a bolii, combinată cu scheme de tratament potrivite prelungeşte durata şi calitatea vieţii bolnavului. Despre semnele care pot prefigura boala Alzheimer, care nu trebuie ignorate, dar şi despre cele mai bune abordări terapeutice şi de comportament familial în lupta cu boala dacă ea s-a instalat, discutăm în primul episod al campaniei de conştientizare socială pe teme medicale iniţiată cu specialiştii de la cel mai mare spital privat de recuperare din ţară, Polaris Medical

Demenţa se referă la apariţia unor simptome psihice cu implicaţii în funcţionarea socială, profesională şi intelectuală a persoanelor care prezintă un proces de deteriorare rapidă şi ireversibilă a creierului, prin distrugerea neuronilor.

Demenţa se referă la apariţia unor simptome psihice cu implicaţii în funcţionarea socială, profesională şi intelectuală a persoanelor care prezintă un proces de deteriorare rapidă şi ireversibilă a creierului, prin distrugerea neuronilor.

Progresia acestui fenomen neurodegenerativ se traduce printr-o deteriorare mai lentă sau mai rapidă a abilităţilor funcţionale, cognitive (memorie, atenţie, limbaj, gândire, planificare, organizare etc.) şi comportamentale.

Există mai multe forme de demenţă, însă dintre acestea, cea mai frecventă este demenţa în boala Alzheimer, care este responsabilă pentru aproape 60% dintre cazurile diagnosticate.

Din păcate, ştiinţa nu a reuşit încă să furnizeze un tratament eficace pentru această maladie teribilă, fapt care face cu atât mai importantă identificarea cât mai precoce a primelor semne ale bolii. Dacă există şansa diagnosticării precoce, tratamentele existente sunt capabile să producă o încetinire a progresiei bolii, ducând la o creştere considerabilă a duratei de supravieţuire şi mai ales, a calităţii vieţii pacienţilor.

Ar putea să fie Boala Alzheimer?

Toată lumea ştie că, odată cu vârsta, e normal să devenim ceva mai “uituci”.  Prin urmare, cum poate cineva să deosebească un moment stânjenitor în care unul din seniorii noştri uită un detaliu, de un debut de boala Alzheimer? 

Trebuie subliniat faptul că circa 1 din 8 vârstnici de peste 65 de ani are această formă devastatoare de demenţă. În fazele sale incipiente, boala poate să treacă nediagnosticată chiar şi de către un specialist, ce să mai vorbim de prieteni sau membrii familiei. Totuşi, există câteva semnale de alarmă care pot duce la diagnosticarea corectă şi precoce a bolii şi pe care le putem urmări.

CARE SUNT SEMNALELE DE ALARMĂ?

1. Memoria şi vorbirea

În fazele incipiente ale bolii, memoria pe termen lung a informaţiilor din trecutul îndepărtat al pacientului rămâne nealterată pe când cea pe termen scurt, a informaţiilor de dată recentă şi foarte recentă, poate să dea semne de slăbiciune. Cel afectat ar putea să uite o discuţie pe care a avut-o de curând, ar putea să întrebe de mai multe ori acelaşi lucru sau ar putea avea probleme să îşi amintească anumite cuvinte sau nume.

2. Comportamentul

Pe lângă afectarea memoriei şi a vorbirii, boala Alzheimer poate să producă stări de confuzie, de dezorientare şi modificări comportamentale. Persoana afectată poate să se piardă în locuri foarte cunoscute. Poate să înceapă să nu se mai îngrijească, să-şi neglijeze igiena personală, să poarte haine murdare, să nu-şi mai spele părul. Poate să prezinte schimbări bruşte şi inexplicabile ale stărilor de dispoziţie, greşeli de judecată.

De cele mai multe ori, speriaţi de aceste stări tulburătoare, pacienţii încep să prezinte iritabilitate, tendinţă de izolare socială, anxietate marcată sau chiar episoade depresive.

NU IGNORAŢI ACESTE SEMNE!

Este foarte greu să te confrunţi cu gândul că o persoană dragă, un părinte, ar putea avea această boală şi negarea este prima reacţie a majorităţii oamenilor supuşi acestui test amar, dar este mult mai bine să consultaţi un psihiatru mai devreme decât mai tarziu.

În primul rând, pentru că diagnosticul ar putea să fie diferit de ceea ce bănuim. Poate să fie efectul unui Episod Depresiv Major, a unor tulburări endocrinologice (ex. Hipotiroidismul), a unor tulburări metabolice, cardiovasculare sau neurologice, multe dintre ele fiind tratabile dacă sunt corect şi rapid diagnosticate. Iar dacă e totuşi o demenţă în boala Alzheimer, tratamentul este cel mai eficient în fazele incipiente ale bolii.

CUM SE DIAGNOSTICHEAZĂ BOALA ALZHEIMER?

Până în acest moment, nu există o metodă unică şi general valabilă pentru diagnosticarea acestei maladii. Prin urmare, odată ce se ridică această suspiciune, medicul specialist psihiatru la care trebuie să vă prezentaţi va efectua o serie de evaluări multidisciplinare pentru confirmarea sau infirmarea diagnosticului. 

Pasul 1 : este necesar un examen psihic atent, care trebuie, cu ajutorul membrilor apropiaţi din familie şi a pacientului, să stabilească gradul de afectare a pacientului din mai multe puncte de vedere, faţă de nivelul anterior debutului simptomatologiei. Se evaluează funcţionarea profesională, socială, atenţia, memoria, gândirea şi afectivitatea.

Pasul 2: efectuarea unui examen psihologic de către un psiholog clinician, care va stabili gradul de afectare cognitivă şi funcţională, cu ajutorul unor scale clinice cum ar fi MMSE şi GAFS.

Pasul 3: consulturi care să excludă posibilitatea de a avea o cauză de altă natură pentru simptomele prezentate. Se vor efectua, dacă e cazul, examinări neurologice, endocrinologice, cardiologice, dar şi un examen imagistic cerebral, cum ar fi o tomografie cerebrală computerizată sau, preferabil, un RMN cerebral. Toate aceste examinări vor aduce informaţii suplimentare despre creierul pacientului, eliminând riscul de a avea o tumoră cerebrală sau un accident cerebral.

În unele cazuri se poate indica efectuarea unei puncţii lombare pentru recoltarea unei probe de lichid cefalo-rahidian (LCR) şi dozarea unor compuşi specifici acestei boli, numiţi proteina Tau şi beta-amiloid.

Imediat după confirmarea diagnosticului, odată cu înţelegerea mai profundă a implicaţiilor informaţiilor furnizate de către medic, apar o serie de întrebări fireşti ale aparţinătorilor celor afectaţi. Iată câteva dintre cele mai frecvente:

Q&A

Q1. La ce să ne aşteptăm?
R1. Pronosticul bolii Alzheimer este aproape imposibil de stabilit de la început. În fiecare caz în parte, boala va urma căi diferite şi va genera probleme din cele mai variate. Uneori, simptomele se axează mai mult în aria psihică, alteori se complică în sfera neurologică, însă nu se poate şti de la început. În unele cazuri, se produce o agravare rapidă şi brutală a simptomelor, care duc la stări de confuzie şi afectare severă a memoriei în câţiva ani, indiferent de demersurile terapeutice abordate. În alte cazuri, boala are o evoluţie lentă şi predictibilă, care permite o menţinere îndelungată a autonomiei şi calităţii vieţii pacientului.În aceste condiţii, se poate aprecia că această boală poate să evolueze de la debut şi până la deces între 10 şi chiar 20 de ani. Din păcate, statistica ne arată că, de la momentul diagnosticării, cei afectaţi supravieţuiesc între 3 şi 9 ani, în funcţie de precocitatea diagnosticării şi a iniţierii tratamentului psihiatric.

Q2. Cum se tratează boala? 
R2. Pentru că până la acest moment nu s-a reuşit obţinerea unui tratament medicamentos care să fie capabil să vindece această boală, speranţa se pune în acele scheme de tratament care par să încetinească progresia bolii şi deteriorarea psihică şi socială a afectate. Obiectivele tratamentelor existente sunt menţinerea cât mai îndelungată a autonomiei şi a calităţii vieţii persoanelor afectate.

Q3. Cum ne va afecta boala Alzheimer viaţa?
R3. În fazele incipiente ale bolii, cei dragi nouă ar putea să aibă probleme în a se îngriji singuri, apar probleme la gătit, efectuarea cumpărăturilor, plata facturilor, învăţarea lucrurilor noi (cum să folosească un celular sau aparat casnic modern).În fazele mai avansate, pacienţii pot să aibă probleme tot mai mari de orientare şi de memorie,  se pot rătăci în locuri familiare sau pot să nu mai recunoască persoane apropiate, uneori chiar propriii copii sau parteneri de viaţă. În fazele cele mai avansate apar probleme grave de coordonare motorie, imposibilitatea de a se îmbrăca, de a se deplasa, apar probleme de echilibru şi căderi frecvente cu riscuri majore de fracturi grave (fracturi ale membrelor superioare, fractură de col femural, fracturi craniene etc.). De asemenea, pot să apară momente de agitaţie psiho-motorie cu agresivitate fizică, incontinenţă urinară, pierderea limbajului.

Q4. Este afectată abilitatea de a conduce autoturisme?
R4. Din păcate, această boală implică afectarea coordonării, a reflexelor, a memoriei, a abilităţii de a se orienta, care sunt strict necesare la volan. Dacă vedeţi aceste semne şi nu reuşiţi să convingeţi pacientul să renunţe la condus, cereţi ajutorul medicului curant. Riscurile sociale implicate în aceste cazuri sunt considerabile.În cazurile mai grave, când pacienţii refuză să se conformeze indicaţiilor familiei sau a celor medicale, se poate solicita o reevaluare oficială a capacităţii de a conduce autovehicule sau ridicarea permisului în cazurile mai grave.

Q5. Sunt utile exerciţiile fizice?
R5. Toată lumea ştie că o viaţă normală trebuie să conţină cât mai multă mişcare şi pacienţii cu boala Alzheimer nu fac excepţie. Studiile recente au demonstrat utilitatea activităţii fizice în lupta cu deteriorarea cognitivă. Implicarea în activităţi sportive de grup, adaptate condiţiei medicale este cu atât mai utilă, furnizând şi angrenarea socială necesară pacientului.

Q6. Care este rolul familiei şi apropiaţilor?
R6. În cazul în care sunteţi în situaţia de a îngriji un pacient suferind de demenţa Alzheimer, trebuie să vă informaţi foarte bine cu privire la evoluţia şi particularităţile acestei boli. Pe umerii dumneavoastră va fi o mare responsabilitate şi vor fi necesare eforturi foarte mari. Va trebui să faceţi faţă atât manifestărilor pacientului cât şi reacţiilor dumneavoastră la stresul la care veţi fi supus. De multe ori, capacitatea de a decide în cunoştinţă de cauză a pacienţilor cu boala Alzheimer se deteriorează rapid, trebuind să supliniţi acest rol prin instituirea tutelei prin instanţa de judecată. De asemenea, va trebui să vă luptaţi cu tendinţa de a oferi pacientului “pe tavă” tot ce are nevoie, fără a mai solicita de la el să se implice în nicio activitate, fapt care va duce la grăbirea şi sporirea dependenţei lui de dumneavoastră. Asiguraţi-vă că încercaţi să-l implicaţi în toate activităţile cotidiene, ca o formă de antrenament cognitiv, pentru a păstra cât mai mult timp abilităţile funcţionale.

Q7. Care sunt provocările celor care au grijă de o persoană cu Alzheimer ?
R7. Dacă în fazele incipiente ale bolii pacienţii ştiu şi înteleg ce li se întâmplă, pe măsura ce aceasta avansează, pot să apară situaţii extrem de tulburătoare. Pacienţii pot să devină suspicioşi, paranoizi, chiar violenţi, vă pot acuza de tot felul de lucruri – că le furaţi banii, că-i otrăviţi, că îi ţineţi închişi, pot încerca să “evadeze”. În toate aceste cazuri trebuie să cereţi ajutorul medicului psihiatru.    

Q8. Cum gestionăm fazele avansate ale bolii?
R8. În fazele mai avansate ale bolii, problemele pot să impună instituţionalizarea pacientului într-o unitate specializată de îngrijire asistată medical, unde pacienţii sunt supravegheaţi şi îngrijiţi de personal calificat. Trebuie să ţineţi cont că de multe ori în aceste faze, pacienţii nu-şi mai recunosc nici rudele cele mai apropiate şi ridică mari probleme din cauza incontinenţei sfincteriene, a problemelor de echilibru, de menţinere a igienei sau a problemelor de deglutiţie.În cazurile terminale, se indică internarea pacienţilor în secţii spitaliceşti de Îngrijiri Paliative, pentru asigurarea unui confort fizic şi psihic adecvat.

 

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu